logo Spitalul Sf. Constantin
Solicita programare
Solicita programare
Articole, știriComunicate de presă

Articole/ știri apărute în media

Transilvania Expres, 26.06.2015: BRAȘOV. Au slăbit împreună 6,7 tone, după ce au fost operați la Spitalul Sf. Constantin!

http://www.mytex.ro/component/content/article/546-expres/493577-brasov-au-slabit-impreuna-6-7-tone-dupa-ce-au-fost-operati-la-spitalul-sf-constantin.html

Spitalul Sf. Constantin din Brașov celebrează astăzi împlinirea a 4 ani de chirurgie bariatrică (chirurgie a obezității) la Braşov. Prezentarea rezultatelor celor 241 de pacienţi operaţi la spitalul braşovean în decursul celor 4 ani va avea loc începând cu ora 14.00 în sala de curs a Spitalului Sf. Constantin, la prezentare fiind invitaţi toţi pacienţii (unul dintre exemplele spectaculoase în foto 2), care au beneficiat de intervenţii bariatrice şi care sunt cea mai bună dovadă a eficienţei programului, precum şi echipa medicală.

Cu acest prilej, instituția medicală oferă de asemenea un discount de 300 euro tuturor celor care aleg să se programeze pentru o intervenție de chirurgie bariatrică de tip Gastric Sleeve în perioada 29 iunie - 5 iulie 2015.

Din anul 2011, Spitalul Sf. Constantin a inițiat un program de chirurgie bariatrică în cadrul căruia poate fi efectuată toată gama de intervenții necesare pentru tratarea obezității. Programul a devenit cea mai eficientă modalitate de a combate obezitatea și excesul ponderal, cu rezultate remarcabile pe termen lung, până în prezent la Spitalul Sf. Constantin fiind operaţi 241 de pacienţi care au slăbit împreună 6.700 kg.

Evenimentul aniversar precedent a adus împreună peste o sută de cazuri de succes, povești inspiraționale și, nu în ultimul rând, oameni care au reușit, cu ajutorul echipei de medici chirurgi din Brașov, să redobândească șansa la o viață normală.

„Consider că, o dată pe an, o întâlnire cu foștii noștri pacienți prinde foarte bine, cu atât mai mult cu cât mulți dintre ei au venit din toate colțurile țării, în semn de mulțumire pentru noul drum deschis de chirurgia bariatrică. Ei sunt cu adevarat niște luptători și merită să-și sărbătorească acest început. Fiecare intervenție își are propria poveste şi reprezintă o mare provocare profesională. Nici un caz nu se aseamănă cu celălalt și de fiecare în parte ne-am ataşat”, declara dr. Bogdan Moldovan, șeful Secției de Chirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Brașov, în 2014, la ediția precedentă a evenimentului.

Spitalul Sf. Constantin oferă întreaga gamă de intervenții pentru tratarea afecțiunilor corelate cu excesul ponderal, fiind recunoscut drept unul dintre cele mai bune din România în domeniu. Este, de altfel, prima unitate privată din provincie care efectuează asemenea intervenţii chirurgicale şi singurul centru de chirurgie bariatrică prin incizie unică ombilicală SILS/LESS („chirurgia fără cicatrici”).

Transilvania 365, 23.06.2015: Patru ani încununați de succes, în cazurile de chirurgie a OBEZITĂŢII la Spitalul Sf. Constantin din Braşov

http://www.transilvania365.ro/patru-ani-incununati-de-succes-in-cazurile-de-chirurgie-a-obezitatii-la-spitalul-sf-constantin-din-brasov/

Spitalul Sf. Constantin din Brașov aniversează vineri, 26 iunie, împlinirea a 4 ani de Chirurgie Bariatrică la Braşov. Prezentarea rezultatelor celor 241 de pacienţi operaţi la spitalul braşovean în decursul celor 4 ani va avea loc începând cu ora 14:00 în sala de curs a Spitalului Sf. Constantin, la prezentare fiind invitaţi toţi pacienţii care au beneficiat de intervenţii bariatrice şi care sunt cea mai buna dovadă a eficienţei programului, precum şi echipa medicală. Masa festivă va avea loc după încheierea prezentării la Restaurantul Casa Bucur.

Cu ocazia acestui eveniment, instituția medicală oferă de asemenea un discount de 300 euro tuturor celor care aleg să se programeze pentru o intervenție de chirurgie bariatrică de tip Gastric Sleeve în perioada 29 iunie – 5 iulie 2015.

Din anul 2011, Spitalul Sf. Constantin a inițiat un program de chirurgie bariatrică în cadrul căruia poate fi efectuată toată gama de intervenții necesare pentru tratarea obezității. Programul a devenit cea mai eficientă modalitate de a combate obezitatea și excesul ponderal, cu rezultate remarcabile pe termen lung, până în prezent la Spitalul Sf. Constantin fiind operaţi 241 de pacienţi care au slabit împreuna 6700 kg.

Evenimentul aniversar precedent a adus împreună peste o sută de cazuri de succes, povești inspiraționale și, nu în ultimul rând, oameni care au reușit, cu ajutorul echipei de medici chirurgi din Brașov, să redobândească șansa la o viață normală.

„Consider că, o dată pe an, o întâlnire cu foștii noștri pacienți prinde foarte bine, cu atât mai mult cu cât mulți dintre ei au venit din toate colțurile țării, în semn de mulțumire pentru noul drum deschis de chirurgia bariatrică. Ei sunt cu adevarat niște luptători și merită să-și sărbătorească acest început. Fiecare intervenție își are propria poveste şi reprezintă o mare provocare profesională. Nici un caz nu se aseamănă cu celălalt și de fiecare în parte ne-am ataşat”, a declarat dr. Bogdan Moldovan, șeful Secției de Chirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Brașov, în 2014, la ediția precedentă a evenimentului.

Spitalul Sf. Constantin oferă întreaga gamă de intervenții pentru tratarea afecțiunilor corelate cu excesul ponderal, fiind recunoscut drept unul dintre cele mai bune din România în domeniu. Este, de altfel, prima unitate privată din provincie care efectuează asemenea intervenţii chirurgicale şi singurul centru de chirurgie bariatrica prin incizie unică ombilicală SILS/LESS („chirurgia fără cicatrici”).

Bună Ziua Braşov, 30.06.2015: 243 de operaţii de micşorare a stomacului la Braşov

http://www.bzb.ro/stire/243-de-operatii-de-micsorare-a-stomacului-la-brasov-a87927 

Spitalul Sf. Constantin din Braşov a aniversat pe 26 iunie împlinirea a 4 ani de Chirurgie Bariatrică la Braşov. Evenimentul a fost unul public,  dr. Bogdan Moldovan, şeful secţiei de chirurgie, a prezentat rezultatele programului de chirurgie a obezităţii, în prezenţa pacienţilor, a echipei medicale şi a reprezentanţilor mass-media, iar în încheierea prezentării, pacienţii au luat de asemenea cuvântul, demonstrând pe viu transformările de tip „before and after” şi împărtăşind impresii din noua viaţă pe care au început-o odată cu operaţia de micşorare de stomac.

În cei patru ani, 243 de pacienţi au recurs la operaţia Gastric Sleeve, de micşorare a stomacului, persoane care au slăbit în total peste 6,7 tone, greutatea totală cumulată la internare fiind 28,4 tone. Unii au pierdut peste 100 de kilograme, alţii puţin peste 30 însă nici unul nu regretă decizia  de a se opera, o treime din ei fiind în momentul de faţă la greutatea normală. Din cele 243 de cazuri, 59 au fost efectuate prin metoda SILS/LESS - chirurgie prin incizie unică ombilicală, 10 dintre pacienţi cântărind peste 200 de kg, iar cel mai greu pacient a avut 236kg. 

Surpriza evenimentului a venit de la Bârlad, prin intermediul coregrafei  Monica Moraru (un caz prezentat în trecut la show-ul „Dansez pentru tine”) care, în urma operaţiei oferite de Spitalul Sf. Constantin, a reuşit să slăbească 86 de kilograme, cântărind acum doar 84. Doamna Moraru a venit împreună cu grupa de copii pe care o îndrumă, câştigători a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, încântând audienţa cu ultimele coregrafii din portofoliu.

„Operaţia pe care mi-a oferit-o dl doctor Bogdan Moldovan mi-a schimbat viaţa nu la 100 de grade, ci chiar la 360! Nici nu există termen de comparaţie! Nu am visat în ultimii 7 ani să ajung unde sunt acum, urc scările, urc munţi, sunt un om normal, mănânc orice, în cantităţi foarte mici bineînţeles, nu mai am pofte, nici n-am visat la aşa ceva. Îi mulţumesc din tot sufletul d-lui doctor şi întregii echipe... Pentru mine sunteţi al doilea Dumnezeu! Sunt foarte mândră de ceea ce a reuşit domnul doctor să facă din mine, dansez ca la 20 de ani, copii învaţă mult mai mult de la mine, înainte eram obligată să-i explic unui copil mai mare iar acela să arate apoi la cei mai mici. Acum sunt modelul tuturor de la mic la mare.”

Foto: Coregrafa Gabriela Moraru, una din pacientele operate de dr. Bogdan Moldovan.

Ghidcabinet.ro, 18.06.2015: Un pacient cu cancer de esofag, operat in premiera la Spitalul Sf. Constantin din Brasov

http://www.ghidcabinet.ro/2015/06/un-pacient-cu-cancer-de-esofag-operat-in-premiera-la-spitalul-sf-constantin-din-brasov/ 

Un pacient diagnosticat cu cancer de esofag a fost operat in premiera pentru sistemul medical privat din Romania, la Spitalul Sf. Constantin din Brasov. Interventia chirurgicala a avut loc in data de 1 iunie, constand in extirparea unei tumori plasata la nivelul esofagului. Pacientul care a beneficiat de operatie are 60 de ani si a fost depistat cu cancer de cardie si de esofag inferior in prima jumatate a lunii mai. Sectionarea tumorii s-a realizat atat prin abdomen, cat si prin torace, segmentul de esofag rezecat fiind inlocuit cu un tub gastric croit din marea curbura gastrica si ascensionat in torace. Interventia chirurgicala a durat 5 ore, recuperarea la reanimare 4 zile iar pacientul a fost externat in sapte zile de la operatie. Chirurgia cancerului de esofag este considerata una dintre cele mai dificile interventii digestive. Esofagul este un organ care se intinde pe trei regiuni abdominale: gat, torace si abdomen, fiind organul cel mai sarac vascularizat si cel mai putin rezistent la cusaturile chirurgicale dintre toate organele tubului digestiv. Echipa medicala care a realizat operatia a fost formata din medicii Bogdan Moldovan, Toma Lucian, Dumitru Pocreata, Lucian Baila, Andrei Laslau, Svetlana Enache si Alin Farcasiu si din asistenta sefa Angela Cotoara.

 

Autor: Daria Finica, Foto: Spitalul Sf. Constantin.

Transilvania Expres, 15.06.2015: BRAŞOV. O nouă premieră medicală la Spitalul Sf . Constantin

 

http://www.mytex.ro/stiri/285-sanatate/333329-brasov-o-noua-premiera-medicala-la-spitalul-sf-constantin.html 

Liliana Jighira

Lun, 15 Iun 2015, 15:38

Chirurgia cancerului de esofag este ultima redută din chirurgia digestivă care a fost depăşită la Spitalul Sfântul Constantin din Braşov.

 

„Chirurgia cancerului de esofag este considerată pe bună dreptate cea mai ingrată şi una dintre cele mai dificile dintre intervenţiile digestive. Esofagul este un organ ce se întinde pe trei regiuni abdominale: gât, torace şi abdomen, fiind organul cel mai sărac vascularizat şi cel mai puţin rezistent la cusăturile chirurgicale dintre toate organele tubului digestiv, operaţiile pe esofag fiind grevate de o rată mare de complicaţii. Îndepărtarea esofagului tumoral implică înlocuirea lui cu un alt organ ascensionat din abdomen:stomac, colon, intestin subţire. În România, 3-4 centre universitare fac intervenţii esofagiene prin abord combinat: abdomen-torace, abdomen-cervical, abdomen-torace-cervical”, a explicat dr. Bogdan Moldovan - șeful secţiei de Chirurgie de la unitatea sanitară privată.

Spitalul Sf. Constantin din Braşov devine primul centru privat din România care abordează acest tip de intervenţii complexe. Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost depistat cu un cancer de cardie şi de esofag inferior în luna mai, în urma unor dificultăţi de înghiţire a alimentelor solide, inclusiv un episod de blocaj complet al bolului alimentar la nivelul esofagului.

O echipă multidisciplinară a realizat intervenţia chirurgicală la Spitalul Sf. Constantin în data de 1 iunie, abordând tumoarea atât prin abdomen, cât şi prin torace (Procedeul Ivor Lewis), segmentul de esofag rezecat fiind înlocuit cu un tub gastric croit din marea curbură gastrică ascensionat în torace. Echipa a fost formată din: dr. Bogdan Moldovan - șef secţie chirurgie Spitalul Sf. Constantin Braşov, dr. Toma Lucian - medic primar chirurgie generală şi vasculară SCJU Mureş, dr. Dumitru Pocreaţă - medic specialist chirurg Spitalul Sf. Constantin, dr Lucian Băilă - șef secţie ATI Spitalul Judeţean Tg. Mureş, dr. Andrei Laslau - medic specialist chirurg, dr. Svetlana Enache - medic specialist chirurgie vasculară, dr. Alin Farcaşiu - medic specialist ATI, toţi trei de la Spitalul Sf. Constantin, şi as. Angela Cotoară - asistentă-șefă bloc operator Spitalul Sf. Constantin.

Intervenţia chirurgicală a durat cinci ore, pacientul a fost internat în reanimare patru zile şi pacientul a fost externat la șapte zile de la operaţie în perfectă stare de sănătate, independent din punct de vedere alimentar şi al activităţilor cotidiene.

„Prin această intervenţie, spitalul braşovean îşi consolidează locul în elita chirurgicală din România şi adaugă în portofoliul operator şi ultima piesă lipsă din puzzle-ul chirurgiei oncologice”, a subliniat dr. Bogdan Moldovan.

Brasovromania.net, 15.06.2015: Brasov: O noua premiera medicala la Spitalul Sf . Constantin

http://brasovromania.net/2015/06/stire-brasov-o-noua-premiera-medicala-la-spitalul-sf-constantin/

O nouă premieră medicală a avut loc la spitalul Sf. Constantin din Brașov,  devenid astfel primul centru privat din România care a abordat chirurgia cancerului de esofag.

Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost depistat cu un cancer de cardie şi de esofag inferior în luna mai, în urma unor dificultăţi de înghiţire a alimentelor solide, inclusiv un episod de blocaj complet al bolului alimentar la nivelul esofagului.

O echipă multidisciplinară a realizat intervenţia chirurgicală la Spitalul Sf. Constantin în data de 1 iunie, abordând tumoarea atât prin abdomen, cât şi prin torace (Procedeul Ivor Lewis), segmentul de esofag rezecat fiind înlocuit cu un tub gastric croit din marea curbură gastrică ascensionat în torace.

„Chirurgia cancerului de esofag este considerată pe bună dreptate cea mai ingrată şi una dintre cele mai dificile dintre intervenţiile digestive. Esofagul este un organ ce se întinde pe trei regiuni abdominale: gât, torace şi abdomen, fiind organul cel mai sărac vascularizat şi cel mai puţin rezistent la cusăturile chirurgicale dintre toate organele tubului digestiv, operaţiile pe esofag fiind grevate de o rată mare de complicaţii.

Îndepărtarea esofagului tumoral implică înlocuirea lui cu un alt organ ascensionat din abdomen: stomac, colon, intestin subţire.

În România, 3-4 centre universitare fac intervenţii esofagiene prin abord combinat: abdomen-torace, abdomen-cervical, abdomen-torace-cervical”, a explicat dr. Bogdan Moldovan – șeful secţiei de Chirurgie de la unitatea sanitară privată, citat de mytex.ro

Echipa a fost formată din: dr. Bogdan Moldovan – șef secţie chirurgie Spitalul Sf. Constantin Braşov, dr. Toma Lucian – medic primar chirurgie generală şi vasculară SCJU Mureş, dr. Dumitru Pocreaţă – medic specialist chirurg Spitalul Sf. Constantin, dr Lucian Băilă – șef secţie ATI Spitalul Judeţean Tg. Mureş, dr. Andrei Laslau – medic specialist chirurg, dr. Svetlana Enache – medic specialist chirurgie vasculară, dr. Alin Farcaşiu – medic specialist ATI, toţi trei de la Spitalul Sf. Constantin, şi as. Angela Cotoară – asistentă-șefă bloc operator Spitalul Sf. Constantin.

