logo Spitalul Sf. Constantin
Solicita programare
Solicita programare

ECHIPA MEDICALA

Personalul medical al Spitalului Sf. Constantin a fost ales dintre cei mai buni practicieni din domeniu și beneficiază de formare profesională și specializare continuă.
Încă din 2010, atunci când s-au conturat detaliile inițiale ale proiectului, primul pas a fost de a forma cele mai bune echipe medicale pentru a satisface cerințele ridicate impuse de sloganul „Excelența în Sănătate”. Astfel, medicii care urmau să profesez în acest spital au stabilit liniile definitorii pentru fiecare specialitate în parte, au selectat dotările și efectivul personalului medical necesare pentru a lucra la cel mai înalt nivel de performanță, fiind și în prezent implicați etapele decizionale privind activitatea medicală a Spitalului Sf. Constantin.
Așa cum este enunțat în viziunea asumată de Spitalul Sf. Constantin, ne propunem să oferim un serviciu ireproșabil prin competențe profesionale deosebite și tehnologii de ultimă generație, reprezentând „Excelența în sănătate”. Ne dorim să impunem un nou standard pentru serviciile medicale din România, prin promovarea bunelor practici medicale și implementarea tehnologiilor inovatoare. Vom trata orice pacient ca fiind cel mai important și ne vom canaliza energia pentru a preveni, a diagnostica, a trata și a oferi îngrijiri medicale la standarde internaționale, îmbunătățind calitatea vieții pacienților noștri.
Acest deziderat poate fi atins numai cu personal calificat și dedicat. Astfel, am selectat și selectăm permanent personal medical cu experiență, dornic să atingă performanța profesională și să se perfecționeze continuu. Pe lângă medicii brașoveni, Spitalul Sf. Constantin a reușit să atragă la Brașov o echipă de medici cu experiență din Tg. Mureș, Cluj-Napoca, Iași și București, unii întorși în țară din Elveția și Franța, medici care au acceptat relocarea pentru a-și desfăsura activitatea în acest spital de nivel internațional.  
Considerăm, de asemenea, că atingerea nivelului de excelență propus este posibilă numai prin angajarea cu precădere de personal medical full-time, medicina de înaltă performanță însemnând dedicare și implicare, prezența lângă pacient atunci când are nevoie. Am inițiat parteneriate cu instituții de prestigiu și colaborăm cu Spitalul Universitar din Geneva (Elveția), pentru schimbul de know-how și specializarea personalului medical în domenii de vârf cum ar fi transplantul renal.

 

Echipa Medicala

ALERGOLOGIE-IMUNOLOGIE


 
 Dr. Alexis Virgil Cochino
medic specialist 
alergologie-imunologie pediatrica
  Solicită o programare
  Dr. Silvia Viorela Mărgărit
medic specialist 
alergologie-imunologie
 Solicită o programare
 

ANESTEZIE TERAPIE INTENSIVĂ

           

  

Dr. Laurențiu Ene, medic primar ATI

Director medical

                   Solicită o programare
  

Dr. Mihai Chiloflischi, medic primar ATI

sef secție ATI

 Solicită o programare
  

Dr. Carmen Sircuță, medic specialist ATI

 Solicită o programare
  

Dr. Vlad Untaru, medic specialist ATI

 Solicită o programare
  

Dr. Mihaela Filip, medic specialist ATI

 Solicită o programare
  

Dr. Alexandra Dulău, medic specialist ATI

 Solicită o programare
  

Dr. Andreea Popianaș, medic specialist ATI

 Solicită o programare
  

Dr. Alina Simon, medic specialist ATI

 Solicită o programare
  

Dr. Izabela Smadu, medic specialist ATI

 Solicită o programare

BOLI INFECȚIOASE

  

Dr. Maria Cocuz, Medic primar boli infecțioase

                         

Solicită o programare
  Dr. Cristina Pușcașu, Medic specialist boli infecțioase  

CARDIOLOGIE


 
   

Dr. Dragoș Lupu,

medic specialist cardiologie interventionala

   Solicită o programare

 
 

Conf. Univ. Dr. Elena Bobescu,

medic primar cardiologie
medic primar medicină internă

 Solicită o programare

 
 

Dr. Cristian Popescu,

cardiologie interventionala
medic specialist cardiologie

 Solicită o programare

 
 

Dr. Simona Marin,
medic specialist cardiologie

 Solicită o programare

 
 

Dr. Codruț Ioan Ciurea,
medic specialist cardiologie

 Solicită o programare

 
 

Dr. Sânziana Bărbulescu,
medic specialist cardiologie

 Solicită o programare

 
 

Dr. Liliana Jupoiu,
medic specialist cardiologie

 Solicită o programare

 
 

Dr. Mohamed Jeridi,
medic specialist cardiologie

 Solicită o programare
 

Dr. Adina Frâncu,
medic specialist cardiologie

 

