logo Spitalul Sf. Constantin
Solicita programare
Solicita programare
< Multumiri pt. Dr. Bogdan Moldovan
07.01.2013 20:56 Vechime: 4 yrs
Categorie: Audiologie si Protezare Auditiva

Povestea Alexiei

Povestea Alexiei nu este diferita de cea a unui copil normal de varsta ei. S-a nascut intr-o frumoasa zi de vara, a crescut si s-a dezvoltat normal, pana am inceput sa observam intarzieri in dezvoltarea limbajului si a vorbirii ei.


Povestea Alexiei nu este diferita de cea a unui copil normal de varsta ei. S-a nascut intr-o frumoasa zi de vara, a crescut si s-a dezvoltat normal, pana am inceput sa observam intarzieri in dezvoltarea limbajului si a vorbirii ei. Am zis ca intrarea in colectivitate o va ajuta, insa pentru ea aceasta trecere a fost una destul de grea. S-a acomodat foarte greu cu colectivul de copilasi, cu educatoarele, desi era un copil destul de sociabil in rest (in special cand eram noi in preajma). Dupa aproape un an de gradinita la program prelungit si apropiindu-se de varsta de aproape 5 ani nu am observat ca limbajul ei s-ar fi imbunatatit, ci din contra, avea in continuare probleme in pronuntarea unor sunete, pe altele nu le zicea chiar deloc. Am apelat atunci la ajutor specializat, mai precis la un logoped care ne-a zis ca nu avem de ce sa ne facem probleme, ca acestea vor disparea in timp si ca fata isi va da drumul singura la vorbire. Ne-a mai zis ca oricum este prea mica pentru logopedie, si ca abia peste varsta de 5 ani se poate spune daca un copil are sau nu nevoie de ajutor. Insa acest raspuns nu ne-a multumit prea mult si am cautat ajutor si in alta pate. Am gasit o doamna care a inceput totusi sa lucreze cu ea in particular si contra cost, in paralelel lucra si cu logopedul de la gradinita.
 In timp insa au aparut si alte simptome care ne-au nelinistit:
 - a inceput sa dea televizorul foarte tare cand se uita la desene animate sau cand asculta muzica,
 - daca era prea concentrata la o actvitate si incepeai sa vorbesti cu ea nu te baga in seama,
 - daca era cu spatele la tine si vorbeai cu ea sau o strigai nu reactiona deloc, daca o strigai dintr-o alta camera la fel nu iti raspundea,
 - de cele mai multe ori trebuia sa o facem noi atenta atingand-o pe umar,
 - trebuia sa ii repetam de mai multe ori acelasi lucru ca sa priceapa ce vrem de la ea, si de cele mai multe ori intelegea abia dupa ce se uita atent la fata ta,
 - pe strada nu era deloc atenta la trafic, in special la masini (nu sesiza o masina ca se apropia decat atunci cand o vedea) etc.
Ingrijorati de aceste lucruri am inceput sa cautam mai intens cauza si sa incercam sa ne ajutam copilul. Am ajuns la un psiholog care a ajuns la concluzia ca e prea rasfata si ca s-a obisnuit sa ne foloseasca pe noi parintii ca mijloace de comunicare cu restul lumii, am ajuns si la un neuropediatru care a disgnosticat-o cu dislalie polimorfa si ne-a recomandat ore de logopedie (pe care le facea in continuare), am ajuns si la mai multi medici O.R.L. si la indicatiile unuia dintre ei am operat fata de polipi. Dupa operatie s-au observat anumite imbunatatiri, sau poate am vrut doar noi sa ne amagim. La control totul ok, copilul perfect sanatos. Insa simptomele au reinceput sa reapara dupa o scurta perioada si de aceasta data nu le observam doar noi ci si alte persoane din jurul nostru. Totul insa a culminat cu intrarea copilul la scoala. Invatatoarea dupa doar 2 saptamani a observat ca fata nu reactioneaza nicum daca ea vorbeste cu fata la tabla si Alexia nu ii vede gura, ca nu ii raspunde daca o striga din lateral sau din spate, ca nu reactioneaza la vocile celorlalti colegi. Ne-a comunicat si noua acest lucru spunandu-ne ca ii poate fi afectata evolutia scoalara pe viitor, crezand ca noi nu am observat acest lucru. Insa cand a auzit ca noi am tot fost pe la specialisti fara un vreun rezultat a ramas surprinsa.
Am decis sa mai facem o incercare si am apelat la un alt specialist O.R.L. si la un inginer audiolog, si intr-un final, dupa mai multe teste, am descoperit problema fetei, avea o deficienta de auz, fiind diagnosticata cu hipoacuzie neurosenzoriala bilaterala, fara posibilitatea de a putea fi tratata chirurgical sau medicamentos. Solutia consta in montarea de aparate auditive la ambele urechi si asta cat mai repede, aparate pe care va trebui sa le poarte toata viata.
Vestea a cazut ca o bomba peste noi. Ne gandeam ca ceva nu e in regula dar nu ne asteptam deloc la asta. A durat putin pana am reusit sa asimilam totul si pana sa realizam ca asta e si ca de acum trebuie sa lucram la rezolvarea problemei si sa vedem cum ne putem ajuta copilul cat mai bine. In fond, nu eram nici primii nici ultimii care treceau prin aceasta incercare si trebuia sa ne mobilizam.
Cel mai rau ne speria momentul propriu zis al protezarii si cum va accepta copilul protezele respective, pentru ca incercand sa-i povestim acasa ea refuza categoric sa puna ceva in urechiuse, spunandu-ne ca ea aude. Dar am avut mult noroc si ajutor din partea celor care din momentul in care am aflat vestea ne-au fost alaturi nu doar cu sfaturi ci s-au implicat propriu zis in acest proces, si aici ma refer la inginerul audiolog care se ocupa de aparatele Alexiei (le face verificarile, ne raspunde prompt la intrebarile care apar si care sigur vor mai aparea etc) si la logoterapeutul care lucreaza cu fata pentru a corecta greselile de pronuntie si nu numai.
A venit si ziua respectiva si surprizele s-au tinut lant. In cabinet ea era oarecum reticenta si nu s-a exteriorizat prea mult, insa imediat ce am iesit din cabinet, pe scarile spitalului ne-a zis ca aude totul prea tare. Cand am iesit in strada ne-a zis ca masinile fac un zgomot prea puternic si ca o dor urechile. Am intrat in masina si, obisnuiti sa pornim casetofonul, din inertie am dat si sonorul mai tare si am auzit instant vocea fetei din spate care ne-a zis sa dam mai incet ca e prea tare pentru ea. Am cascat amandoi ochii mari si am ramas surprinsi cat de incet ne-a cerut sa il dam, de la 15 la 5. Ajunsi in casa scarii, in timp ce urcam mi-a reprosat ca tropai prea tare si ca trezesc toti vecinii si eu abia imi auzeam pasii.
A doua zi am iesit cu ea in oras. Initial zgomotul masinilor o deranja vizibil, ba chiar s-a si speriat de unele. La un moment dat o aud ca imi zice: “Uite mami aud cum canta pasarelele din copacul ala!”…si copacul nu era chiar aproape de noi, ci la cativa metri. Intr-un hypermarket a fost mai greu, pt ca piuitul caselor de marcat am cam naucit-o si vocea celei de la receptie care se auzea prin boxe in tot magazinul a dezorientat-o complet, pentru ca nu intelegea de unde vine. Intrand intr-o zi in bucatarie m-a intrebat ce se aude, si eu nu intelegeam exact la ce se refera. Apoi mi-am dat seama ca auzea masina de spalat care incepuse programul de stoarcere. A ramas uimita de sunetele pe care le scotea aceasta.
Acum are deja o luna de cand poarta aparatele, la inceput ne cerea sa i le scoatem mai des pentru ca o oboseau mai repede. La 2 – 3 ore avea nevoie de o pauza de cateva minute. In cateva zile a ajuns sa le poarte de dimineata si pana seara fara probleme. A invatat sa si le puna singura in urechi, sa si le scoata singura, tot singura isi schimba bateriile cand acestea se consuma si si le curata de fiecare data cand si le scoate cum am fost sfatuiti. Daca e ceva ce o deranjeaza la ele mereu ne atrage atentia.
S-a acomodat destul de repede cu ele si rezultatele s-au vazut aproape imediat. La inceput vorbea in soapta pentru ca isi auzea si ea vocea, televizorul acum nu mai merge cu sonorul la maxim ci atat de incet ca uneori nici noi cei fara probleme de auz nu il auzim, acum incepe sa isi corecteze si singura greselile de vorbire auzindu-ne si pe noi cum pronuntam, raspunde imediat cand o strigi si e mult mai atenta la tot din jurul ei. S-a obisnuit si cu zgomotul tare si nu o mai deranjeaza chiar atat de tare ca la inceput.
La un moment dat a trebuit sa ne lipsim cateva zile de aparate pentru cateva verificari. Zi de zi ne intreba cand i le aducem inapoi ca ea fara ele nu aude si ca trebuie sa dea iar televizorul tare si ca nu intelege ce ii spune doamna la scoala. Atunci am realizat cu adevarat cat de mult bine ii fac!