Medical Manager, 05.07.2015: La Brașov a avut loc Simpozionul cu tema “Reabilitarea pulmonară: între provocări și soluții"

http://www.medicalmanager.ro/articol.php?id=18836 

Grupul de Lucru de Reabilitare Respiratorie al Societății Române de Pneumologie a organizatSimpozionul cu tema "Reabilitarea pulmonară: provocări și soluții la Spitalul “Sfântul Constantin"din Brașov, pe 11 iunie. Evenimentul științific a fost coordonat de Conferențiar Universitar Dr. Paraschiva Postolache de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași, Șef Secție Clinică Recuperare Medicală Respiratorie - Spitalul Clinic de Recuperare Iași și Fondator și Coordonator al Grupului de Lucru de Reabilitare Respiratorie al Societății Române de Pneumologie, și a fost parte componentă aproiectului educațional național de Reabilitare pulmonară, care a fost inițiat la Iași, la Spitalul Clinic de Recuperare, în perioada 24 - 28 martie 2015, și a continuat la Craiova, în perioada 11 -15 mai 2015, la Brașov, în 11 iunie 2015, și la Constanța,în perioada 4-5 septembrie 2015. 

“Educația ocupă un rol important în reabilitarea pulmonară atât pentru pacient, cât și pentru aparținători (familie, prieteni etc.). Echipa de specialiști în reabilitare pulmonară (medic coordonator specializat în reabilitare medicală și pneumologie, medici pneumologi și exploraționiști, nutriționiști, psihologi, balneo-fizio-kinetoterapeuți, terapeuți ocupaționali, asistenți medicali și sociali, bioingineri) împreună cu medicul de familie oferă pacientului și aparținătorilor sfaturi extrem de utile privind afecțiunea, exacerbările acesteia, măsurile igieno-dietetice și terapeutice, insistând asupra tehnicilor corecte de administrare a medicației, utilizând dispozitivele în care aceasta este condiționată. În același timp, pacientul și aparținătorii primesc informații avizate referitoare și la importanța componentei psiho-sociale și nutriționale, precum și despre optimizarea stilului de viață", a declarat Conf. Univ. Dr. Paraschiva Postolache, coordonatoarea simpozionului. 

Programul științific al manifestării a cuprins comunicări și demonstrații practice referitoare la Reabilitarea pulmonară și s-a adresat medicilor specialiști, primari și rezidenți din specialitățile pneumologie, reabilitare medicală, medicina muncii, medicina de familie, oncologie medicală, precum și bioinginerilor medicali, balneo-fizio-kinetoterapeuților și asistenților medicali. 

Evenimentul a fost creditat de Colegiul Medicilor din România cu 5 ore de Educație Medicală Continuă. 

La deschiderea simpozionului, alături de Conf. Univ. Dr. Paraschiva Postolache, au fost prezenți Dr. Oana-Claudia Deleanu, Președinte al Secțiunii de Somnologie și Ventilație Non-invazivă a Societății Române de Pneumologie, Prof. Dr. Fokion Vosniakos, Președinteal Balkan Environmental Association - B.E.N.A(Grecia), precum și reprezentanți ai conducerii Spitalului “Sfântul Constantin" (Dr. Farm. Mihai Miron), care au prezentat importanța și loculreabilitării pulmonare pentru pacienții cu afecțiuni cronice pulmonare stabilizate sau în exacerbare, cu sau fără comorbidități, aflați la terapie intensivă în comă sau vigilenți, ventilați mecanic sau intubați, operați, pre- și post-transplant pulmonar etc.și despre beneficiile includerii acestor pacienți în programele individuale de reabilitare pulmonară și continuării lor la domiciliul acestora, cu evaluare periodică de către o echipă medicală multidisciplinară, precum și despre dezvoltarea reabilitării pulmonare în România. 

Printre principalele teme abordate în cadrul simpozionului s-au numărat: Reabilitarea pulmonară în 

România și CHEST (Conf. Dr. Paraschiva Postolache, Prof. Dr. Florin Mihălțan), Cum evaluăm un pacient în vederea includerii într-un program de reabilitare pulmonară (Conf. Dr. Paraschiva Postolache), De ce bronhoscopia în reabilitare - un nou concept? (Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu), Reabilitarea pulmonară în sindroamele posttuberculoase (Conf. Dr. Oana Arghir),la pacientul cu bronșiectazii (Șef Lucrări Dr. Elena Danteș) șila pacientul critic (Șef Lucrări Dr. Anca Macri), Tratamentul sevrajului nicotinic în timpul reabilitării pulmonare (Dr. Magdalena Ciobanu), Beneficiile reabilitării pulmonare postoperatorii în chirurgia toracică (Asist. Univ. Dr. Beatrice Mahler). 

Aspectele evaluării pacienților pentru includerea în programul de reabilitare pulmonară au fost abordate de Conf. Dr. Doina Todea (Chestionarele de calitate a vieții), Dr. Damaris Varuti, Conf. Dr. Mimi Nițu (Instrumentele practice de evaluare și Chestionarul LINQ) și Conf. Dr. Paraschiva Postolache (Indicele BODE, Testarea de efort și Chestionarul ADL). 

Un alt moment important pentru participanți, în cadrul întâlnirii științifice, a fost reprezentat dedemonstrațiile practice privind "Antrenamentul musculaturii respiratorii cu dispozitivele POWERbreathe și clearance-ul căilor respiratorii cu VibraVest și Shaker Plus în reabilitarea pulmonară" cu Dan Simule (Germania) și Bianca Mihail.În cadrul acestui moduls-au prezentatdiferite tipuri de dispozitive și exerciții de antrenament a musculaturii respiratorii și de stimulare a respirației, pe care pacienții le pot urma și la domiciliu, cu beneficii vizibile de la primele ședințe de antrenament. 

Reabilitarea pulmonară este un program multidisciplinar de îngrijire a pacienților cu boli pulmonare cronice cu scopul de a deveni mai activi fizic și de a-și menține starea de sănătate optimă și independența socială. 

Programele de reabilitare pulmonară au demonstrat, prin rezultatele înregistrate de pacienți, că îmbunătățesc calitatea vieții prin reducerea simptomelor diurne și nocturne ale afecțiunilor respiratorii, a complicațiilor și a exacerbărilor acestora, cu reducerea adresabilității la medic, a consumului de medicamente de necesitate și a spitalizărilor(număr, durată), precum și a costurilor cu acestea, încurajează controlul activităților zilnice, îmbunătățesc capacitatea de efort, performanța fizică și starea psiho-emoțională, în același timp îmbunătățind și reinserția socio-profesională. 

Revista Bulevard, 22.05.2015: Cu mâinile curate… aducem sănătate! Andreea Moldovan, medic la Clinica Sf. Constantin din Brașov, și coordonatoarea programului Vigigerme, prin care spitalul Sf. Constantin a primit titlul de cel mai curat spital din Europa,

http://revistabulevard.ro/2015/05/cu-mainile-curate-aducem-sanatate/

Andreea Moldovan, medic la Clinica Sf. Constantin din Brașov, și coordonatoarea programului Vigigerme, prin care spitalul Sf. Constantin a primit titlul de cel mai curat spital din Europa, din partea Organizației Mondiale a Sănătății, este implicată în acest moment în campania națională “Mâini curate pentru Sănătate”, menită să transmită mai departe mesajul lansat, prin programul Vigigerme.

Campania „Mâini curate pentru Sănătate”, lansată la începutul lunii mai, este o campanie de educaţie sanitară, cu privire la riscurile asupra sănătății care pot apărea ca urmare a igienei precare a mâinilor, campanie derulată de Fundația Clinica Sf. Constantin din Brașov, cu sprijinul Ropharma și B. Braun.

 

De unde a pornit inițiativa de a derula o astfel de campanie?

Pur şi simplu din dorinţa de a face cunoscute şi a aplica şi la noi în ţară reguli simple, puţin costisitoare, însă care salvează vieţi. De ce să nu ştim şi noi ce avem de făcut, atâta timp cât aceste proceduri au fost studiate, verificate în multe centre medicale şi şi-au dovedit utilitatea? Igiena mâinilor este poate cel mai simplu şi la îndemână gest pe care îl putem face pentru a preveni aproximativ 70% din infecţiile nozocomiale, ceea ce mă duce cu gândul la numărul mare de vieţi salvate prin prevenirea acestor infecţii de temut. Nu mă refer doar la costurile materiale, le-aş sublinia în primul rând pe cele morale. Ca o paralelă, se spune că numărul deceselor prin infecţii nozocomiale este egal cu cel care s-ar obţine dacă un avion Boeing 747 s-ar prăbuşi în fiecare zi. Şi atunci, dacă putem să le prevenim cu un singur gest, eficient şi repetabil ori de câte ori este indicat, e păcat să nu o facem.

 

Care sunt obiectivele pe care Fundația Sf. Constantin își dorește să le atingă?

În primul rând, cu ajutorul moral şi material al Fundaţiei, dorim să sensibilizăm două segmente importante de populaţie în ceea ce priveşte importanța igienei mâinilor: în primul rând, personalul medical, unde igiena mâinilor este primordială şi de importanță vitală, iar în al doilea rând populaţia non-medicală, generală, unde spălatul simplu pe mâini previne un număr mare de îmbolnăviri, în special digestive, ce pot fi uşor ocolite. Rutina secundară învăţării, reflexul care se formează prin repetarea unui gest sau al unei acţiuni, duce la implementarea regulior corecte. Fundaţia ne ajută să avem sprjinul logisitc necesar organizării de cursuri în spitalele din ţară(din toate regiunile ţării), de sesiuni ştiinţifice în spitalul nostru, de participare ca şi co-organizatori la manifestări internaţionale cu tematică a igienei spitaliceşti şi a mâinilor, precum şi la susţinerea campaniilor de informare în masă a populaţiei pe teme medicale de importanță majoră. În mod direct, ne ajută să ne punem în practică ideile şi aspiraţiile noastre.

 

Cine sunt cei implicați în această campanie?

În primul rând suntem noi, angajaţii spitalului Sf.Constantin. Avem cunoştinţele necesare, idei pe care dorim să le punem în practică, multă motivaţie. Suntem ajutaţi în demersul nostru de prieteni dragi, epidemiologi din Braşov, care au aderat la aspiraţiile noastre. De asemenea, ne susţin şi producătorii de materiale de dezinfecţie a mâinilor, care doresc să facă şi ei cunsocută utilitatea şi importantă produselor de bună calitate.

 

Care sunt acțiunile pe care le-ați desfășurat până în acest moment?

Primele acţiuni au început în anul 2011, anul inaugurării spitalului nostru. Atunci am început cu cursuri de instruire, teoretice şi practice, pentru personalul nostru, astfel încât debutul funcţionării spitalului a coincis cu aceste cursuri, urmate de punerea lor în practică în mod unitar, de către întreg personalul, de la începutul începuturilor. Subliniez în mod expres acest lucru, deoarece este importantă o dinamică unitară, care să implice absolut întreg personalul medical, fără excepţie, similar cu principiul dominoului. Ulterior, din aproape în aproape, am continuat cu acele cursuri de instruire în spitale mai mici sau mai mari din ţară, cu sesiuni de audit şi consultanţă pe acest subiect celor dornici să îl implementeze, cursuri pentru medici şi asistente organizate de către Spitalul Sf.Constantin în sala noatsra de cursuri, acţiuni în şcoli sau comunităţi defavorizate, participări la manifestări ştiinţifice naţionale sau internaționale.

Igiena mâinilor e un crez pe care dorim să îl facem cunsocut şi să îl împărtăşim şi altor colegi din sistemul sanitar. Însă nu ne-am rezumat doar la atât: ne-am îndreptat acţiunile şi asupra populaţiei generale, participând la emisiuni de TV şi radio în care am discutat subiecte importante de prevenţie, de care din păcate se vorbeşte din ce în ce mai puţin. Ultima acţiune pentru populaţie a fost organizată în data de 5 mai, Ziua Internaţională a Igienei Mâinilor, în Piaţa Sfatului din Braşov, organizând un stand cu produse informative referitoare la igiena mâinilor şi prevenţia bolilor transmise prin mâini murdare, cu soluţii hidr-alcoolice şi mteode deverificare a calităţii spălării mâinilor. A fost o acţiune reuşită, au aprticipat de la copii mici până la persoane în vârstă. Am fost ajutată de voluntari, colegi din spital şi studenţi la medicină, cărora le mulţumesc şi pe această cale.

Pentru lansarea campaniei am întâmpinat publicul din Brașov cu câteva metode ingenioase protecţie şi prevenţie, legate de igiena mâinilor. Astfel, trecătorii din Piaţa Sfatului au avut parte de „testul cutiei negre”, respectiv un recipient umplut cu FluoRub, o soluție fluorescentă cu ajutorul căreia prezenţa microbilor poate fi observată cu ochiul liber. Înainte şi după ce s-au spălat, clasic, pe mâini, participanţii la campanie au fost invitaţi să le introducă în „cutia neagră”, iar rezultatul a fost incredibil: microbii au continuat să existe şi după spălare, chiar dacă în număr mai mic! Pentru a se asigura că această situaţie nu se va repeta, voluntarii i-au învăţat pe trecători cum să se spele CORECT pe mâini şi le-au oferit mostre de SoftaMan, o soluție dezinfectantă produsă de compania B Braun. Geluri igienizante au primit toţi cei care au acceptat provocarea Hi 5 for Healthy Life!, un „joc al igienei”, ale cărui reguli sunt simple: îţi dezinfectezi mâinile, apoi baţi palma cu susținătorii campaniei. Jocul continuă pe rețelele de socializare, unde, cei care au fost provocați trebuie să încarce fotografiile realizate în timpul hi5-ului, să adauge hashtag-ul: #hi54life și să provoace, la rândul lor, alți trei prieteni să facă același lucru, pentru a intra în ”Clubul Mâinilor Curate”. Cei care primesc provocarea, dar nu vor să o îndeplinească trebuie să ofere un gel igienizant persoanei care i-a provocat.

 

Care sunt acțiunile viitorare pe care le urmăriți?

Dorim să continuăm pe acest drum, care uneori e puţin mai anevoios. E necesară schimbarea mentalităţii, a acelui „eu aşa am lucrat de când mă ştiu şi nu am avut probleme”. Nu e adevărat acest lucru, problemele trebuie recunoscute şi asumate, pentru a le preveni pe viitor. Îmi doresc mult ca oamenii să conştientizeze importanța  igienei mâinilor, doar aşa vom reuşi să schimbăm modul de lucru, calitatea actului medical. E nevoie de multă muncă, răbdare, perseverenţă, însă ştiu că vom reuşi să diseminăm aceste acţiuni şi informaţii.

Pe lângă acestea, ne pregătim să organizăm un marș al igienei, în Brașov. Legat de jocul igienei: ne dorim ca acțiunea Hi 5 for Healthy Life să ajungă la cât mai multe persoane, fapt care se și întâmplă, mulțumită receptivității oamenilor, de care suntem profund impresionați! Săptămâna aceasta, în urma monitorizării, am observat cu bucurie că mișcarea ajunge la tot mai multe persoane și sperăm să continue în același ritm.

 

Care a fost reacția publicului la lansarea campaniei?

Lumea a fost curioasă iniţial, neştiind despre ce e vorba. Pe măsură ce ne-am făcut cunoscut mesajul, am avut din ce în ce mai mulţi aderenţi la ideile şi acţiunile noastre. Din fericire, igiena mâinilor e „contagioasă”, o dată ce îţi dai seama că e vitală nu mai renunţi la ea (şi nici ea la tine). Deja avem reflexul dezinfectării mâinilor în momentele cheie, nu mai conştientizăm în sine gestul, doar necesitatea efectuării lui.

Cum se pot implica cei care sunt interesați în această campanie?

Oricine doreşte să ne ajute e binevenit. Avem mulţi voluntari în echipa noastră, cu ajutoul cărora acţiunile noastre prind viaţă mai uşor şi mai interactiv. Şi mai ales mai direct. Îi instruim alături de personalul nostru, apoi ne bazăm pe ei.

În mediul online, cei care vor să se implice trebuie să urmeze „ritualul” de igienizare și să se fotografieze în timp ce dau ”Hi 5” cu un prieten. Următoarea mișcare este postarea fotografiei pe rețelele de socializare, adăugând hashtag-ul: #hi54life. Jocul igienei nu se oprește aici: participanții trebuie, mai departe, să își provoace 3 prieteni să facă același lucru și să intre astfel în ”Clubul Mâinilor Curate”. Cei care primesc provocarea, dar nu vor să o îndeplinească (Termenul fiind de 24 de h), vor trebui să ofere un gel igienizant persoanei care i-a provocat.

 

Cum se poziționează medicii spitalului Sf. Constantin vis-a-vis de această idee?

În limita timpului de care dispun, mă ajută şi mă susţin, şi moral, şi prin participarea la acţiuni, unde datorită lor vizibilitatea evenimentului creşte mult. Însă cred că ajutorul cel mai de preţ pe care mi-l dau constă în respectarea regulilor de igienă impuse în spital.

 

Cum credeți că va influența o asfel de campanie comportamentul social, pe viitor?