 Solicită o programare
 
Dr. Cristina Pitiș,
medic primar cardiolog,
competență în ecocardiografie transesofagiană și vasculară
 Solicită o programare

CHIRURGIE CARDIOVASCULARĂ


 
   

Conf. Univ. Dr. Victor Costache,
Coordonator al Centrului de Chirurgie Cardiovasculară
medic primar chirurgie cardiaca si vasculara, chirurgie toracica,
conferentiar universitar Universitatea Lucian Blaga Sibiu

   Solicită o programare

 
 


Dr. Anca Chitic,
medic specialist chirurgie vasculara

 Solicită o programare

 
 
Dr. Felix Farcaș,
medic specialist chirurgie cardiacă și vasculară
 Solicită o programare

CARDIOLOGIE INTERVENȚIONALĂ


 
   

Dr. Dragoș Lupu,

medic specialist cardiologie interventionala

   Solicită o programare

 
 

Dr. Cristian Popescu,

cardiologie interventionala

medic specialist cardiologie

 Solicită o programare

 
 

Dr. Emil Moldovan,

medic specialist cardiologie

 Solicită o programare

CHIRURGIE BUCO-MAXILO-FACIALA


 
 Dr. Alina Bianca Iacob
medic specialist chirurgie orală
şi maxilo-facială
 Solicită o programare

 
   Dr. Alexandru Petru Ciucu
medic dentist
   Solicită o programare

 
 Dr. Alexandra Strat
medic dentist
 Solicită o programare

CHIRURGIE GENERALĂ


 
   

Dr. Bogdan Moldovan
medic primar chirurgie generală
medic șef secție

   Solicită o programare

 
 

Dr. Costel Rad
medic specialist chirurgie generală

 Solicită o programare
 Dr. Radu Mihai Pisica
medic specialist chirurgie generală
 Solicită o programare
  

Dr. Lucian Petcu
medic specialist chirurgie generală

 Solicită o programare

CHIRURGIE-ORTOPEDIE PEDIATRICĂ


 
   

Dr. Liviu Muntean
medic primar 
chirurgie si ortopedie pediatrica

 Solicită o programare

 
 Prof. Dr. Aurel Mironescu
medic primar 
chirurgie si ortopedie pediatrica
doctor în științe medicale
 Solicită o programare
  Dr. Călin Vasile Calancea
medic primar
chirurgie-ortopedie pediatrică
 Solicită o programare

CHIRURGIE PLASTICĂ-ESTETICĂ


 
   

Dr. Marcel Albean
medic primar chirurgie plastica-estetica

  Solicită o programare

 Dr. Adrian Costenco
medic specialist chirurgie plastica-estetica
 Solicită o programare
 

Dr. Claudiu Corâiu
medic specialist chirurgie plastică-estetică

 Solicită o programare

CHIRURGIE ROBOTICĂ

UROLOGIE ROBOTICĂ


 
   

Prof. Dr. Ioan Coman
medic primar urolog

Coordonator al 
Centrului de excelență
în chirurgia robotică

    

Solicită o programare

 Conf. Dr. Nicolae Crișan
medic primar urolog
 

Solicită o programare


CHIRURGIE ABDOMINALĂ ROBOTICĂ


 
   

Dr. Bogdan Moldovan
medic primar chirurgie generală

Șef secție chirurgie generală

    

Solicită o programare

 Conf. Univ. Dr. Dan Eniu
medic primar chirurgie generală,
supraspecializare în chirurgie oncologică
și onco-ginecologie
 

Solicită o programare


CHIRURGIA ROBOTICĂ A OBEZITĂȚII

   

Dr. Bogdan Moldovan
medic primar chirurgie generală

Șef secție chirurgie generală

    

Solicită o programare

CHIRURGIE TORACICĂ


 
 Dr. Liviu Mugurel Bosînceanu
medic primar chirurgie toracică
 Solicită o programare

CHIRURGIE VASCULARA


 
 Dr. Viorel Rusu
medic specialist chirurgie vasculara
 Solicită o programare
  Dr. Emanuela Ciobanu
medic specialist chirurgie cardiovasculara
 Solicită o programare

DIABET ZAHARAT, NUTRIȚIE ȘI BOLI METABOLICE


 
   

Dr. Liliana Marin,

Medic primar diabet zaharat,
nutriție și boli metabolice

   Solicită o programare

 
 

Dr. Nicoleta Nistor,

Medic specialist diabet zaharat, 
nutriție și boli metabolice

 Solicită o programare

ENDOCRINOLOGIE


 
  Dr. Sebastian Toma,
medic specialist endocrinolog
  Solicită o programare
  Dr. Alina Stoicescu,
medic primar endocrinolog
 Solicită o programare

GASTROENTEROLOGIE

   

Dr. Ana Ivașcu

Medic specialist
gastroenterologie

     Solicită o programare

 
 

Dr. Bogdan Răuță

medic specialist
gastroenterologie

 Solicită o programare

 
 

