logo Spitalul Sf. Constantin
Solicita programare
Solicita programare
< Am incheiat contractul cu CASJ Brasov
25.08.2011 12:54 Vechime: 6 yrs
Categorie: Chirurgie generala

Operatie in premiera la Brasov: prima interventie de chirurgie bariatrica pe cale laparoscopica

Operatie in premiera la Brasov: prima interventie de chirurgie bariatrica pe cale laparoscopica


In data de 22 Iunie 2011, la Spitalul Sf.Constantin din Brasov s-a efectuat cu succes prima interventie de chirurgie bariatrica pe cale laparoscopica (chirurgia obezitatii morbide), o premiera medicala pentru orasul Brasov, Brasovul devenind al 6-lea oras din Romania in care acest tip de interventii sunt disponibile. Spitalul Sf.Constantin este acum cel de-al 3-lea spital privat din Romania si singurul din provincie unde se practica acest tip de chirurgie de o anvergura deosebita.

Pacientul Super-obez este o provocare pentru echipele anestezico-chirurgicale din intreaga lume, orice complicatie la un astfel de bolnav putand avea consecinte catastrofale. Un mare chirurg laparoscopist francez, D.Cherqui, spunea: “chirurgia laparoscopica a transferat suferinta actului operator de la pacient la chirurg”, sintetizand extrem de plastic trairile chirurgului din timpul interventiilor laparoscopice complexe.

Pacienta, o doamna de 42 de ani din Arad, sufera de o Super Obezitate Morbida, avand o greutate de 153,6 kg pentru 165 cm, deci un Index de masa Corporala de 56,4 (normal sub 25). Echipa formata din Dr.Bogdan Moldovan, Dr.Serban Vasile, Dr. Dumitru Pocreata, secondati cu brio de echipa anestezica: Dr.Luminita Cimpeanu, Dr.Adriana Badea si Dr.Ovidiu Jeder, au realizat in aproximativ 2 ore o interventie numita Gastrectomie Longitudinala sau Gastric Sleeve(En), cea mai moderna tehnica bariatrica introdusa in anul 2000 in SUA, ce consta in rezectia a 7/8-imi din stomac, realizand astfel un manson cu capacitatate de 100 ml. Prin rezecarea fundusului gastric, este eliminat si hormonul foamei (secretia de Grelina), pacientii putand tolera fara dificultati regimul alimentar de-a lungul intregii vieti. Este important de retinut pentru pacienti obezi faptul ca operatia este un mijloc si nu un tel gata atins, succesul final depinzand in mare masura de determinarea si motivatia fiecaruia. Gastrectomia longitudinala permite pacientilor sa aiba un regim fara restrictii calitative ci doar cantitative, legate de dimensiunile noului stomac.

Evolutia pacientei operate la Spitalul Sf. Constantin a fost impecabila, cu externare la mai putin de 48 de ore de la operatie, profitand de avantajele chirurgiei laparoscopice “de catifea”. Remarcabil este faptul ca in nici 48 de ore, pacienta a pierdut 4,4 kg, greutatea “tinta” in cazul ei fiind in jur de 90 kg.

De amintit de asemenea faptul ca in anul 2008, Dr.Moldovan si Dr.Pocreata realizau prima serie de operatii bariatrice din Tg-Mures, in Clinica Chirurgie I, ei semnand acum, impreuna cu noua echipa de la Spitalul Sf.Constantin, certificatul de nastere al chirurgiei obezitatii si in Brasov.


LOCATIA SPITALULUI SF. CONSTANTIN

URMARITI-NE PE:

Stirile Digi24: Cel mai curat spital din Europa, la Brașov
Prezentare Spitalul Sf. Constantin - Geneva, ICPIC 2013, EUROPEAN HAND HYGIENE EXCELLENCE AWARD 2013
Dr. Lucian Oncescu, medic primar ORL: Amigdalita cronica si vegetatiile adenoide
Dr. Eugeniu Banu - interviu Digi TV
Adenomul de prostata - Tratamentul minim-invaziv TURis - Dr. Vitalie Mogoreanu, medic primar urolog
Ortopedia moderna, diagnostic si tratament - Interviu cu Dr. George Muntean, medic primar ortoped