Cred mult în schimbarea în bine, în informarea şi instruirea corectă a populaţiei, atât medicale cât şi generale. Cred în tendinţa spre evoluţie, îmbogăţirea cunoştinţelor şi a informaţiilor utile şi corecte. La implementarea unor reguli simple, verificate, care nu fac decât să ne ajute. Să nu mai căutăm să inventăm roata deja inventată, să învăţăm să ne folosim de ea! Cred că perseverând vom reuşi, nu ştiu în cât timp (ani?) să schimbăm mentalitatea în acest subiect. Să nu uităm că se salvează vieţi printr-o igienă corectă a mâinilor!!! Şi atunci, de ce nu?

Interviu realizat de Andrada Borda

Bună Ziua Brașov, 13.03.2015: Peste 200 de intervenţii de chirurgia obezităţii la Braşov

http://www.bzb.ro/stire/peste-200-de-interventii-de-chirurgia-obezitatii-la-brasov-a84399 

Spitalul Sf. Constantin a împlinit patru ani de existenţă. Acesta a fost inaugurat în martie 2011 în urma celei mai mari investiţii private din domeniul medical din Transilvania.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei medicale, în cei patru ani, medicii Spitalului Sf. Constantin au realizat peste 6.000 de intervenţii chirurgicale, din care peste 200 de intervenţii de chirurgia obezităţii, 2.556 de intervenţii în cadrul secţiei Chirurgie Generală, din care peste 40% au fost intervenţii de chirurgie oncologică, peste 14.000 de tratamente oncologice, chimoterapie în regim de spitalizare continuă sau de zi, precum şi 167 de intervenţii prin incizie ombilicală SILS/LESS („fără cicatrici”). Din 2011, medicii spitalului au tratat peste 20.000 de pacienţi şi au efectuat peste 14.000 de tratamente oncologice.

Unitatea se poate lăuda cu două premiere pentru România, chirurgia obezităţii prin ombilic (fără cicatrici) şi tratamentul carcinomatozei peritoneale (cancerul extins în abdomen). De asemenea, spitalul este singurul centru din ţară care tratează chirurgical sindromul de apnee obstructivă de somn la persoanele care suferă de obezitate, într-o singură operaţie combinată chirurgie – ORL. Intervenţia BTE (Baloon Eustachian Tube), care presupune dilatarea trompei lui Eustachio, utilă celor care suferă de hipoacuzie prin transmisie, se realizează în exclusivitate la aceeaşi unitate.

Ziarul Financiar, 15.08.2014: Spitalul Sf. Constantin din Braşov merge spre afaceri de 6 mil. euro: în oncologie şi obezitate se fac cele mai multe operaţii

http://www.zf.ro/companii/spitalul-sf-constantin-din-brasov-merge-spre-afaceri-de-6-mil-euro-in-oncologie-si-obezitate-se-fac-cele-mai-multe-operatii-13093848 

Autor: Ioana David

Spitalul Sf. Constantin a fost inaugurat în 2011 în urma unei investiţii de 20 mil. euro

Spitalul Sf. Constantin din Braşov, deţinut de antreprenori români, a înre­gistrat o creştere de 31% a cifrei de afaceri în primele şase luni ale anului comparativ cu acelaşi interval din 2013, însă aceste rezultate sunt sub nivelul prognozat iniţial din cauza fondurilor mai mici de la stat.

„În primele şase luni ale anului am înre­gistrat o cifră de afaceri de 13,24 milioane de lei, în creştere cu 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, când s-a înre­gis­trat o cifră de afaceri de 10 mil. lei. Cifra de afaceri reali­za­tă în pri­mele şase luni este mai mică cu 5% faţă de suma bu­ge­tată din cauza scă­derii valorii fondurilor alo­cate de Casa Naţională de Sănătate înce­pând cu luna iunie 2014“, a spus Camelia Samota, managerul general al spita­lului.

Spitalul a fost inaugurat în martie 2011 pe locul unei foste fabrici de cosmetice (fosta fabrică Colgate) şi are o suprafaţă de 3.500 mp. În total, clădirea are o suprafaţă de 8.000 mp, tot acolo funcţionând Cam­pusul Medical Regina Maria. Spitalul are 88 de paturi şi trei săli de operaţie, iar unul dintre investitori este omul de afaceri Mihai Miron, cunoscut pentru afacerile din in­dustria medicamentelor, el fiind fondatorul pro­ducătorului Europharm vândut către bri­tanicii de la GlaxoSmithKline. Un alt bu­siness în care el investeşte în pre­zent este Ro­pharma, retai­ler şi distri­bui­tor de medica­mente cu o cifră de afaceri de peste 90 mil. euro.

Potrivit datelor de la Re­gis­trul Co­mer­ţului, din ac­ţio­nariat fac parte Ropharma, antre­pre­norul Firu Floriean, dar şi alte firme şi persoane fizice.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.08.2014

Medipedia, 04.12.2014: Spitalul Sf. Constantin – deschizator de drumuri in chirurgia ORL

http://www.medipedia.ro/Articole/tabid/70/articleType/ArticleView/articleId/36260/Spitalul-Sf-Constantin-deschizator-drumuri.aspx 

Indiferent daca vorbim despre afectiuni ale sinusurilor, probleme de auz, tumori la nivelul corzilor vocale sau chiar sforaitul in timpul somnului, chirurgia ORL ofera solutii moderne si eficiente pentru tratamentul tuturor maladiilor sinusurilor paranazale si nasului, gatului si urechilor. 

In cei peste 3 ani de activitate, Spitalul Sf. Constantin din Brasov a contribuit esential la marirea numarului de premiere medicale in domeniul chirurgiei, inclusiv cel al chirurgiei ORL. Doua dintre cele mai importante astfel de interventii asigura tratamentul chirurgical minim invaziv pentru multiple boli ale gatului sau ale nasului prin tehnologia Coblation, dar si pentru problemele aparatului auditiv prin interventia cu balon BTE (Balloon Eustachian Tube), aceasta din urma fiind realizate in premiera in Romania in 2011 de Dl. Dr. Valeriu Bronescu, medic primar ORL in cadrul Spitalului Sf. Constantin.

Coblatia – alternativa chirurgiei clasice si cu laser

Aceasta metoda moderna de tratament chirurgical este o optiune preferata interventiei clasice realizata cu bisturiul, dar si celei cu laser, intrucat nu cauzeaza sangerarea post-operatorie specifica chirurgiei clasice si nici nu produce arderi ale tesuturilor ca in cazul laserului. Tehnologia Coblationnpermite eliminarea tintita cu plasma a tesuturilor bolnave, fara a le afecta pe cele sanatoase din jur, ceea ce o recomanda in interventiile ORL de mare finete (amigdalectomii, adenoidectomii, obstructii nazale, epistaxis, leziuni laringiene), atat pentru tratamentul adultilor, cat si al copiilor.

“De exemplu, atunci cand vorbim de operatia de indepartare a amigdalelor prin Coblatie, pacientul va observa diferente majore: durerile postoperatorii sunt minime, iar perioada de recuperare este redusa la cateva zile prin comparatie cu chirugia cu bisturiul (7 – 14 zile). Mai mult decat atat, riscul de sangerare este in multe cazuri absent sau foarte mic, lucru exclus in cazul chirurgiei clasice. Toate acestea inseamna si un timp de recuperare mai scurt, astfel ca se recomanda control a doua zi dupa operatie, apoi la 4 zile, 7 zile si apoi la 1 luna. Aceasta metoda este eficace nu doar pentru adulti, ci in special la copii, unde amigdalele asigura protectie imunitara impotriva infectiilor. Astfel ca in cazul celor mici devine cu atat mai importanta doar micsorarea volumului acestora si nu indepartarea lor in totalitate“ , explica Dr. Valeriu Bronescu, medic primar ORL in cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brasov. Tehnologia Coblation a fost introdusa in premiera in Romania in anul 2007 de Dr. Valeriu Bronescu si Dr. Lucian Oncescu, iar cu ajutorul acestei tehnici chrirurgicale pot fi tratati pacientii care sufera de boli ale gatului (amigdalele, vegetatiile adenoide, omuletul, valul palatin) sau ale nasului, inclusiv cei care se confrunta cu problema sforaitului, precum si patologia de apnee in somn.

Problemele de auz dispar in 10 minute prin interventia cu balon BTE

Persoanele care aud mai slab sau se confrunta cu obstructii auditive isi pot redobandi auzul normal, printr-o procedura chirurgicala ce dureaza 10 minute, are operioada de recuperare de 8 saptamani si o rata de succes de 98% in tratamentul hipoacuziei de transmisie.

Interventia cu balon BTE (Baloon Eustachian Tube) a fost efectuata in premiera pentru Romania in 2011, in Brasov, de catre Dr. Valeriu Bronescu in cazul unei paciente diagnosticate cu otita cronica. Aceasta procedura consta in dilatarea trompei lui Eustachio si este utila celor care sufera de hipoacuzie (auz slab) prin transmisie, care au epuizat celelalte metode de tratament medicamentos sau chirurgical clasic.

“Este important sa reamintesc ca interventia este destinata celor care aud „infundat”, si nu celor care si-au pierdut auzul. In cazurile de otita seroasa cronica, din cauza anumitor infectii ce nu sunt intotdeauna sesizate de pacienti, in ureche se acumuleaza lichid. Sunetul, in mod normal, se transmite prin aer. Dar la pacientii cu otita sunetul se transmite prin acest lichid. De aici senzația de ureche infundata. Operatia BTE - Ballon Eustachian Tube urmareste sa dilate trompa lui Eustachio pe un stent, prin endoscopie sub control video. Aceasta interventie asigura ca trompa va ramane deschisa, lichidul acumulat va fi eliminat, iar dupa 8 saptamani pacientul va auzi normal“, explica Dr. Valeriu Bronescu, medic primar ORL in cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brasov. De un an de zile, aceasta procedura se practica si la copii ca alternativa la aeratoarele transtimpanale, aceasta interventie avand avantajul pastrarii integritatii timpanului.

Sectia ORL a Spitalului Sf. Constantin dispune de o dotare de varf care ajuta in stabilirea unui diagnostic precis:endoscoape pentru nas, ureche, faringe si laringe, videofibroscop, microscop, sistem pentru microchirurgie ORL prin Coblatie. Consultatiile si micile interventii din cabinet si interventiile chirurgicale se adreseaza atat copiilor cat si adultilor.

Pentru a fi la curent cu noutatile, accesati www.spitalulsfconstantin.ro si https://www.facebook.com/SpitalulSfConstantin 

Transilvania Expres, 24.08.2014: Chirurgii de la Spitalul Sf. Constantin Brașov au realizat o nouă operație în premieră

http://www.mytex.ro/component/content/article/546-expres/222970-chirurgii-de-la-spitalul-sf-constantin-brasov-au-realizat-o-noua-operatie-in-premiera.html 

O nouă operație în premieră pentru Brașov și pentru sistemul privat din România la Spitalul „Sf Constantin”: exenterație pelvină pentru recidivă de cancer de col uterin. 

Leroy Merlin

„Un coșmar”, așa își caracteriza viața o pacientă de 57 de ani din Brașov, al cărei istoric medical începe în anul 2008 când i se depistează un cancer de col uterin relativ avansat. Este operată la Tg-Mureș unde i se extirpă formațiunea tumorală, după care urmează radioterapia și chimioterapia. O recidivă a bolii i se depistează în anul 2012, recidivă ce invadează vezica urinară și rectul, cu evoluție progresivă, rezistentă la radio și chimioterapie.

Singura soluție și speranță terapeutică: o nouă intervenție chirurgicală numită „Exenterație pelvină infralevatoriană”, o operație în urma căreia toate organele afectate din micul bazin se îndepărtează: vezica urinară împreună cu uretra și porțiunea terminală a ureterelor, vaginul și vulva, rectul și anusul.

În România, acest tip de intervenții sunt efectuate de două echipe: una din București și una combinată Târgu-Mureș - Brașov, până în prezent intervențiile fiind efectuate exclusiv în spitale de stat, din cauza complexității mari, riscului de complicații și costurilor ridicate.

De această dată, intervenția s-a desfășurat la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov, o premieră pentru sistemul privat chirurgical din România și din Europa de Est. Echipa formată din dr. Bogdan Moldovan - șeful secției de Chirurgie, conf. dr Mihai Căpîlna (Ginecologie I Tg-Mureș), dr. Fodor Decebal, urolog dr. Nagy Botond și echipa ATI: Dr Luminița Cîmpeanu și dr. Nicolae Roadevin, realizând această intervenție „eroică” în circa 7 ore. Pe lângă dificultatea legată de îndepărtarea formațiunii tumorale monobloc cu organele din bazin, elementul cheie al intervenției este realizarea unui rezervor urinar din intestine subțire („neovezica Bricker”) în care se implantează cele două uretere și care se deschide la piele ca un „anus contra naturii pentru urină”, urina fiind colectată într-o pungă specială.

De asemenea, după îndepărtarea rectului și orificiului anal, intestinal gros se exteriorizează la piele într-un al doilea anus contra naturii pentru fecale.

„Evoluția pacientei este una favorabilă, urmând să fie externată la circa 10 zile postoperator. Deși operația presupune un grad de handicap pe restul vieții, această intervenție permite o rată de remisie a bolii (supraviețuire) de peste 40% la 5 ani cu șanse de vindecare, fată de 0% în absența ei. Prin această intervenție Spitalul «Sf. Constantin» Brașov își reconfirmă statutul de centru onco-chirurgical de avangardă în România și Estul Europei, oferind soluții cazurilor netratabile în alte centre din țară”, a afirmat dr. Moldovan.  (L.J.)

Ce se întâmplă doctore? 14.07.2014 - Obezitate, încotro? Despre slabire, cu şi fără chirurgie

“Până în prezent, în cadrul spitalului Ponderas s-au operat 4.800 de pacienţi cu obezitate, iar 80% dintre ei au prezentat şi comorbidităţi asociate. Dintre aceştia, 23% aveau diabet zaharat de tip 2, 40% hipertensiune arterială, iar după ce au urmat programul metabolic aceste afecţiuni au fost ameliorate până la remisie pentru peste 93% dintre pacienţi. Mai mult decât atât, fiecare dintre pacienţii noştri a slăbit semnificativ, eliminând în medie în jur de 70% din excesul ponderal.” a declarat Bogdan Smeu, medic specialist chirurgie generală şi chirurgie metabolică, Ponderas.

Spitalului Sfântul Constantin din Braşov are 3 ani de expertiză în domeniul chirurgiei obezităţii şi a redat zâmbetul şi posibilitatea începerii unei noi vieţi pentru zeci de obezi.

Marian Oprea este unul dintre aceştia. Diagnosticat încă de la 12 ani cu obezitate morbidă, acesta a moştenit problemele metabolice şi de greutate ale părinţilor şi a ajuns la 33 de ani să cântărească 210 kilograme. Multiplele încercări de a slăbi, fie prin sport, medicina naturistă şi chiar înfometare, au fost fără succes, starea i s-a înrăutăţit progresiv şi a ajuns să fie imobilizat la pat şi supus riscului ca organismul să-i cedeze în orice clipă sub presiunea bolilor cauzate de obezitate. În aceste condiţii, a fost nevoie de o decizie drastică, dar salvatoare: operaţia de micşorare a stomacului (Gastric Sleeve) realizată în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

"La spitalele de stat nu prea am găsit multe variante. În România nu este foarte accesibilă. Costurile operaţiei fiind mai mari de 5.000 de euro, iar pentru un bugetar sau un om de rând este foarte greu să adune aceşti bani", spune Marian Oprea.

Impresionaţi de cazul extrem de dificil, echipa de medici a Spitalul Sf. Constantin din Braşov, Centru de excelenţă în chirurgia obezităţii, i-au oferit lui Marian operaţia gratuit.

"Cazul domnului Oprea era într-adevăr extrem de dificil, iar intervenţia chirurgicală era absolut esenţială nu doar pentru a-i schimba viaţa, cât şi pentru a-i permite acestuia s-o continue. Cineva trebuia să-i ofere acest sprijin. Astfel de centre care au activitate continuă sunt doar câteva. Eu spun că suntem printre primii trei din îara ca număr de cazuri şi singurii care facem acest tip de chirurgie prin ombilic", spune Bogdan Moldovan - sef secţie chirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

În urma intervenţiei laparoscopice realizate de doctor Bogdan Moldovan şi echipa Spitalului Sf. Constantin din Braşov, Marian Oprea a slăbit într-un timp record, peste 100 de kilograme.

„După un an de zile sunt un alt om, am altă viaţă! Sincer, de multe ori, stau şi mă minunez de cum eram şi cum sunt acum! Înainte purtam mărimea 7XL şi aveam haine făcute pentru oameni de peste 200 de kilograme”, spune Marian Oprea despre povestea sa de succes trăită alături de echipa Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

Marian are acum grijă să-şi păstreze greutatea constantă, concentrându-se în mod deosebit asupra alimentaţiei şi în acelaşi timp bucurându-se de noua viaţa oferită de chirurgia bariatrică. Scăderea masivă în greutate şi diminuarea senzaţiei de foame au contribuit nu doar la dispariţia complexelor, ci şi la îndeplinirea visului de a deveni DJ în timpul liber, pe care Marian şi l-a îndeplinit după operaţie.