Dr. Pop Cosmin

medic specialist 
gastroenterologie

 Solicită o programare
 

Dr. Raul Andrei Mateescu

medic specialist 
gastroenterologie

 Solicită o programare

MEDICINA INTERNĂ


 
 

 Dr. Otilia Gherman,

 medic primar medicina interna

 Solicită o programare

MEDICINA MUNCII


 
 

 Dr. Vasile Matyas,

 medic primar medicina muncii

                    Solicită o programare

NEUROCHIRURGIE


 
   

Prof. Asoc. 
Dr. Mihail Dăncescu

medic primar neurochirurg
medic șef secție

   Solicită o programare

 
  

Dr. Gheorghe Dolineaschi
medic specialist neurochirurg

 
 Solicită o programare

Platfoma de imagistica unde pacientii pot incarca CT-uri si RMN-uri:
CLICK AICI pentru link platforma imagistica - incarcare CT, RMN

 
 Dr. Tiberiu Maior
medic primar neurochirurg
(colaborator)
 Solicită o programare

 
 Dr. Alina Ana Voina
medic specialist neurochirurg
 Solicită o programare
 Dr. Valeriu Vicol
medic specialist neurochirurg
 Solicită o programare
     

NEFROLOGIE

  

Dr. Mihaela Verzan,
medic primar nefrologie

   Solicită o programare

NEUROLOGIE


 

   

Dr. Ionuț Horia Cioriceanu,

Medic specialist neurologie

   Solicită o programare

 
 

Dr. Letiția Zecheru Lăpușneanu,

Medic specialist neurologie

 Solicită o programare
 

Dr. Ioana Varga,

Medic primar neurologie

 Solicită o programare

OBSTETRICA - GINECOLOGIE


 
   

Dr. Loreta Solonari
medic specialist obstetrica - ginecologie

    Solicită o programare
 Dr. Livia Antonya
medic primar obstetrica - ginecologie
 Solicită o programare

ONCOLOGIE MEDICALA


 
   

Dr. Eugeniu Banu
medic primar oncologie medicală
medic sef sectie

    Solicită o programare

 
 Dr. Florentina Pescaru
medic primar oncologie medicală
 Solicită o programare
 Dr. Rodica Munteanu
medic specialist oncologie medicală
 Solicită o programare

ORL ADULTI SI COPII


 
  

Dr. Lucian Oncescu
medic primar O.R.L.

sef sectie O.R.L.

   Solicită o programare

 
 

Dr. Luigi Marceanu
medic primar O.R.L., doctor in stiinte medicale
oto-neurologie

 Solicită o programare
     

 Dr. Gabriel Lostun
medic specialist O.R.L.
 Solicită o programare

 Dr. Ileana Mihuț
medic specialist O.R.L.
 Solicită o programare
 Dr. Cătălin Ștefan
medic specialist O.R.L.
 Solicită o programare

ORTOPEDIE


 
   

Dr. George Muntean
medic primar ortopedie-traumatologie

   Solicită o programare

 
 

Dr. Marius Nica
medic primar ortopedie-traumatologie

 Solicită o programare
 

 

Dr. Tudor Dumitrescu
medic specialist ortopedie-traumatologie

 

 

Solicită o programare

PSIHIATRIE

     

 
 

Dr. Doina Milhem,

medic specialist psihiatrie

 Solicită o programare
  

Dr. Simona Chichisan,

medic primar psihiatrie

 Solicită o programare

PSIHOLOGIE

   

Negrea Cristina-Ioana

psihoterapeut/ psiholog clinician

   Solicită o programare
  

Sorina Popa

psiholog/ psihoterapeut

 Solicită o programare

PNEUMOLOGIE

   Dr. Adina Corobuță
medic specialist pneumologie
  Solicită o programare

RADIOLOGIE-IMAGISTICĂ MEDICALĂ

 

 

Dr. Dorina Henegar
medic primar radiologie
si imagistica medicala

  

 
   

Dr. Doina Leonte
medic primar radiologie
si imagistica medicala

    Solicită o programare
 Dr. Csilla Huszar
medic specialist radiologie
si imagistica medicala
 Solicită o programare
 

dr. Cristina Barbulescu
medic primar radiologie
si imagistica medicala

 Solicită o programare
     

REUMATOLOGIE


 
   

Dr. Claudia Lazăr,

medic specialist reumatolog

   Solicită o programare

UROLOGIE


 
   

Dr. Vitalie Mogoreanu
medic primar urolog
medic sef sectie

    Solicită o programare

 
 Dr. Botond Nagy
medic primar urolog
 Solicită o programare

 
 

Dr. Cristian Catarig
medic primar urolog

 Solicită o programare
 Dr. Mugur Popescu
medic primar urolog
 Solicită o programare
 

Dr. Alexandru Cealan
medic specialist urolog

 Solicită o programare

URMARITI-NE PE: