logo Spitalul Sf. Constantin
Solicita programare
Solicita programare
< Debut in forta al chirurgiei hepatice la “Spitalul Sf.Constantin” din Brasov
18.11.2011 11:57 Vechime: 6 yrs
Categorie: Generale

Parteneriat romano-elvetian pentru transplant la Spitalul Sf. Constantin

Parteneriat romano-elvetian pentru transplant la Spitalul Sf. Constantin


Spitalul Sf. Constantin a fost zilele acestea gazda unui eveniment de seama pentru lumea medicala brasoveana. Evenimentul ”Zilele medicale romano-elvetiene la Spitalul Sf. Constantin” a avut dubla insemnatate de a serba trecerea unui an de la inceperea colaborarii spitalului brasovean cu Spitalul Universitar din Geneva si de a marca a doua etapa si cea mai importanta – inceperea pregatirilor pentru efectuarea transplantului renal la Brasov.


Invitata de onoare a evenimentului, Dr. Karine Hadaya, medic primar nefrolog si coordonatoarea programelor de transplant renal de la Spitalul Universitar Geneva, a sustinut o conferinta despre transplantul renal cu donator viu, asistenta fiind formata din reprezentanti ai lumii medicale brasovene si personalul Spitalului Sf. Constantin.
Cea mai importanta parte a colaborarii noastre cu HUG este posibilitatea efectuarii transplantului renal in Brasov, in viitorul apropiat. Am invitat-o pe Dna Dr. Karine Hadaya, nefrolog la Spitalul Universitar din Geneva pentru a evalua spitalul cu un ”ochi critic” din exterior si a ne face recomandari privind pregatirile pentru transplant, a declarat
Dr. Bogdan Angheloiu
, Managerul General al spitalului.


Timp de doua zile, Dr. Hadaya a vizitat spitalul privat, avand ocazia de a evalua capacitatea acestuia de a incepe indraznetul proiect. ”Am fost impresionata de modul in care este organizat acest spital, de confortul pe care il asigura pacientilor si personalului si in special de curatenia si igiena de aici. Echipa este pregatita pentru transplant, atat pe partea medicala, cat si pe partea de anestezie si dotari. Suntem gata sa-i sprijinim in acest demers. Va fi foarte importanta selectia primelor cazuri, care vor fi transplant de la donator viu. Sunt sigura ca va fi un succes, pentru ca exista deja bazele, dorinta, entuziasmul si nu in ultimul rand capitalul uman bine pregatit, iar aici ma refer si la experienta acumulata in Elvetia a D-lui Dr. Bogdan Moldovan si certificarile sale.”, a declarat Dr. Hadaya.


Coordonatorul proiectului de la Geneva a adaugat ca experienta in transplant renal a institutiei elvetiene a demarat in 1970, fiind efectuate peste 900 de transplanturi pana in prezent. In ultimii 5-6 ani specialistii elvetieni au inceput sa puna accent pe transplanturile de la donator viu, incat acestea au mai multe sanse de reusita. De asemenea, Dr. Hadaya a insistat asupra efectuarii transplantului inainte ca pacientul suferind sa inceapa procesul de dializa, speranta de viata fiind semnificativ imbunatatita in acest caz.


Dr. Bogdan Moldovan: ”Acum un an, investitorii de la Spitalul Sf. Constantin m-au convins prin proiectul lor sa accept relocarea de la Geneva la Brasov, aducand astfel cu mine experienta de acolo si punand bazele unei stranse colaborari intre cele doua institutii medicale. La deschiderea oficiala din martie 2011 au fost prezenti 3 invitati de la Spitalul Universitar din Geneva care s-au declarat impresionati de noul proiect si si-au exprimat dorinta de a ne sustine in continuare prin instruirea personalului, asistenta tehnica si consultanta.”
Dr. Karine Hadaya: ”Modul in care a fost conceput acest spital este total diferit, oamenii de aici au o viziune a medicinei total diferita si acesta va fi un mare plus pentru orasul Brasov.”


LOCATIA SPITALULUI SF. CONSTANTIN

URMARITI-NE PE:

Stirile Digi24: Cel mai curat spital din Europa, la Brașov
Prezentare Spitalul Sf. Constantin - Geneva, ICPIC 2013, EUROPEAN HAND HYGIENE EXCELLENCE AWARD 2013
Dr. Lucian Oncescu, medic primar ORL: Amigdalita cronica si vegetatiile adenoide
Dr. Eugeniu Banu - interviu Digi TV
Adenomul de prostata - Tratamentul minim-invaziv TURis - Dr. Vitalie Mogoreanu, medic primar urolog
Ortopedia moderna, diagnostic si tratament - Interviu cu Dr. George Muntean, medic primar ortoped