Marian Oprea nu este singurul pe care echipa de medici a Spitalului Sf. Constantin din Braşov l-a ajutat să-şi redobândească sănătatea şi bucuria de a trăi. Zeci de foşti pacienţi s-au întâlnit pe 23 iunie 2014 pentru a sărbători cei 3 ani de la introducerea chirurgiei bariatrice la Braşov, în premiera la Spitalul Sf. Constantin şi noua viaţă pe care acesta intervenţie le-a oferit-o.

Experienţa Spitalului Sf. Constantin:

- 28 iunie 2011: Primul caz Gastric Sleeve de la Spitalul Sf. Constantin, intervenţie introdusă în premiera la Braşov, iar până în prezent Spitalul Sf. Constantin numără peste 140 de cazuri operate

- 6 aprilie 2012: primul Gastric Sleeve LESS: chirurgie transombilicală fără cicatrici, în premieră pentru România

- 10 ianuarie 2014: interveneţia Gastric Sleeve cu nr. 100 efectuată la Spitalul Sf. Constantin

-pacientul cu cea mai mare greutate: 236 kg (-36 kg în 2 luni după operaţie)

- pacientul cu cea mai mare scădere în greutate: -115 kg (210 kg greutatea iniţială).

Stirile ProTV, 24.06.2014: Povestea pacientilor cu obezitate morbida care au renascut dupa operatia de micsorare a stomacului. "Viata mea sarise in aer"

http://stirileprotv.ro/stiri/csid/povestea-pacientilor-cu-obezitate-morbida-care-au-renascut-dupa-operatia-de-micsorare-a-stomacului-viata-mea-sarise-in-aer.html 

Zeci de pacienti care au fost la un pas de moarte din cauza obezitatii sunt capabili sa zambeasca din nou, dupa ce au revenit la proportii normale. S-au intalnit la Brasov, bucurosi ca au invins boala si pot chiar sa danseze cu usurinta si placere.

In lupta lor cu kilogramele, de mare ajutor le-au fost interventiile de micsorare a stomacului. 

In Romania, aproximativ 300.000 de persoane cu obezitate morbida ar avea nevoie de aceasta operatie salvatoare. Insa costa in medie 4.000 de euro, iar statul nu deconteaza decat 10% din pret.

Diagnosticat inca de la 12 ani cu obezitate morbida, Marian a ajuns la 31 de ani sa cantareasca 200 de kilograme. Tintuit la pat, putea muri in orice clipa.

"Eu asimilez foarte mult. Si o cana de apa daca beau, pun pe mine", a marturisit Marian Oprea.

Insa dupa operatia de micsorare a stomacului, Marian a slabit 105 kilograme si practic a renascut. A devenit DJ in Brasov si isi castiga banii inveselind petrecerile: "Sunt in largul meu atunci cand sunt la un eveniment si pun muzica si cand vad ca publicul e incantat de ceea ce fac".

Dintre zecile de invitati la petrecerea fostilor bolnavi de obezitate, se remarca Monica Moraru. Profesoara de dans, se misca impecabil pe ring. Dar e greu de crezut ca, in urma cu nici o jumatate de an, avea 170 de kilograme si cu greu facea cativa pasi.

"Dupa moartea tatalui meu s-a declansat pe baza de stres si din profesoara supla care eram am inceput sa ma ingras foarte mult. Viata mea a sarit in aer efectiv", a povestit Monica.

O fosta eleva, Iulia, s-a inscris in competitia "Dansez pentru tine", special ca sa-si ajute profesoara sa scape de povara.

Operatia de micsorare a stomacului a reusit, iar acum, cu 54 de kilograme in minus, Profesoara a reluat lectiile de dans si starneste admiratia multor eleve.

In Romania sunt sute de mii de oameni pentru care o interventie chirurgicala ar insemna o viata noua, daca tin o dieta speciala si dupa operatie.

Din pacate insa, Casa de Asigurari de Sanatate nu deconteaza decat 330 de euro din suma de 4.000, cat costa operatia de micsorare a stomacului.

Ce se întâmplă doctore? 25.04.2014: Adenomul de prostată: cauze, simptome, tratament

http://www.csid.ro/health/sanatate/adenomul-de-prostata-cauze-simptome-tratament-12518826/ 

Afecţiunile prostatei sunt unele dintre cele mai frecvente boli ale sexului masculin. În România, peste 30% dintre bărbaţii cu vârsta peste 60 de ani suferă de adenom de prostată – hipertrofie benignă a prostatei, iar pentru cei de 80-85 de ani, riscul apariţiei acestuia creşte până la 90%. 

În acelaşi timp, în cazul tinerilor, cea mai comună problemă este cea a apariţiei prostatitei, caracterizată prin inflamarea prostatei.

Prostata este glanda anexă a aparatului genital masculin ce îndeplineşte funcţii vitale în organism şi simultan reprezintă cel mai vulnerabil organ al patologiei masculine.

În contextul în care până în 2015 este prevăzută o creştere continuă a numărului de pacienţi afectaţi de adenomul de prostată (până la 550.000 de cazuri), informarea în legătură cu simptomatologia şi metodele de tratament ale acestei boli este o măsură esenţială de care orice bărbat trebuie să ţină cont.

Adenom de prostată - cauze şi simptome

Cauzele apariţiei adenomului de prostată nu sunt definite în mod clar, însă în cele mai multe cazuri apariţia acestuia este însoţită de dereglarea nivelului de testosteron.

"Manifestările adenomului de prostată pot coincide cu simptomele altor boli. Astfel, în funcţie de stadiul de evoluţie clinică, există 3 etape definitorii: faza de tulburări premonitorii, caracterizată prin probleme moderate în timpul micţiunii, faza de stagnare vezicală fără distensie (n.r întindere, umflare) însoţită de greutate în iniţierea micţiunii şi prelungirea timpului de urinare şi faza de stagnare vezicală cu distensie, în cazul căreia simptomele prezente sunt însoţite şi de pierderea involuntară a urinei şi instalarea insuficientei renale", explică dr. Vitalie Mogoreanu, medic specialist urolog în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

Alte simptome ce semnalează adenomul de prostată sunt:

Senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare

Nocturia – urinarea frecventă în timpul nopţii

Stare de somnolenţă cauzată de nocturie

Jetul urinar este slab şi întrerupt

Senzaţie de durere şi usturime în timpul urinării

Evoluţia simptomelor diferă de la un pacient la altul şi de multe ori poate alterna între perioade cu manifestări intense şi perioade de ameliorare sau dispariţie temporară a simptomelor.

Adenom de prostată - metode de tratament

Este important de ştiut că evoluţia adenomului de prostată trece prin 3 stadii:  de la adenom de prostată microscopic, la adenom de prostată macroscopic până la manifestarea clinică a acestei boli.

În funcţie de fiecare fază, simptomele şi tratamentul diferă. Astfel, în primele 2 stadii, de cele mai multe ori se poate recomanda doar tratament medicamentos şi de supraveghere, cu rolul de a ameliora simptomatologia acestei afecţiuni.

În cazul evoluţiei bolii, este nevoie de intervenţie chirurgicală. Una dintre cele mai eficiente metode atât de diagnosticare, dar şi de eliminare a ţesutului adenomului de prostată o reprezintă Electrovaporizarea bipolara cu plasmă a prostatei în mediul salin – TURis.

Medical Marketing, 25.04.2014: Adenomul de prostata – de la primele semne la tratament

http://www.puterea.ro/monden/adenomul-de-prostata-de-la-primele-semne-la-tratament-90315.html 

 

Afectiunile prostatei sunt unele dintre cele mai frecvente boli ale sexului masculin. In Romania, peste 30% dintre barbatii cu varsta peste 60 de ani sufera de adenom de prostata – hipertrofie benigna a prostatei, iar pentru cei de 80-85 de ani, riscul aparitiei acestuia creste pana la 90%. In acelasi timp, in cazul tinerilor, cea mai comuna problema este cea a aparitiei prostatitei, caracterizata prin inflamarea prostatei.

Prostata este glanda anexa a aparatului genital masculin ce indeplineste functii vitale in organism si simultan reprezinta cel mai vulnerabil organ al patologiei masculine.

In contextul in care pana in 2015 este prevazuta o crestere continua a numarului de pacienti afectati de adenomul de prostata (pana la 550.000 de cazuri), informarea in legatura cu simptomatologia si metodele de tratament ale acestei boli este o masura esentiala de care orice barbat trebuie sa tina cont.

Care sunt primele semne ale adenomului de prostata?

Cauzele aparitiei adenomului de prostata nu sunt definite in mod clar, insa in cele mai multe cazuri aparitia acestuia este insotita de dereglarea nivelului de testosteron.

„Manifestarile adenomului de prostata pot coincide cu simptomele altor boli. Astfel, in functie de stadiul de evolutie clinica, exista 3 etape definitorii: faza de tulburari premonitorii, caracterizata prin probleme moderate in timpul mictiunii, faza de stagnare vezicala fara distensie (n.r intindere, umflare) insotita de greutate in initierea mictiunii si prelungirea timpului de urinare si faza de stagnare vezicala cu distensie, in cazul careia simptomele prezente sunt insotite si de pierderea involuntara a urinei si instalarea insuficientei renale” explica dr. Vitalie Mogoreanu, medic specialist urolog in cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brasov.

Alte simptome ce semnaleaza adenomul de prostata sunt:

Senzatia de golire incompleta a vezicii urinare

Nocturia – urinarea frecventa in timpul noptii

Stare de somnolenta cauzata de nocturie

Jetul urinar este slab si intrerupt

Senzatie de durere si usturime in timpul urinarii

Evolutia simptomelor difera de la un pacient la altul si de multe ori poate alterna intre perioade cu manifestari intense si perioade de ameliorare sau disparitie temporara a simptomelor.

Ce metode de tratament sunt recomandate pentru adenomul de prostata?

„Este important de stiut ca evolutia adenomului de prostata trece prin 3 stadii:  de la adenom de prostata microscopic, la adenom de prostata macroscopic pana la manifestarea clinica a acestei boli. In functie de fiecare faza, simptomele si tratamentul difera. Astfel, in primele 2 stadii, de cele mai multe ori se poate recomanda doar tratament medicamentos si de supraveghere, cu rolul de a ameliora simptomatologia acestei afectiuni. In cazul evolutiei bolii, este nevoie de interventie chirurgicala. Una dintre cele mai eficiente metode atat de diagnosticare, dar si de eliminare a tesutului adenomului de prostata o reprezinta Electrovaporizarea bipolara cu plasma a prostatei in mediul salin – TURis. Procedura TURis, realizata si in cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brasov presupune electrovaporizarea tesuturilor de adenom.”, declara dr. Botond Nagy, medic specialist urolog in cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brasov.

Sala de operatii dedicata interventiilor chirurgicale de urologie in cadrul Spitalului Sf. Constantin respecta cele mai inalte standarde din domeniul medical. Dotarile chirurgicale ultramoderne ale Spitalului Sf. Constantin permit efectuarea interventiilor endoscopice, minim-invaziv. Vaporizarea cu plasma reprezinta o optiune de tratament chirurgical inovatoare, care elimina adenomul de prostata si tumorile vezicale in conditii de siguranta, usor si cu randament ridicat. Endoscopul este introdus pe caile naturale fara nicio taietura! Recuperarea post-operatorie este deosebit de rapida (1-2 zile), iar riscul de sangerare este de asemenea mult mai mic fata de celelalte metode endoscopice si incomparabil fata de metodele clasice. Mai mult decat atat, intreg blocul operator respecta standardele internationale cu privire la sterilitate, siguranta si curatenie.

Website Spitalul Sf. Constantin: www.spitalulsfconstantin.ro

Facebook Spitalul Sf. Constantin: https://www.facebook.com/SpitalulSfConstantin

Unica.ro, 16.03.2014: DE CE APARE INSOMNIA ŞI CÂT DE PERICULOASĂ ESTE APNEEA

http://www.unica.ro/articol/de-ce-apare-insomnia-cat-de-periculoasa-apneea-41106 

Principalele cauze asociate tulburărilor de somn sunt problemele aparatului respirator, iar 15% dintre cazurile de insomnii sunt corelate cu sindroamele obstructive şi apneea. Netratate, acestea pot induce apariţia unor noi afecţiuni precum: narcolepsia, somnambulismul sau terorile nocturne. Vezi de ce apare insomnia şi cât de periculoasă este apneea de somn

Funcţionarea optimă a corpului şi a minţii depinde de calitatea şi cantitatea somnului. Perioadele de somn întrerupt sau redus calitativ pot conduce în timp la manifestări fiziologice grave, cu impact major asupra sistemelor organismului  şi asupra modului în care acestea comunică între ele.

Ce înseamnă obstrucţia nazală şi cum se manifestă?

„Obstrucţia nazală sau congestia nazală reprezintă senzaţia de respiraţie dificilă pe nas, ce poate afecta una sau ambele fose nazale, dar care totodată poate alterna de la o nară la alta. În cazul în care simptomatologia este de scurtă durată, această afecţiune este de obicei asociată şi cu o infecţie virală a tractului respirator. Cu toate acestea, există multiple cauze ale instalării blocajului nazal: traumatisme la nivelul cavităţii nazale, boli de natură inflamatorie precum sinuzita şi rinita sau chiar dezvoltarea tumorilor benigne sau maligne ale faringelui, foselor nazale sau sinusurilor”, explică Dr. Valeriu Bronescu, medic primar O.R.L., doctor în ştiinţe medicale, şef secţie ORL în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

Pentru stabilirea unui diagnostic concret, se recomandă consultul unui specialist ORL ce poate desfăşura investigaţii medicale aprofundate, precum nazofaringoscopia şi poate evalua mai departe necesitatea unei tomografii.

Care sunt factorii de risc pentru apneea de somn şi cum poate fi tratată?

Pauzele respiratorii repetate asociate cu sforăitul şi somnul agitat în timpul nopţii sunt principalele simptome ce definesc instalarea apneei de somn. În funcţie de durată şi frecvenţa manifestării episoadelor, această afecţiune poate avea diferite grade de gravitate.

„La majoritatea pacienţilor care se confruntă cu apneea de somn se pot observa mici defecte anatomice ale cailor respiratorii, ce cresc predispoziţia declanşării acestei afecţiuni: amigdalele hipertrofiate sau deviaţia de sept.  Mai mult decât atât, instalarea apneei de somn este supusă şi altor factori de risc precum: obezitatea, vârsta – simptomele sunt mai frecvente la persoanele trecute de vârstă de 30 ani, factorii genetici sau deformări ale coloanei vertebrale, cum ar fi scolioza, care influenţează funcţionarea corectă a tractului respirator şi poziţia în timpul somnului”, explică Dr. Valeriu Bronescu.

Click Sanatate, 14.03.2014: Probleme de respiraţie? Iată cum îţi poate fi afectat somnul!

http://www.clicksanatate.ro/Probleme-de-respiratie-iata-cum-iti-poate-fi-afectat-somnul_0_9227.html 

De cele mai multe ori asociem tulburările de somn cu perioadele în care stresul ne copleşeşte. Cu toate acestea, ele pot apărea şi ca urmare a unor probleme de sănătate.

Funcţionarea optimă a organismului depinde de calitatea şi cantitatea somnului. Perioadele frecvente de somn întrerupt pot duce în timp la apariţia problemelor grave de sănătate.

Principalele cauze asociate tulburărilor de somn sunt bolile aparatului respirator, iar 15% dintre cazurile de insomnii sunt corelate cu sindroamele obstructive şi apnee. Netratate, acestea pot favoriza apariţia unor noi afecţiuni, cum este narcolepsia (somnolenţă diurnă greu de stăpânit) sau somnambulismul.

Respiraţia dificilă pe nas, asociată cu insomnia

Dintre problemele respiratorii, obstrucţia nazală se numără printre principalele cauze care duc la apariţia tulburărilor de somn.

„Obstrucţia nazală sau congestia nazală reprezintă senzaţia de respiraţie dificilă pe nas, ce poate afecta una sau ambele fose nazale, dar care poate alterna şi de la una la alta. În cazul în care simptomele sunt de scurtă durată, boala este asociată şi cu o infecţie virală a tractului respirator. Cu toate acestea, există multe cauze ale instalării blocajului nazal: traumatismele, sinuzita şi rinita, fie dezvoltarea tumorilor benigne sau maligne ale faringelui", explică medicul Valeriu Bronescu, şef secţie O.R.L. în cadrul Spitalului ,,Sf. Constantin” din Braşov.

În cazul în care persoana întâmpină dificultăţi de respiraţie şi acestea persistă este nevoie urgent de un consult medical.

Kilogramele în plus favorizează apariţia apneei

Pauzele respiratorii repetate asociate cu sforăitul şi somnul agitat din timpul nopţii sunt principalele ,,semnale” ale apneei de somn.

„La majoritatea pacienţilor care se confruntă cu această problemă de sănătate se pot observa mici defecte anatomice ale căilor respiratorii: amigdalele hipertrofiate sau deviaţia de sept. Mai mult de atât, boala mai poate fi asociată şi cu obezitatea, vârsta înaintată, factorii genetici sau deformări ale coloanei vertebrale (scolioza)”, mai spune medicul Valeriu Bronescu.