Asa ca dragi parinti, daca vi se pare ca ceva nu e in regula cu copilasul/copilasii vostri ascultati-va instinctul si incercati sa dati de problema. Chiar daca va loviti de multe raspunsuri negative mai incercati pana ajungeti sa bateti si la usa corecta, pentru ca insticul de parinte rar se inseala!


CENTRELE DE EXCELENȚĂ
ale Spitalului Sf. Constantin

În cursul celor peste 6 ani de activitate medicală, Spitalul Sf. Constantin a impus un nivel ridicat de competență, oferind servicii la standarde internaționale.

Centrul de transplant renal „Profesor Gilles Mentha” Centrul de excelență în chirurgia robotică Chirurgie oncologică și HIPEC Obezitate
Ortopedie modernă: „Sarcoma Center” Neurochirurgie spinală și cerebrală Studii clinice

LOCATIA SPITALULUI SF. CONSTANTIN

URMARITI-NE PE:

Stirile Digi24: Cel mai curat spital din Europa, la Brașov
Prezentare Spitalul Sf. Constantin - Geneva, ICPIC 2013, EUROPEAN HAND HYGIENE EXCELLENCE AWARD 2013
Dr. Lucian Oncescu, medic primar ORL: Amigdalita cronica si vegetatiile adenoide
Dr. Eugeniu Banu - interviu Digi TV
Adenomul de prostata - Tratamentul minim-invaziv TURis - Dr. Vitalie Mogoreanu, medic primar urolog
Ortopedia moderna, diagnostic si tratament - Interviu cu Dr. George Muntean, medic primar ortoped