logo Spitalul Sf. Constantin
Solicita programare
Solicita programare
< Spitalul Sf. Constantin aniversează 6 ani de activitate
24.03.2017 21:36 Vechime: 2 yrs
Categorie: Generale

Inaugurarea Centrului de excelență în chirurgia robotică al Spitalului Sf. Constantin Brașov

Primele intervenții efectuate cu ajutorul robotului daVinci Si au fost în domeniul urologiei (prostatectomii radicale), efectuate de o echipă de urologi coordonată de Prof. Dr. Ioan Coman


În premieră pentru sistemul medical privat din România, au avut loc astăzi, 24 martie 2017, trei intervenții chirurgicale de urologie robotică. Acest tip de intervenție chirurgicală, prostatectomia robotică, este considerată „standard de aur” în tratamentul chirurgical al cancerului de prostată, principalul avantaj pentru pacient decurgând din caracterul minim-invaziv și finețea procedurii.

Odată cu Inaugurarea Centrului de excelență în chirurgia robotică, ocazionată de aceste prime intervenții chirurgicale, se alătură echipei Spitalului Sf. Constantin din Brașov o echipă de la clinica Endo Plus Cluj-Napoca, compusă din Dl. Prof. Dr. Ioan Coman, medic primar urolog și coordonatorul acestui centru de chirurgie robotică, Șef Lucr. Dr. Nicolae Crișan, medic primar urolog și Dr. Deliu-Victor Matei, medic primar urolog din Milano, urologi cu vastă experiență în chirurgia robotică și chirurgia urologică oncologică.

Spitalul Sf. Constantin Brașov își confirmă, prin introducerea chirurgiei robotice, în urma unei investiții de 2 milioane de euro, poziția în topul spitalelor private din România, oferind pacienților servicii medicale la nivel calitativ internațional. 

Anul 2017 reprezintă un punct cheie în istoria Spitalului Sf. Constantin, atât prin extinderea într-o nouă locație, cât și prin diversificarea gamei de servicii oferite. Implementarea chirurgiei robotice, un deziderat al echipei chirurgicale încă de la inaugurarea spitalului, vine în completarea celorlaltor inovații și premiere în domeniul medical prin care s-a remarcat spitalul brașovean în decursul celor șase ani de activitate, reprezentând următorul pas firesc în evoluția Spitalului Sf. Constantin și încă o dovadă a faptului că performanța medicală de nivel internațional poate fi atinsă în sistemul medical privat din România.

Cum funcționează chirurgia robotică

Chirurgia asistată de robot, numită și ”chirurgie robotică”, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D, mărită, de înaltă rezoluție.  

Avantajele chirurgiei robotice

Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposibile prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului daVinci Si sunt precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, dar și riscul scăzut de sângerare și infecție. Pe lângă acestea trei, se mai adaugă și recuperarea rapidă, cicatricile de dimensiuni reduse și gradul ridicat de flexibilitate și confort pentru pacient și chirurg.


LOCATIA SPITALULUI SF. CONSTANTIN

URMARITI-NE PE:

Stirile Digi24: Cel mai curat spital din Europa, la Brașov
Prezentare Spitalul Sf. Constantin - Geneva, ICPIC 2013, EUROPEAN HAND HYGIENE EXCELLENCE AWARD 2013
Dr. Lucian Oncescu, medic primar ORL: Amigdalita cronica si vegetatiile adenoide
Dr. Eugeniu Banu - interviu Digi TV
Adenomul de prostata - Tratamentul minim-invaziv TURis - Dr. Vitalie Mogoreanu, medic primar urolog
Ortopedia moderna, diagnostic si tratament - Interviu cu Dr. George Muntean, medic primar ortoped