Spre deosebire de adulţi, copiii care suferă de apnee de somn întâmpină şi mai multe dificultăţi: sforăit, agitaţie, treziri frecvente (care pot duce în timp la apariţia întârzierilor în dezvoltare).

Doctorulzilei.ro, 13.03.2014: De ce apare insomnia şi cât de periculoasă este apneea de somn?

http://www.doctorulzilei.ro/de-ce-apare-insomnia-si-cat-de-periculoasa-este-apneea-de-somn/ 

Funcţionarea optimă a corpului şi a minţii depinde de calitatea şi cantitatea somnului. Perioadele de somn întrerupt sau redus calitativ pot conduce în timp la manifestări fiziologice grave, cu impact major asupra sistemelor organismului  şi asupra modului în care acestea comunică între ele.

Principalele cauze asociate tulburărilor de somn sunt problemele aparatului respirator, iar 15% dintre cazurile de insomnii sunt corelate cu  sindroamele obstructive şi apneea. Netratate, acestea pot induce apariţia unor noi afecţiuni precum: narcolepsia, somnambulismul sau terorile nocturne.

Ce înseamnă obstrucţia nazală şi cum se manifestă?

„Obstrucţia nazală sau congestia nazală reprezintă senzaţia de respiraţie dificilă pe nas, ce poate afecta una sau ambele fose nazale, dar care totodată poate alterna de la o nară la alta. În cazul în care simptomatologia este de scurtă durată, această afecţiune este de obicei asociată şi cu o infecţie virală a tractului respirator. Cu toate acestea, există multiple cauze ale instalării blocajului nazal: traumatisme la nivelul cavităţii nazale, boli de natură inflamatorie precum sinuzita şi rinita sau chiar dezvoltarea tumorilor benigne sau maligne ale faringelui, foselor nazale sau sinusurilor”, explică Dr. Valeriu Bronescu, medic primar O.R.L., doctor în ştiinţe medicale, şef secţie ORL în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

Pentru stabilirea unui diagnostic concret, se recomandă consultul unui specialist ORL ce poate desfăşura investigaţii medicale aprofundate, precum nazofaringoscopia şi poate evalua mai departe necesitatea unei tomografii.

Care sunt factorii de risc pentru apneea de somn şi cum poate fi tratată?

Pauzele respiratorii repetate asociate cu sforăitul şi somnul agitat în timpul nopţii sunt principalele simptome ce definesc instalarea apneei de somn. În funcţie de durată şi frecvenţa manifestării episoadelor, această afecţiune poate avea diferite grade de gravitate.

 „La majoritatea pacienţilor care se confruntă cu apneea de somn se pot observa mici defecte anatomice ale cailor respiratorii, ce cresc predispoziţia declanşării acestei afecţiuni: amigdalele hipertrofiate sau deviaţia de sept.  Mai mult decât atât, instalarea apneei de somn este supusă şi altor factori de risc precum: obezitatea, vârsta – simptomele sunt mai frecvente la persoanele trecute de vârstă de 30 ani, factorii genetici sau deformări ale coloanei vertebrale, cum ar fi scolioza, care influenţează funcţionarea corectă a tractului respirator şi poziţia în timpul somnului”, explică Dr. Valeriu Bronescu.

Deşi există cazuri rare, apneea de somn la copii se manifestă prin sforăit, agitaţie sau treziri frecvente şi poate determina în timp întârzierea în dezvoltare, comparativ cu copiii ce aparţin aceleiaşi grupe de vârstă.

În cazul în care simptomele se manifestă în mod constant sau devin din ce în ce mai intense, se recomanda un consult de specialitate şi realizarea unor examene clinice care ajută la stabilirea unui diagnostic detaliat şi tratamentul care trebuie aplicat.

În general, manifestările apneei de somn pot fi îmbunătăţite prin schimbări ale stilului de viaţă sau modificări în alimentaţie. Cu toate acestea, pot exista şi situaţii în care este necesară intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea amigdalelor hipertrofiate, a excesului de ţesut depus la nivelul tractului respirator sau pentru corectarea anomaliilor anatomice din zona faringelui sau gurii.

Ce se intampla doctore? 12.03.2014: Sforăitul şi respiraţia grea îţi afectează somnul? Află cauzele şi cum te poţi trata!

http://www.csid.ro/health/sanatate/sforaitul-si-respiratia-grea-iti-afecteaza-somnul-afla-cauzele-si-cum-te-poti-trata-12264467/ 

Funcţionarea optimă a corpului şi a minţii depinde de calitatea şi cantitatea somnului.

 

Perioadele de somn întrerupt sau redus calitativ pot conduce în timp la manifestări fiziologice grave, cu impact major asupra sistemelor organismului  şi asupra modului în care acestea comunică între ele.

 

Principalele cauze asociate tulburărilor de somn sunt problemele aparatului respirator, iar 15% dintre cazurile de insomnii sunt corelate cu  sindroamele obstructive şi apneea. Netratate, acestea pot induce apariţia unor noi afecţiuni precum: narcolepsia, somnambulismul sau terorile nocturne.

Ce înseamnă obstrucţia nazală şi cum se manifestă

„Obstrucţia nazală sau congestia nazală reprezintă senzaţia de respiraţie dificilă pe nas, ce poate afecta una sau ambele fose nazale, dar care totodată poate alterna de la o nară la alta. În cazul în care simptomatologia este de scurtă durată, această afecţiune este de obicei asociată şi cu o infecţie virală a tractului respirator.

Cu toate acestea, există multiple cauze ale instalării blocajului nazal: traumatisme la nivelul cavităţii nazale, boli de natură inflamatorie precum sinuzita şi rinita sau chiar dezvoltarea tumorilor benigne sau maligne ale faringelui, foselor nazale sau sinusurilor”, explică Dr. Valeriu Bronescu, medic primar O.R.L., doctor în ştiinţe medicale.

Pentru stabilirea unui diagnostic concret, se recomandă consultul unui specialist ORL ce poate desfăşura investigaţii medicale aprofundate, precum nazofaringoscopia şi poate evalua mai departe necesitatea unei tomografii.              

 

Apneea de somn - factori de risc, simptome şi tratament

Pauzele respiratorii repetate asociate cu sforăitul şi somnul agitat în timpul nopţii sunt principalele simptome ce definesc instalarea apneei de somn. În funcţie de durată şi frecvenţa manifestării episoadelor, această afecţiune poate avea diferite grade de gravitate.

„La majoritatea pacienţilor care se confruntă cu apneea de somn se pot observa mici defecte anatomice ale cailor respiratorii, ce cresc predispoziţia declanşării acestei afecţiuni: amigdalele hipertrofiate sau deviaţia de sept.

Mai mult decât atât, instalarea apneei de somn este supusă şi altor factori de risc precum: obezitatea, vârsta – simptomele sunt mai frecvente la persoanele trecute de vârstă de 30 ani, factorii genetici sau deformări ale coloanei vertebrale, cum ar fi scolioza, care influenţează funcţionarea corectă a tractului respirator şi poziţia în timpul somnului”, explică Dr. Valeriu Bronescu.

 

Deşi există cazuri rare, apneea de somn la copii se manifestă prin sforăit, agitaţie sau treziri frecvente şi poate determina în timp întârzierea în dezvoltare, comparativ cu copiii ce aparţin aceleiaşi grupe de vârstă.

 

În cazul în care simptomele se manifestă în mod constant sau devin din ce în ce mai intense, se recomandă un consult de specialitate şi realizarea unor examene clinice care ajută la stabilirea unui diagnostic detaliat şi tratamentul care trebuie aplicat.

 

În general, manifestările apneei de somn pot fi îmbunătăţite prin schimbări ale stilului de viaţă sau modificări în alimentaţie.

 

Cu toate acestea, pot exista şi situaţii în care este necesară intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea amigdalelor hipertrofiate, a excesului de ţesut depus la nivelul tractului respirator sau pentru corectarea anomaliilor anatomice din zona faringelui sau gurii.

Ziarul Ring, 21.02.2014: Hernia de disc, problema societăţii moderne

http://www.ziarulring.ro/stiri/sanatate/231138/2014/Hernia-de-disc-problema-societatii-moderne- 

Hernia de disc, problema societăţii moderne 1483 afisari21-02-2014 de Ziarul ring Share on facebookShare on twitter 0 Aproape 90% din populaţie se confruntă, cel puţin o dată, cu un episod de durere de spate, iar incidenţa acestei patologii a devenit o problemă pentru societatea modernă. Afecţiune degenerativă a coloanei vertebrale, hernia de disc se manifestă la nivelul discurilor aflate între vertebre. "Boala apare în urma unor traumatisme sau chiar şi din cauza procesului natural de îmbătrânire. Discul intervertebral îşi modifică poziţia obişnuită, acesta având rolul de a absorbi şocurile la care este supusă coloana şi de a asigura protecţia acesteia. Nucleoplastia este o nouă metodă de tratament a herniei de disc, minimum invazivă şi cu recuperare mai rapidă", explică dr. Mihail Dăncescu, neurochirurg la Spitalul "Sf. Constantin", din Braşov. 

Ultima Ora, 21.02.2014: Nucleoplastia – o procedură modernă, tot mai solicitată în tratamentul herniei de disc

http://www.ultima-ora.ro/2014/02/18/nucleoplastia-o-procedura-moderna-tot-mai-solicitata-in-tratamentul-herniei-de-disc/ 

Aproape 90% din populaţie se confruntă cel puţin o dată cu un episod de durere de spate, astfel că incidenţa acestei patologii a devenit o problemă recurentă şi de o reală importanţă pentru societatea modernă, susţin specialiştii.

Încadrându-se în categoria afecţiunilor degenerative ale coloanei vertebrale, hernia de disc se manifestă la nivelul discurilor aflate între vertebrele coloanei şi constituie una dintre cele mai serioase boli de natură neurologică, prin numărul mare de cazuri şi prin intensitatea suferinţei produse.

Secţia de neurochirurgie din cadrul Spitalului ,,Sfântul Constantin,, din Braşov, condusă de dr. Mihail Dăncescu, medic primar neurochirurg, asigură tratamentul medical complet pentru hernia de disc, de la investigaţii, diagnostic, act operator, până la îngrijirile post-operatorii.

“Cauzele instalării herniei de disc sunt multiple, cel mai adesea fiind cauzată de predispoziţia generala a  oamenilor catre sedentarism si limitarea efortului fizic, traumatizarea discului in urma tensionarii puternice sau din  cauza presiunii crescute la nivel lombar. În urma unor astfel de traumatisme sau chiar şi din cauza procesului  natural de îmbătrânire, discul intervertebral îşi modifică poziţia obişnuită, acesta având rolul fundamental de a absorbi şocurile la care este supusă coloana vertebrală şi de a asigura protecţia acesteia. De aceea, debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei, sau a altfel numitelor dureri de spate. In functie de zona afectata, senzatia de durere se manifestă diferit. Dacă este vorba de un disc intervertebral poziţionat la nivel lombar, durerea va radia în zona feselor, coapselor şi picioarelor, în special sub genunchi. Dacă discul se află în partea superioară a coloanei vertebrale, în zona gâtului, senzaţia de durere se va manifesta la nivelul umerilor şi braţelor. Mai mult, aceste dureri cresc progresiv în intensitate şi sunt adesea insoţite de senzaţii de amorţeală, furnicături  sau slabiciune“ a explicat doctor Mihail Dăncescu, medic primar neurochirurg în cadrul Secţiei de Neurochirurgie a  Spitalului Sf. Constantin.

În funcţie de stadiul de evoluţie şi complexitatea simptomelor, indicaţiile terapeutice pentru hernia de disc încep în prima fază cu tratamentul medicamentos, bazat pe antiinflamatoare sau miorelaxante şi progreseaza in majoritatea cazurilor cu interventiile neurochirurgicale. Vreme indelungata, procedurile neurochirurgicale au fost privite cu teamă şi reticenţă ce a condus mai departe chiar şi la evitarea acestora. Însă, odată cu apariţia conceptului de chirurgie spinală minim-invazivă, aceste temeri nu mai sunt justificate.

Nucleoplastia este o astfel de procedură minim-invazivă, care se adresează în mod specific pacienţilor cu hernie de disc.

“Avantajul acestei metode de tratament este că micşorează presiunea la nivelul discului intervertebral

degenerat şi scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fără ca

pacientul să sufere vreo incizie. Acest lucru înseamnă dispariţia senzaţiilor de durere şi în acelaşi timp diminuarea semnificativă a posibilităţii apariţiei problemelor neurologice mai grave precum pareza sau tulburările de sensibilitate. Procedura de nucleoplastie durează aproximativ 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi, timp în care pacientul se poate odihni în salon, după care poate pleca acasă“, a detaliat dr. Mihail Dăncescu.

Având la bază o rată de succes tot mai crescută, riscuri mici, costuri reduse pentru pacient şi posibilitatea recuperării rapide, nucleoplastia este cu siguranţă o procedură modernă, tot mai solicitată în tratamentul herniei de disc.

autor: Cornelia Stanciu

Medical Marketing, 22.02.2014: Hernia de disc - problema societatii moderne

http://medicalmarketing.ro/hernia-de-disc-problema-societatii-moderne/

Aproape 90% din populatie se confrunta cel putin o data cu un episod de durere de spate, astfel ca incidenta acestei patologii a devenit o problema recurenta si de o reala importanta pentru societatea moderna.

Incadrandu-se in categoria afectiunilor degenerative ale coloanei vertebrale, hernia de disc se manifesta mai exact la nivelul discurilor aflate intre vetrebrele coloanei si constituie una dintre cele mai serioase boli de natura neurologica, prin numarul mare de cazuri si prin intensitatea suferintei produse. Aparut acum trei ani in peisajul medical brasovean, Spitalul Sf. Constantin si-a castigat cu rapiditate reputatia pentru excelenta si profesionalismul serviciilor, ce a permis dezvoltarea cu succes a unor specializari medicale ce presupun un grad ridicat de complexitate a interventiilor. Printre acestea se numara si sectia de neurochirurgie, in cadrul careia tratatamentul herniei de disc, in special cel minim-invaziv, ocupa un loc important, pe langa celelalte patologii spinale si cranio-cerebrale.  Condusa de Dr. Mihail Dancescu, medic primar neurochirurg, sectia de neurochirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Brasov asigura tratamentul medical complet pentru hernia de disc, de la investigatii, diagnostic, act operator, pana la ingrijirile post-operatorii.

Care sunt primele simptome ale herniei de disc?

 

“Cauzele instalarii herniei de disc sunt multiple, cel mai adesea fiind cauzata de predispozitia generala a oamenilor catre sedentarism si limitarea efortului fizic, traumatizarea discului in urma tensionarii puternice  sau din cauza presiunii crescute la nivel lombar. In urma unor astfel de traumatisme sau chiar si din cauza procesului natural de imbatranire, discul intervertebral isi modifica pozitia obisnuita, acesta avand rolul fundamental de a absorbi socurile la care este supusa coloana vertebrala si de a asigura protectia acesteia. De aceea, debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei, sau a altfel numitelor dureri de spate. In functie de zona afectata, senzatia de durere se manifesta diferit. Daca este vorba de un disc intervertebral pozitionat la nivel lombar, durerea va radia in zona feselor, coapselor si picioarelor, in special sub genunchi. Daca discul se afla in partea superioara a coloanei vertebrale, in zona gatului, senzatia de durere se va manifesta la nivelul umerilor si bratelor. Mai mult,  aceste dureri cresc progresiv in intensitate si sunt adesea insotite de senzatii de amorteala, furnicaturi sau slabiciune“, explica domnul doctor Mihail Dancescu, medic primar neurochirurg in cadrul Sectiei de Neurochirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Brasov.

Nucleoplastia – noua procedura minim-invaziva pentru tratamentul herniei de disc

In functie de stadiul de evolutie si complexitatea simptomelor, indicatiile terapeutice pentru hernia de disc incep in prima faza cu tratamentul medicamentos, bazat pe antiinflamatoare sau miorelaxante si progreseaza in majoritatea cazurilor cu interventiile neurochirurgicale. Vreme indelungata, procedurile neurochirurgicale au fost privite cu teama si reticenta ce a condus mai departe chiar si la evitarea acestora. Insa, odata cu aparitia conceptului de chirurgie spinala minim-invaziva, aceste temeri nu mai sunt justificate. Nucleoplastia este o astfel de procedura minim-invaziva, care se adreseaza in mod specific pacientilor cu hernie de disc.

 “Avantajul acestei metode de tratament este ca micsoreaza presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat si scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fara ca pacientul sa sufere vreo incizie.  Acest lucru inseamna disparitia senzatiilor de durere si in acelasi timp diminuarea semnificativa a posibilitatii aparitiei problemelor neurologice mai grave precum pareza sau tulburarile de sensibilitate. Procedura de nucleoplastie dureaza aproximativ 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi, timp in care pacientul se poate odihni in salon, dupa care poate pleca acasa“, spune domnul doctor Mihail Dancescu.

Experienta a sute de cazuri de succes ale medicului primar neurochirurg Mihail Dancescu a demonstrat ca rata de reusita a acestei metode de tratament este conditionata si de anumite criterii in selectia pacientilor: varsta acestora nu trebuie sa depaseasca 45 de ani, discul intervertebral sa nu contina fragmente libere migrate in canalul rahidian si sa nu prezinte simptome de deficit neurologic, precum pareza. Prin contrast, nereusita nu inseamna agravarea simptomelor ci eventualitatea efectuarii unei discectomii clasice.

Avand la baza o rata de succes tot mai crescuta, riscuri mici, costuri reduse pentru pacient si posibilitatea recuperarii rapide, nucleoplastia este cu siguranta o procedura moderna, tot mai solicitata in tratamentul herniei de disc. In acest sens, Spitalul Sf. Constantin din Brasov prin centrul sau de neurochirurgie condus de domnul doctor Mihail Dancescu este o optiune demna de luat in calcul pentru pacientii din intreaga tara care au nevoie de consultatii de specialitate, diagnostic profesionist si tratament de ultima generatie pentru afectiunile degenerative ale coloanei vertebrale, printre care si hernia de disc.

Contact Spitalul Sf. Constantin

 

Adresa: Str. Iuliu Maniu, Nr. 49, Brasov

Tel. + 40 0268 300 300

 

Website: spitalulsfconstantin.ro/index.php

Facebook: https://www.facebook.com/SpitalulSfConstantin?fref=ts

Medipedia, 21.02.2014: Hernia de disc – problema societăţii moderne

http://www.medipedia.ro/Articole/tabid/70/articleType/ArticleView/articleId/31958/Hernia-disc-problema-societatii-moderne.aspx 

Aproape 90% din populaţie se confruntă cel puţin o dată cu un episod de durere de spate, astfel că incidenţa acestei patologii a devenit o problemă recurentă şi de o reală importanţă pentru societatea modernă.  

 

Încadrându-se în categoria afecţiunilor degenerative ale coloanei vertebrale, hernia de disc se manifestă mai exact la nivelul discurilor aflate între vertebrele coloanei şi constituie una dintre cele mai serioase boli de natură neurologică, prin numărul mare de cazuri şi prin intensitatea suferinţei produse.

 

Apărut acum trei ani în peisajul medical braşovean, Spitalul Sf. Constantin şi-a câştigat cu rapiditate reputaţia pentru excelenţă şi profesionalismul serviciilor, ce a permis dezvoltarea cu succes a unor specializări medicale ce presupun un grad ridicat de complexitate a intervenţiilor. Printre acestea se numără şi secţia de neurochirurgie, în cadrul căreia tratatamentul herniei de disc, în special cel minim-invaziv, ocupa un loc important, pe lângă celelalte patologii spinale şi cranio-cerebrale. Condusă de Dr. Mihail Dancescu, medic primar neurochirurg, secţia de neurochirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Braşov asigură tratamentul medical complet pentru hernia de disc, de la investigaţii, diagnostic, act operator, până la îngrijirile post-operatorii.

 

Care sunt primele simptome alea herniei de disc?

 

“Cauzele instalării herniei de disc sunt multiple, cel mai adesea fiind cauzată de predispoziţia generală a oamenilor către sedentarism şi limitarea efortului fizic, traumatizarea discului în urma tensionării puternice  sau din cauza presiunii crescute la nivel lombar. În urma unor astfel de traumatisme sau chiar şi din cauza procesului natural de îmbătrânire, discul intervertebral îşi modifică poziţia obişnuită, acesta având rolul fundamental de a absorbi şocurile la care este supusă coloana vertebrală şi de a asigura protecţia acesteia. De aceea, debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei, sau a altfel numitelor dureri de spate. În funcţie de zona afectată, senzaţia de durere se manifestă diferit. Dacă este vorba de un disc intervertebral poziţionat la nivel lombar, durerea va radia în zona feselor, coapselor şi picioarelor, în special sub genunchi. Dacă discul se află în partea superioară a coloanei vertebrale, în zona gâtului, senzaţia de durere se va manifesta la nivelul umerilor şi braţelor. Mai mult,  aceste dureri cresc progresiv în intensitate şi sunt adesea însoţite de senzaţii de amorţeală, furnicături sau slăbiciune“, explică domnul doctor Mihail Dăncescu, medic primar neurochirurg în cadrul Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

 

Nucleoplastia – noua procedură minim-invazivă pentru tratamentul herniei de disc

În funcţie de stadiul de evoluţie şi complexitatea simptomelor, indicaţiile terapeutice pentru hernia de disc încep în prima fază cu tratamentul medicamentos, bazat pe antiinflamatoare sau miorelaxante şi progresează în majoritatea cazurilor cu intervenţiile neurochirurgicale. Vreme îndelungată, procedurile neurochirurgicale au fost privite cu teamă şi reticenţă ce a condus mai departe chiar şi la evitarea acestora. Însă, odată cu apariţia conceptului de chirurgie spinală minim-invaziva, aceste temeri nu mai sunt justificate. Nucleoplastia este o astfel de procedura minim-invaziva, care se adresează în mod specific pacienţilor cu hernie de disc.

 

 “Avantajul acestei metode de tratament este că micşorează presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat şi scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fără ca pacientul să sufere vreo incizie. Acest lucru înseamnă dispariţia senzaţiilor de durere şi în acelaşi timp diminuarea semnificativă a posibilităţii apariţiei problemelor neurologice mai grave precum pareza sau tulburările de sensibilitate. Procedura de nucleoplastie durează aproximativ 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi, timp în care pacientul se poate odihni în salon, după care poate pleca acasă“, spune domnul doctor Mihail Dancescu.

 

 Experienţa a sute de cazuri de succes ale medicului primar neurochirurg Mihail Dancescu a demonstrat că rata de reuşită a acestei metode de tratament este condiţionată şi de anumite criterii în selecţia pacienţilor: vârsta acestora nu trebuie să depăşească 45 de ani, discul intervertebral să nu conţină fragmente libere migrate în canalul rahidian şi să nu prezinte simptome de deficit neurologic, precum pareza. Prin contrast, nereuşita nu înseamnă agravarea simptomelor ci eventualitatea efectuării unei discectomii clasice.

Având la bază o rată de succes tot mai crescută, riscuri mici, costuri reduse pentru pacient şi posibilitatea recuperării rapide, nucleoplastia este cu siguranţă o procedură modernă, tot mai solicitată în tratamentul herniei de disc. În acest sens, Spitalul Sf. Constantin din Braşov prin centrul său de neurochirurgie condus de domnul doctor Mihail Dăncescu este o opţiune demnă de luat în calcul pentru pacienţii din întreaga ţară care au nevoie de consultaţii de specialitate, diagnostic profesionist şi tratament de ultima generaţie pentru afecţiunile degenerative ale coloanei vertebrale, printre care şi hernia de disc.

 

Contact Spitalul Sf. Constantin

Adresă: Str. Iuliu Maniu, Nr. 49, Braşov

Ţel. + 40 0268 300 300

Website: spitalulsfconstantin.ro/index.php

Facebook: https://www.facebook.com/SpitalulSfConstantin?fref=ts 

Kudika, 19.02.2014: AJUTOR: Durerea de spate poate fi semn al HERNIEI DE DISC

http://healthy.kudika.ro/articol/healthy~neurologie/32410/ajutor-durerea-de-spate-poate-fi-semn-al-herniei-de-disc.html

Aproape 90% din populatie se confrunta cel putin o data cu un episod de durere de spate, astfel ca incidenta acestei patologii a devenit o problema recurenta si de o reala importanta pentru societatea moderna.

 

Incadrandu-se in categoria afectiunilor degenerative ale coloanei vertebrale, hernia de disc se manifesta mai exact la nivelul discurilor aflate intre vertebrele coloanei si constituie una dintre cele mai serioase boli de natura neurologica, prin numarul mare de cazuri si prin intensitatea suferintei produse.

 

CARE SUNT PRIMELE SIMPTOME ALEA HERNIEI DE DISC?

 

“Cauzele instalarii herniei de disc sunt multiple, cel mai adesea fiind cauzata de predispozitia generala a oamenilor catre sedentarism si limitarea efortului fizic, traumatizarea discului in urma tensionarii puternice sau din cauza presiunii crescute la nivel lombar. In urma unor astfel de traumatisme sau chiar si din cauza procesului natural de imbatranire, discul intervertebral isi modifica pozitia obisnuita, acesta avand rolul fundamental de a absorbi socurile la care este supusa coloana vertebrala si de a asigura protectia acesteia.

 

De aceea, debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei, sau a altfel numitelor dureri de spate. In functie de zona afectata, senzatia de durere se manifesta diferit. Daca este vorba de un disc intervertebral pozitionat la nivel lombar, durerea va radia in zona feselor, coapselor si picioarelor, in special sub genunchi. Daca discul se afla in partea superioara a coloanei vertebrale, in zona gatului, senzatia de durere se va manifesta la nivelul umerilor si bratelor. Mai mult, aceste dureri cresc progresiv in intensitate si sunt adesea insotite de senzatii de amorteala, furnicaturi sau slabiciune“, explica domnul doctor Mihail Dancescu, medic primar neurochirurg in cadrul Sectiei de Neurochirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Brasov.

 

NUCLEOPLASTIA – NOUA PROCEDURA MINIM-INVAZIVA PENTRU TRATAMENTUL HERNIEI DE DISC

 

In functie de stadiul de evolutie si complexitatea simptomelor, indicatiile terapeutice pentru hernia de disc incep in prima faza cu tratamentul medicamentos, bazat pe antiinflamatoare sau miorelaxante si progreseaza in majoritatea cazurilor cu interventiile neurochirurgicale. Vreme indelungata, procedurile neurochirurgicale au fost privite cu teama si reticenta ce a condus mai departe chiar si la evitarea acestora. Insa, odata cu aparitia conceptului de chirurgie spinala minim-invaziva, aceste temeri nu mai sunt justificate. Nucleoplastia este o astfel de procedura minim-invaziva, care se adreseaza in mod specific pacientilor cu hernie de disc.

Income Magazine, 18.02.2014: Hernia de disc – problema societăţii moderne

http://incomemagazine.ro/articole/hernia-de-disc-problema-societatii-moderne

Aproape 90% din populaţie se confruntă cel puţin o dată cu un episod de durere de spate, astfel că incidenţa acestei patologii a devenit o problemă recurentă şi de o reală importanţă pentru societatea modernă

 

Încadrându-se în categoria afecţiunilor degenerative ale coloanei vertebrale, hernia de disc se manifestă mai exact la nivelul discurilor aflate între vertebrele coloanei şi constituie una dintre cele mai serioase boli de natură neurologică, prin numărul mare de cazuri şi prin intensitatea suferinţei produse.

Care sunt primele simptome alea herniei de disc?

“Cauzele instalării herniei de disc sunt multiple, cel mai adesea fiind cauzată de predispoziţia generală a oamenilor către sedentarism şi limitarea efortului fizic, traumatizarea discului în urma tensionării puternice  sau din cauza presiunii crescute la nivel lombar. În urma unor astfel de traumatisme sau chiar şi din cauza procesului natural de îmbătrânire, discul intervertebral îşi modifică poziţia obişnuită, acesta având rolul fundamental de a absorbi şocurile la care este supusă coloana vertebrală şi de a asigura protecţia acesteia. De aceea, debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei, sau a altfel numitelor dureri de spate. În funcţie de zona afectată, senzaţia de durere se manifestă diferit. Dacă este vorba de un disc intervertebral poziţionat la nivel lombar, durerea va radia în zona feselor, coapselor şi picioarelor, în special sub genunchi. Dacă discul se află în partea superioară a coloanei vertebrale, în zona gâtului, senzaţia de durere se va manifesta la nivelul umerilor şi braţelor. Mai mult,  aceste dureri cresc progresiv în intensitate şi sunt adesea însoţite de senzaţii de amorţeală, furnicături sau slăbiciune“, explică doctor Mihail Dăncescu, medic primar neurochirurg în cadrul Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

Nucleoplastia – noua procedură minim-invazivă pentru tratamentul herniei de disc

În funcţie de stadiul de evoluţie şi complexitatea simptomelor, indicaţiile terapeutice pentru hernia de disc încep în prima fază cu tratamentul medicamentos, bazat pe antiinflamatoare sau miorelaxante şi progresează în majoritatea cazurilor cu intervenţiile neurochirurgicale. Vreme îndelungată, procedurile neurochirurgicale au fost privite cu teamă şi reticenţă ce a condus mai departe chiar şi la evitarea acestora. Însă, odată cu apariţia conceptului de chirurgie spinală minim-invaziva, aceste temeri nu mai sunt justificate. Nucleoplastia este o astfel de procedura minim-invaziva, care se adresează în mod specific pacienţilor cu hernie de disc.

“Avantajul acestei metode de tratament este că micşorează presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat şi scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fără ca pacientul să sufere vreo incizie. Acest lucru înseamnă dispariţia senzaţiilor de durere şi în acelaşi timp diminuarea semnificativă a posibilităţii apariţiei problemelor neurologice mai grave precum pareza sau tulburările de sensibilitate. Procedura de nucleoplastie durează aproximativ 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi, timp în care pacientul se poate odihni în salon, după care poate pleca acasă“, spune doctor Mihail Dancescu.

Experienţa a sute de cazuri de succes ale medicului primar neurochirurg Mihail Dancescu a demonstrat că rata de reuşită a acestei metode de tratament este condiţionată şi de anumite criterii în selecţia pacienţilor: vârsta acestora nu trebuie să depăşească 45 de ani, discul intervertebral să nu conţină fragmente libere migrate în canalul rahidian şi să nu prezinte simptome de deficit neurologic, precum pareza. Prin contrast, nereuşita nu înseamnă agravarea simptomelor ci eventualitatea efectuării unei discectomii clasice.

Adevărul, 18.02.2014: Tot ce trebuie să ştii despre hernia de disc

http://adevarul.ro/sanatate/medicina/tot-trebuie-stii-despre-hernia-disc-1_53034c03c7b855ff5672905a/index.html

Durerile de spate au ajuns să fie obişnuite pentru majoritatea oamenilor. Aproape 90% din populaţie se confruntă, cel puţin o dată în viaţă, cu dureri de spate. Ce ne facem atunci când, în loc de spate, ne dor picioarele, coapsele, fesele sau umerii şi braţele? E posibil să fie vorba de hernie de disc.

Hernia de disc se încadrează în categoria afecţiunilor degenerative ale coloanei vertebrale. Se manifestă la nivelul discurilor aflate între vertebrele coloanei, fiind o boală neurologică foarte serioasă. Cazurile de hernie de disc sunt destule şi provoacă dureri severe. Durerea provocată de hernia de disc se manifestă în funcţie de zona afectată şi nu se limitează doar la coloană.    Dacă discul afectat se află în zona lombară (în partea de jos a coloanei vertebrale), atunci durerea va fi intensă în fese, în coapse şi în picioare, mai precis mai jos de genunchi, uneori chiar şi în laba piciorului. Dacă discul deplasat se află la nivelul gâtului, durerile vor fi localizate la umăr şi la braţ. Durerea se înteţeşte pe măsură ce boala avansează. Dacă la început durerea se manifestă la efort fizic, mai apoi va deveni permanentă mai ales în timpul nopţii.  

Factorii de risc ai herniei de disc  

Hernia de disc poate fi provocată de multe din înclinaţiile omului modern, cum ar fi sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă, traumatizarea discului în urma unor forţări  sau din cauza presiunii crescute la nivel lombar. Hernia de disc mai are drept cauză şi procesul natural de îmbătrânire, lipsa hidratării şi chiar fumatul, deoarece acesta împiedică oxigenarea corectă a coloanei şi, implicit, a discului lezat. De la fumat se poate instala şi deshidratarea şi degenerarea discală care, în timp, vor determina hernia.   „Discul intervertebral îşi modifica poziţia obişnuită, acesta având rolul fundamental de a absorbi şocurile la care este supusa coloana vertebrala şi de a asigura protecţia acesteia. De aceea, debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei, a durerilor de spate. Durerile cresc progresiv în intensitate şi sunt adesea însoţite de senzaţii de amorţeală, furnicături sau slăbiciune“, spune Mihail Dăncescu, medic primar neurochirurg în cadrul Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului „Sf. Constantin“ din Braşov.

Tratamentul herniei de disc  

Tratamentul acestei afecţiuni poate fi medicamentos sau chirurgical, dar implică şi o schimbare  a stilului de viaţă a celor care suferă de hernie de disc cauzată de factorii de risc enumeraţi mai sus.   În ceea ce priveşte tratamentul farmacologic, analgezicele de uz general sau relaxantele musculare şi antiinflamatoare sunt cele mai folosite. Scopul tratamentului medicamentos este reducerea durerii şi a inflamaţiei locale.   În cazul în care pacientul nu are contraindicaţii, cel mai folosit medicament este ibuprofenul. Pe lângă acesta, opioidele pot fi administrate pacienţilor cu dureri intense care nu pot fi controlate cu ajutorul analgezicelor obişnuite. Ele se eliberează pe baza unei reţete medicale iar utilizarea lor se face sub supraveghere medicală pentru a evita riscul apariţiei dependenţei.   Corticosteroizii sunt un alt tratament pentru hernia de disc, fie intravenos, fie administraţi oral, sau chiar injectaţi în zona afectată, dar sub control radiologic pentru a se stabili exact unde este nevoie de injecţie. Efectele injecţiilor epidurale cu cortizon pot dura şi câteva luni.   Tratamentul chirurgical trebuie avut în vedere doar dacă simptomele persistă şi afectează foarte mult pacientul, limitându-i activităţile zilnice. Cele mai utilizate şi indicate proceduri chirurgicale sunt disectomia şi microdisectomia, adică îndepărtarea discului sau a părţi din discul cu probleme. În cazul microdisectomiei se îndepărtează doar fragmente, foarte mici, din discul implicat, printr-o procedură minim-invazivă.   O altă intervenţie minim-invazivă pentru tratamentul herniei de disc se numeşte „nucleoplastie“ şi „micşorează presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat şi scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fără ca pacientul să sufere vreo incizie. Acest lucru înseamna dispariţia senzaţiilor de durere şi în acelaşi timp diminuarea semnificativă a posibilităţii apariţiei problemelor neurologice mai grave precum pareza sau tulburările de sensibilitate. Procedura de nucleoplastie durează aproximativ 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi, timp în care pacientul se poate odihni în salon, după care poate pleca acasă“, explică dr. Mihail Dăncescu.   Cum să scapi de hernia de disc în mod „natural“   Primul pas pe care poţi să-l faci în cazul herniei de disc cauzată de un stil de viaţă haotic, este... schimbarea stilului de viaţă. O dietă adecvată, exerciţii fizice frecvente, renunţarea la fumat – toate acestea sunt metode de a preveni şi chiar de a scăpa de efectele herniei de disc. Greutatea în plus poate agrava simptomele, deci este foarte important menţinerea unei greutăţi recomandate pentru înălţimea şi vârsta pacientului.   Fizioterapia este şi ea indicată, mai ales că în cadrul şedinţelor de fizioterapie pacienţii sunt învăţaţi cum să se îmbrace, cum să meargă şi cum să ridice greutăţi în mod corect pentru a preveni durerea.   Pentru mulţi pacienţi, tratamentul conservator face minuni, acesta fiind cel mai indicat. Doar un procent redus continuă să aibă durerile specifice, moment în care se vor recomanda alte metode terapeutice (intervenţiile chirurgicale, injecţiile cu cortizon sau altele).   În cazul în care pacienţii au meserii ce constituie factori de risc, specialiştii pot recomanda schimbarea locului de muncă.

Ce se întâmplă doctore? 18.02.2014: Scapă de hernia de disc în doar 20 de minute!

http://www.csid.ro/health/sanatate/scapa-de-hernia-de-disc-in-doar-20-de-minute-12097917/ 

Aproape 90% din populaţie se confruntă cel puţin o dată cu un episod de durere de spate, astfel că incidenţa acestei patologii a devenit o problemă recurentă şi de o reală importanţă pentru societatea modernă.

Încadrându-se în categoria afecţiunilor degenerative ale coloanei vertebrale, hernia de disc se manifestă mai exact la nivelul discurilor aflate între vertebrele coloanei şi constituie una dintre cele mai serioase boli de natură neurologică, prin numărul mare de cazuri şi prin intensitatea suferinţei produse.

Cauzele herniei de disc

Cauzele instalării herniei de disc sunt multiple, cel mai adesea fiind cauzată de predispoziţia generală a oamenilor către sedentarism şi limitarea efortului fizic, traumatizarea discului în urma tensionării puternice  sau din cauza presiunii crescute la nivel lombar.

În urma unor astfel de traumatisme sau chiar şi din cauza procesului natural de îmbătrânire, discul intervertebral îşi modifică poziţia obişnuită, acesta având rolul fundamental de a absorbi şocurile la care este supusă coloana vertebrală şi de a asigura protecţia acesteia.

Simptomele herniei de disc

Debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei, sau a altfel numitelor dureri de spate. În funcţie de zona afectată, senzaţia de durere se manifestă diferit. Dacă este vorba de un disc intervertebral poziţionat la nivel lombar, durerea va radia în zona feselor, coapselor şi picioarelor, în special sub genunchi. Dacă discul se află în partea superioară a coloanei vertebrale, în zona gâtului, senzaţia de durere se va manifesta la nivelul umerilor şi braţelor. Mai mult,  aceste dureri cresc progresiv în intensitate şi sunt adesea însoţite de senzaţii de amorţeală, furnicături sau slăbiciune“, explică domnul doctor Mihail Dăncescu, medic primar neurochirurg.

Tratamentul herniei de disc

În funcţie de stadiul de evoluţie şi complexitatea simptomelor, indicaţiile terapeutice pentru hernia de disc încep în prima fază cu tratamentul medicamentos, bazat pe antiinflamatoare sau miorelaxante şi progresează în majoritatea cazurilor cu intervenţiile neurochirurgicale. Vreme îndelungată, procedurile neurochirurgicale au fost privite cu teamă şi reticenţă ce a condus mai departe chiar şi la evitarea acestora.

Nucleoplastia – procedura minim invazivă cu rezultate spectaculoase

“Avantajul acestei metode de tratament este că micşorează presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat şi scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fără ca pacientul să sufere vreo incizie. Acest lucru înseamnă dispariţia senzaţiilor de durere şi în acelaşi timp diminuarea semnificativă a posibilităţii apariţiei problemelor neurologice mai grave precum pareza sau tulburările de sensibilitate. Procedura de nucleoplastie durează aproximativ 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi, timp în care pacientul se poate odihni în salon, după care poate pleca acasă“, spune domnul doctor Mihail Dancescu.

Rata de reuşită a acestei metode de tratament este condiţionată şi de anumite criterii în selecţia pacienţilor: vârsta acestora nu trebuie să depăşească 45 de ani, discul intervertebral să nu conţină fragmente libere migrate în canalul rahidian şi să nu prezinte simptome de deficit neurologic, precum pareza.

Prin contrast, nereuşita nu înseamnă agravarea simptomelor ci eventualitatea efectuării unei discectomii clasice.

Având la bază o rată de succes tot mai crescută, riscuri mici, costuri reduse pentru pacient şi posibilitatea recuperării rapide, nucleoplastia este cu siguranţă o procedură modernă, tot mai solicitată în tratamentul herniei de disc.

Click Sanatate, 17.02.2014: De ce apare hernia de disc şi cum se tratează?

http://www.clicksanatate.ro/Video-de-ce-apare-hernia-de-disc-si-cum-se-trateaza_0_9098.html 

Aproximativ 9 din 10 persoane suferă cel puţin o dată de dureri insuportabile de spate, de unde rezultă incidenţa destul de mare a apariţiei bolii. Hernia de disc a devenit o problemă tot mai des întâlnită în societatea modernă. Medicul primar neurochirurg Mihail Dăncescu, ne-a spus care sunt cauzele care declanşează boala şi metodele de tratament.

 

 

ARTICOLE SIMILARE:

Bătrânii activi trăiesc cu şase ani mai mult

Fructe cu puteri vindecătoare

Sedentarismul de la locul de muncă duce la obezitate

DIN ACEEASI CATEGORIE:

Adolescenţii sunt „programaţi” pentru risc

Greţurile matinale în timpul sarcinii se moştenesc

Propolisul tratează AFTELE

Hernia de disc este o afecţiune degenerativă a coloanei vertebrale, iar primele simptome apar la nivelul discurilor aflate între vertebrele coloanei. Luând în considerare numărul mare de cazuri şi intensitatea suferinţei, hernia de disc reprezintă una din cele mai însemnate boli de natură neurologică.

 

Sedentarismul, principala cauză de apariţie a herniei

 

De ce apare hernia de disc, ne-a explicat neurochirurgul Mihail Dăncescu. Cel mai adesea, boala este cauzată de predispoziţia generală a oamenilor către sedentarism şi limitarea efortului fizic, traumatizarea discului în urma tensionării puternice sau din cauza presiunii crescute la nivel lombar.

 

În urma unor astfel de traumatisme sau chiar şi din cauza procesului natural de îmbătrânire, discul intervertebral îşi modifică poziţia obişnuită, acesta având rolul fundamental de a absorbi şocurile la care este supusă coloana vertebrală şi de a asigura protecţia acesteia.

 

De aceea, debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei, sau a altfel numitelor dureri de spate. În funcţie de zona afectată, senzaţia de durere se manifestă diferit. Dacă este vorba de un disc intervertebral poziţionat la nivel lombar, durerea va radia în zona feselor, coapselor şi picioarelor, în special sub genunchi.

 

Dacă discul se află în partea superioară a coloanei vertebrale, în zona gâtului, senzaţia de durere se va manifesta la nivelul umerilor şi braţelor. Mai mult, aceste dureri cresc progresiv în intensitate şi sunt adesea însoţite de senzaţii de amorţeală, furnicături sau slăbiciune.

 

Procedură nouă, minim-invazivă, pentru tratamentul herniei

 

În funcţie de stadiul de evoluţie şi complexitatea simptomelor, indicaţiile terapeutice pentru hernia de disc încep în prima fază cu tratamentul medicamentos, bazat pe antiinflamatoare sau miorelaxante şi progresează în majoritatea cazurilor cu intervenţiile neurochirurgicale. 

 

Multă vreme procedurile neurochirurgicale au fost privite cu reticenţă, motiv pentru care medicii au evitat efectuarea lor.

 

De când a apărut nucleopastia, conceptul de chirurgie spinală minim-invazivă, lucrurile s-au schimbat. Nucleoplastia este o procedură minim-invazivă, care are ca misiune principală tratamentul herniilor de disc.

 

Ce spune specialistul

Dr. Mihail Dăncescu

medic primar neurochirurg în cadrul Secţiei de Neurochirurgie

Spitalul Sf. Constantin din Braşov

 

Nu se efectuează nicio incizie

 

Avantajul acestei metode de tratament numită nucleoplastie este că micşorează presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat şi scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fără ca pacientul să sufere vreo incizie. Acest lucru înseamnă dispariţia senzaţiilor de durere şi în acelaşi timp diminuarea semnificativă a posibilităţii apariţiei problemelor neurologice mai grave precum pareza sau tulburările de sensibilitate. Procedura de nucleoplastie durează aproximativ 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi, timp în care pacientul se poate odihni în salon, după care poate pleca acasă.

Unica, 17.02.2014: CARE SUNT SIMPTOMELE HERNIEI DE DISC ŞI CE TRATAMENT EXISTĂ

http://www.unica.ro/articol/simtpome-hernie-disc-tratament-exista-40429 

Hernia de disc este o boală des întâlnită, de care multe persoane nici nu ştiu că suferă. Află care sunt primele simptome ale herniei de disc şi care sunt cele mai noi proceduri de tratament.

 

Ce este hernia de disc

Boala se manifestă la nivelul discurilor aflate între vertebrele coloanei şi este una dintre cele mai des întâlnite boli de natură neurologică, prin numărul mare de cazuri şi prin intensitatea durerilor simţite de pacienţi.

 

Simptomele herniei de disc

Există mai multe cauze care pot duce la hernie de disc, printre care se numără sedentarismul, tensiuni puternice la nivelul coloanei vertebrale, presiune crescută la nivel lombar în urma unor traumatisme sau din cauza îmbătrânirii. La început se simt dureri de spate, însă în funcţie de zona afectată, durerile se manifestă diferit. Durerile cresc progresiv în intensitate, dacă nu le bagi în seamă, şi pot fi însoţite de senzaţii de amorţeală, furnicături sau de slăbiciune, explică medicul primar neurochirurg Mihail Dăncescu.

 

Tratamentul herniei de disc

În funcţie de stadiul de evoluţie, tratamentul începe cu medicamente, antiinflamatoare sau miorelaxante, progresând până la intervenţiile neurochirurgicale. Acum există o nouă procedură, minim invazivă, ce poate fi folosită pentru tratarea herniei de disc – nucleoplastia, adică o intervenţie fără incizii ce nu durează mai mult de 20 de minute şi menită să scadă presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat. Pentru a putea face nucleoplastie, pacienţii trebuie să aibă sub 45 de ani, discul să nu conţină fragmente migrate în canalul rahidian şi să nu prezinte simptome precum pareza.

Jurnalul National, 11.11.2013: Cum arată spitalul Sfântul Constantin din Braşov, cel mai curat spital din Europa

http://jurnalul.ro/stiri/observator/cum-arata-spitalul-sfantul-constantin-din-brasov-cel-mai-curat-spital-din-europa-video-655165.html

Cel mai curat spital din Europa se afla în România, la Brașov. Poate părea o frază desprinsă dintr-un roman SF, dar nu este decât purul adevar. Meritul pentru premiul oferit spitalului Sf. Constantin din partea Organizației Mondiale a Sănătății îi revine echipei conduse de doctorul Andreea Moldovan, scrie RomâniaTV.NET. 

La doar 40 de ani, medicul Andreea Moldovan a ales să-și practice meseria în România, țara în care s-a născut și în care a studiat. Provine dintr-o familie de medici și a cunoscut de timpuriu bucuriile, dar și neajunsurile pe care le implică această meserie. Pentru că este un om pe care-l definește optimismul și-a îndreptat întreaga atenție către protejarea sănătății semenilor săi.

După ani grei de specializări în străinătate, Andreea Moldovan, alături de soțul ei care este medic chirurg, și fetița de zece ani s-a stabilit în Brașov și a început să lucreze în cadrul spitalului Sf. Constantin. Alături de o echipă ambițioasă, în 2013, medicul a reușit să câștige un premiu important nu numai pentru spital, dar mai ales pentru România: Spitalul Sf. Constantin a devenit cel mai curat spital din Europa.

Tabu-Realitatea.net, 29.10.2013: A slabit peste 100 kg in numai un an si jumatate

http://tabu.realitatea.net/a-slabit-peste-100-kg-in-numai-un-an-si-jumatate/ 

Marian Oprea, diagnosticat cu obezitate morbida inca din adolescenta, a apelat de-a lungul timpului la tot felul de tratamente medicale si naturiste si exercitii fizice, care nu au dat rezultate. Astfel, la varsta de 31 de ani, el ajunsese sa cantareasca 220 de kilograme si isi pierduse orice speranta ca va ajunge vreodata la o greutate normala. Astfel, a ajuns unul dintre pacientii Spitalului Sf. Constantin din Brasov, Centru de excelenta in chirurgia obezitatii, unde i s-a oferit sansa unei noi vieti, reusind sa slabeasca peste 100 de kg, dupa numai un an si jumatate, ca urmare a interventiei Gastric Sleeve.

In 2012, Impresionati de cazul lui Marian, medicii Spitalului Sf. Constantin au decis sa il ajute, iar institutia a suportat costurile interventiei – 5 000 de euro. Operatia s-a desfasurat fara incidente timp de doua ore si a reprezentat o premiera in Brasov la momentul respectiv, fiind pentru prima data cand medicii au operat un pacient cu o asemenea greutate.

„Este cel mai voluminos om pe care l-am operat pana acum, cu o greutate de 200 de kilograme, la 1,70 m inaltime, reprezentand un Indice de Masa Corporala de 63, normalul fiind sub 25“, declara in ianuarie 2012 seful Sectiei de Chirurgie de la Spitalul „Sf. Constantin” Brasov, dr. Bogdan Moldovan.

Medicul a mai adaugat si ca interventia a fost vitala pentru pacient. „In acest caz, vorbim de un pacient de 31 de ani, cu o speranta de viata de 10-15 ani, daca nu se intervenea chirurgical“, a mai explicat dr. Bogdan Moldovan.

Operatia a constat, mai exact, in indepartarea a peste 80% din stomac, lasand in circuitul digestiv un tub gastric de dimensiuni foarte reduse, cu o capacitate de 60-80 ml. Gastric Sleeve are doua mecanisme de actiune: cel restrictiv, in fapt limitarea cantitatii de alimente ce poate fi ingerata, si cel de manipulare hormonala, prin rezecarea unei parti semnificative a stomacului, fiind eliminat si hormonul foamei (secretia de grelina).

In 2013, la un an si jumatate dupa Gastric Sleeve, Marian a continuat drumul catre o viata normala cu ajutorul d-lui Dr. Marcel Albean, chirurg plastician la Spitalul Sf. Constantin, care a efectuat operatiile de indepartare a excesului de piele ramas in zona abdominala in urma slabirii.

“Aveam un complex, iar lucrul asta m-a impiedicat sa am curajul sa fac ceea ce vreau. O sa o fac de acum incolo, cu mai multa incredere, bineinteles“, declara Marian Oprea.

Numita si gastrectomie longitudinala laparoscopica, metoda permite pacientilor sa aiba un regim fara restrictii calitative, ci doar cantitative, legate de dimensiunile noului stomac.

Transilvania Expres, 12.06.2013: Altă intervenție în premieră la Spitalul Sf. Constantin din Brașov

Mie, 12 Iun 2013, 03:00

Echipa anestezico-chirurgicală a Spitalului „Sf. Constantin” din Brașov a mai realizat o intervenție în premieră pentru medicina brașoveană și în același timp a consfințit lansarea unui program unic în România și în Europa de Est, chimioterapia hipertermică intraperitoneală.

O nouă șansă pentru pacienții cu cancere abdominale avansate: premiera medicală la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov a însemnat totodată lansarea programului de Chimioterapie Hipertermică Intraperitoneală (CHIP). 

Instilație printr-o pompă extracorporeală

Carcinomatoza peritoneală este stadiul cel mai avansat al cancerelor abdominale și constă în prezența de depozite tumorale pe seroasa peritoneală, foița ce tapetează toate organele abdominale și peretele intern abdominal. Odată apărută, carcinomatoza peritoneală are o evoluție extrem de nefavorabilă, supravietuirea acestor pacienți reducându-se dramatic, în general sub un an.

Intervenția chirurgicală constă în peritonectomie (îndepărtarea în totalitate a peritoneului afectat, atât de pe peretele abdominal cât și de pe organele afectate, ceea ce impune adesea îndepărtarea organelor respective), urmată de instilarea în abdomen printr-o tubulatură specială a 5-7 litri de soluție ce conține un citostatic, lichidul fiind încălzit la 41-42 de grade și recirculat timp de 60-90 de minute de către o pompă de circulație extracorporeală.

În anumite forme de cancere abdominale cu biologie relativ favorabilă: ovar, colon, apendice, mezoteliom peritoneal sau pseudomixoma peritoneală, această tehnică permite o supraviețuire de 50-80% la 5 ani față de aproape 0 la 1 an, fără tratament. Tehnica nu se aplică la pacienții cu forme agresive de cancer de stomac, pancreas, la pacienții care au tumori multiple, voluminoase în toate cadranele abdomenului si la pacienții care au metastaze în afara abdomenului.

Singurul centru din Europa de Est

Echipa Spitalului „Sf.Constantin” formată din chirurgii dr. Bogdan Moldovan, dr. Mihai Căpîlna, dr. Dumitru Pocreață și anesteziștii dr. Luminița Cîmpeanu și dr. Adriana Badea, alături de Umberto Carletti din partea Rand Modena, producătorul pompei de hipertermie intraperitonelă, au operat o pacientă de 45 de ani, suferind de un cancer ovarian (operat în noiembrie 2012), cu metastaze pe suprafața ficatului și pe peritoneul diafragmului, realizând extirparea în totalitate a peritoneului diafragmatic și patru rezecții de ficat, urmate de procedura CHIP timp de 70 de minute. Intervenția, ce a durat șase ore, a decurs fără probleme, evoluția pacientei fiind extrem de favorabilă.

Prin această intervenție, Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov devine singurul centru din România și din Europa de Est care pune la dispoziția pacienților oncologici un astfel de tip de operație, intrând într-un grup select de 100 de centre din lume unde tehnica este practicată. Prin bunavointa firmei Rand Modena, aparatul de hipertermie intraperitoneală a fost lăsat în custodia Spitalului „Sf.Constantin” pentru ca un număr cât mai mare de pacienți să poată beneficia de astfel de intervenții de top.

Monitorul Expres, 19.01.2012: Operaţie de micşorare a stomacului în premieră în Braşov

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=ultima_ora&p=ultora_local&s_id=108746 

Autor: M.N., 19.01.2012

Un braşovean de 200 de kilograme a trecut printr-o operaţie de micşorare a stomacului, fiind prima operaţie de acest gen realizată în judeţul Braşov. Tînărul în vîrstă de 31 de ani a fost externat ieri, starea lui de sănătate evoluînd foarte bine după operaţia realizată în 17 ianuarie. Intervenţia de chirurgie bariatrică pe cale laparoscopică (chirurgia obezităţii morbide) a fost realizată de medicii chirurgi de la Spitalul Sf. Constantin. Medicii au decis să-l opereze pe tînăr deoarece obezitatea îi punea viaţa în pericol, iar pentru că posibilităţile materiale ale familiei nu i-ar fi permis efectuarea intervenţiei, firma furnizoare a kitului necesar pentru intervenţie a decis să-l sponsorizeze pe acesta, oferindu-i un kit gratuit, iar restul costurilor presupuse de spitalizare şi intervenţie au fost sponsorizate de Fundaţia Clinica Sf. Constantin. „Este cel mai voluminos om pe care l-am operat pînă acum, cu o greutate de 200 de kilograme, la 1,70 m înălţime, reprezentînd un Indice de Masă Corporala de 63, normalul fiind sub 25. Intervenţia a durat mai puţin de două ore şi a decurs fără niciun incident. În acest caz, vorbim de un pacient de 31 de ani, cu o speranţă de viaţă de 10-15 ani, dacă nu se intervenea chirurgical. S-a realizat gastrectomia longitudinală laparoscopică - Gastric Sleeve, care constă în îndepărtarea a peste 80% din stomac, lăsînd în circuitul digestiv un tub gastric de dimensiuni foarte reduse, cu o capacitate de 60-80 ml. Operaţia are două mecanisme de acţiune: cel restrictiv, în fapt limitarea cantităţii de alimente ce poate fi ingerată, şi cel de manipulare hormonală, prin rezecarea unei părţi semnificative a stomacului, fiind eliminat şi hormonul foamei (secreţia de grelină)”, a explicat  dr. Bogdan Moldvan, şeful echipei chirurgicale. 

Tot ieri, medicii au participat la cel de-al doilea caz de micşorare a stomacului, fiind operat al doilea pacient suferind de acelaşi tip de obezitate, dar avînd cu 10 kilograme mai mult decît primul pacient.

Transilvania Expres, 22.09.2011: Brașov. Al doilea chirurg român cu certificat european de transplant, la Spitalul Sf. Constantin

http://www.mytex.ro/component/content/article/32627-brasov-al-doilea-chirurg-roman-cu-certificat-european-de-transplant-la-spitalul-sf-constantin.html 

Șeful Secției de Chirurgie a unității sanitare private, dr. Bogdan Moldovan, este al doilea chirurg român ce obține Certificatul European de Prelevare Multiorgan și de Transplant Hepatic și Renal.

Acreditarea a fost obținută la cel de al V-lea Congres al Societății Europene de Transplant de Organe (ESOT), organism ce grupează toți chirurgii de profil de pe bătrânul continent. Evenimentul, ce a avut loc la Glasgow, la începutul lunii septembrie, a prilejuit și cea de-a V-a ediție a examenelor pentru obținerea Acreditării Europene în Transplantul de Organe (EBSQ - European Board of Surgery Qualification in Transplantation Surgery), eliberate de UEMS și EBS (Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști - Board-ul European de Chirurgie), structuri create de UE cu scopul de a garanta cele mai bune standarde în transplantul de organe, precum și menținerea unui nivel foarte înalt în formarea chirurgilor de transplant. Peste 214 specialiști din întreaga Europă au obținut aceste atestate, dar un singur chirurg din România, prof. dr. Irinel Popescu, era până săptămâna trecută acreditat de acest organism.

 

Pas important pentru a deveni centru de transplant 

Repatriat după doi ani petrecuți în Centrul de Transplant Multiorgan din Geneva și având la activ peste 40 de prelevări multiorgan ca prelevator independent, peste 20 de transplanturi hepatice și peste 20 de transplanturi renale ca prim operator, dr. Bogdan Moldovan (38 de ani), actualul șef al Secției de Chirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Brașov, a obținut la Glasgow Acreditările UEMS-EBS-ESOT la cele trei module la care a participat: prelevarea multiorgan, transplantul de ficat si transplantul renal, devenind astfel al doilea chirurg român cu această acreditare.

Diploma obţinută de dr. Moldovan asigură premisele ca Spitalul Sf. Constantin să poată deveni unul dintre spitalele românești implicate în activitatea de transplant de organe.

Citiți și interviul cu dr. Bogdan Moldovan aici

PaginaMedicala.ro, 17.08.2011: Primul neurochirurg roman care lucreaza full time intr-un spital privat din Romania

http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Primul-neurochirurg-roman-care-lucreaza-full-time-intr-un-spital-privat-din-Romania_13659/ 

17 August 2011 15:36

Neurochirurgia este o specialitate extrem de dificila. Necesita vasta experienta chirurgicala, obtinuta in mare parte dintr-un volum crescut de operatii, aparatura si dotare tehnica de inalt nivel. Fiind o specialitate costisitoare, ea se practica de obicei in spitalele de stat. Nici privatii din Romania nu se incumeta sa deschida peste noapte sectii de neurochirurgie, dar nici medicii nu se indura sa plece din spitalele de stat pentru a lucra cu norma intreaga in sistemul privat.

Primul neurochirurg roman care a avut curajul sa faca pasul cel mare si anume sa treaca in regim full time la un spital privat este medicul Mihail Dancescu.

Dupa 30 de ani de activitate la Spitalul Militar de Urgenta "Regina Maria" din Brasov, neurochirurgul a decis sa accepte oferta de a conduce Departamentul de Neurochirurgie Spinala de la Spitalul Sf. Constantin din Brasov.

Alexandra Manaila (A.M.): Ce anume v-a determinat sa parasiti sistemul de stat?

Mihail Dancescu (M.D.): In momentul in care a venit oferta, aceasta a fost suficient de buna, iar situatia din sistemul sanitar suficient de proasta ca sa nu stau prea mult pe ganduri. Part time am tot lucrat la privat. La un moment dat eram full time la Spitalul Militar din Brasov si mai lucram inca in 3 locuri la privat. Discutii cu investitorii acestui spital am purtat mai bine de un an de zile. Ce m-a convins? Confortul profesional, sala de operatie, toate conditiile oferite, salariul si faptul ca-i cunosteam pe investitori de multi ani si mi-am dat seama ca sunt suficient de puternici financiar si seriosi ca sa faca ceea ce-si doresc. Asa ca, de la 1 februarie 2011 am inceput munca la privat cu tot cu personalul nou si cu o echipa neurochirurgicala noua. Am inceput cu doua luni mai devreme decat deschiderea oficiala.

A.M.: Aveti suficient personal in sectia neurochirurgie sau mai cautati?

M.D.: Deocamdata sunt singurul neurochirurg. Am si angajat personal, care are suficienta experienta. Asistentele au lucrat in blocuri operatorii si sunt foarte multumit. Din pacate, nu am gasit un coleg de varsta mea sau mai tanar care sa vrea sa vina full time in spital. Mai e nevoie cel putin de un neurochirurg si as prefera sa fie un specialist sau rezident in ultimul an. Politica spitalului este de asa natura incat medicul va merge la cursuri, congrese si specializari in lume pentru a invata tehnici cat mai noi. Nu dorim sa ramanem cu tehnicile de acum 30 de ani care inca se mai practica la noi in multe spitale din tara, si nu pentru ca medicii nu doresc sa invete, ci pentru ca necesita aparatura noua si costititoare. Dar, la noi se cer tehnici minim invazive cu recuperare cat mai rapida a pacientilor. Este nevoie de un neurochirurg sau poate chiar de doi, deoarece dorim sa ne extindem pe patologia cerebrala.

A.M.: Comparativ cu alte spitale cum este munca in Spitalul Sf. Constantin?

M.D.: Tipul de activitate este acelasi, dar aici am alte posibilitati, dotari, circuite. Eu am fost in multe spitale din Europa si nu am vazut nicaieri totul ca la carte ca aici. In calitate de sef de sectie si aici fac rapoarte, dar daca argumentez destul de bine mi se da ceea ce cer. Nu trebuie sa mai vin cu un al 16 raport ca la stat si nu trebuie sa aduc argumentul ca deja s-au intamplat necazuri in sala ca sa primesc ceva. Daca am cerut la privat si am argumentat necesitatea unei truse, unui aparat le-am si primit. Acum am timp sa-mi pregatesc operatiile, cazurile, nu mai am atatea probleme administrative, atatea revizii si lucruri birocratice. Practic, 1-2 ore pe zi stau si imi pregatesc interventiile, am acces la internet, bibliografie si imagistica. Cand eram la spitalul Militar aveam cam 7-8 interventii pe saptamana, aici fac o operatie pe zi, dar am si zile de consultatie.
In privinta participarilor la congrese, conferinte si cursuri, ele sunt platite de spital, asa este prevazut in contract.

A.M.: Unii colegi spun ca nu opteaza pentru neurochirurgie in privatul romanesc, fiindca nu exista garda si imagistica...

M.D.: Avem o linie de garda pe cele 4 sectii din Spitalul Sf. Constantin. Eu ca sef de sectie nu fac garzi, dar altfel se fac la noi garzi si pacientii pot fi urmariti.Exista sectie de ATI, laborator permanent, imagistica are program de la orele 8 la 22, iar in urgenta vine personalul de acasa. Avem insa si un aparat radiologic mobil pe care il putem folosi.

A.M.: Altii motiveaza ca in privat nu se rezolva decat cazuri usoare.

M.D.: La cazurile spinale fac absolut orice de la patologia tumorala si traumatica pana la cea degenerativa. Dar nu este spital de urgenta. Totusi, avem multe cereri de transfer de la pacientii aflati dupa un traumatism stabilizat la spitalul judetean din Brasov la noi. Si asta se intampla aproape pPatologia tumorala care, de asemenea, e foarte complexa o rezolvam uzual.

A.M.: Atrageti pacientii si prin preturi...

M.D.: Patologia herniei de disc se face dupa tehnici cat mai moderne la noi. Practic, ce se face la Budapesta, Viena, Munchen, Istanbul se face si la noi in spital. Unde se preteaza, preferam tehnicile minim invazive, iar preturile sunt cu 75-50% mai mici fata de cele mai joase preturi din piata. O hernie de disc prin microdecompresie este 6000 lei, pret in care intra tot si interventia, si anestezia generala si spitalizarea. Aceeasi hernie tratata la Istanbul costa 6000 dolari, iar la Viena 15000-20000 euro. Pacientii care vin la noi sunt din zona, dar si din Prahova, Sibiu, Dambovita, Italia, Moldova, Israel. Spitalul e deschis pentru oricine si multi isi permit, pentru ca preturile sunt mici. Avem parteneriat si cu o banca, astfel ca se poate plati si in rate.


A.M.: Sunteti singurul medic brasovean care lucreaza in acest spital privat din Brasov. Cum se explica?

M.D.: Avem echipe intregi care s-au mutat din alt oras si din alt spital de stat. De pilda, la urologie au venit de la sef de sectie si medici specialisti pana la asistente medicale, toti din Targu Mures. Toata echipa e stramutata, la fel si cea de la ATI. Sunt intr-adevar singurul medic din Brasov, cei mai multi au venit din Targu Mures, Cluj, Sibiu si chiar Geneva. De altfel, cu spitalul din Geneva avem un parteneriat si ne gireaza din punct de vedere medical. In ceea ce priveste Brasovul, este cel mai frumos oras din Romania si merita sa locuiesti aici. Ii indemn pe colegii mei, in momentul in care gasesc o oferta suficient de puternica la privat sa faca pasul. Dar puternica nu doar material, ci si din punct de vedere al rezistentei in timp, fiindca au aparut si spitale in vila in care chiar nu vad ce neurochirurgie poti sa faci, dar nu e cazul Spitalului Sf. Constantin care are 120 paturi. Eu nu regret pasul pe care l-am facut!

Autor: redactor sef: Alexandra Manaila

Sursa: PaginaMedicala.ro

Stirile ProTV, 10.03.2011: Un nou spital privat s-a deschis la Brasov. Se adauga celor 44 existente

http://stirileprotv.ro/stiri/social/un-nou-spital-privat-s-a-deschis-la-brasov-se-adauga-celor-44-existente.html

Incet, dar sigur medicina privata trece la urmatorul nivel: de la clinica, la spital. Tot mai multe nume din domeniu anunta cifre de afaceri in crestere si pun pe picioare unitati sanitare ca alternativa la cele de stat.

CENTRELE DE EXCELENȚĂ
ale Spitalului Sf. Constantin

În cursul celor peste 6 ani de activitate medicală, Spitalul Sf. Constantin a impus un nivel ridicat de competență, oferind servicii la standarde internaționale.

Centrul de transplant renal „Profesor Gilles Mentha” Centrul de excelență în chirurgia robotică Chirurgie oncologică și HIPEC Obezitate
Chirurgie laparoscopică și LESS Neurochirurgie spinală și cerebrală Studii clinice

URMARITI-NE PE:

Stirile Digi24: Cel mai curat spital din Europa, la Brașov
Prezentare Spitalul Sf. Constantin - Geneva, ICPIC 2013, EUROPEAN HAND HYGIENE EXCELLENCE AWARD 2013
Dr. Lucian Oncescu, medic primar ORL: Amigdalita cronica si vegetatiile adenoide
Dr. Eugeniu Banu - interviu Digi TV
Adenomul de prostata - Tratamentul minim-invaziv TURis - Dr. Vitalie Mogoreanu, medic primar urolog
Ortopedia moderna, diagnostic si tratament - Interviu cu Dr. George Muntean, medic primar ortoped