logo Spitalul Sf. Constantin
Solicita programare
Solicita programare
Conditii spitalizareBloc operatorAnestezie-terapie-intensivaRobotul daVinciLitotriția ESWL

Primul centru privat de chirurgie robotică din România funcționează din luna martie 2017 la Spitalul Sf. Constantin din Brașov, odată cu instalarea robotului chirurgical daVinci Si, achiziționat de curând printr-o investiție de 2 milioane de euro. Chirurgia asistată de robot, numită și chirurgie robotică, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de inaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale deosebit de fine și flexibile, conectate la o consolă computerizată acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D, mărită, de înaltă rezoluție, a structurilor anatomice de la locul intervenției chirurgicale, un control foarte fin al instrumentelor, o siguranță sporită.

Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposible prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului daVinci Si sunt precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, recuperarea rapidă, riscul scăzut de sângerare și infecție, durerea minimă, cicatrici de dimensiuni reduse, spitalizare de scurtă durată, gradul ridicat de flexibilitate și confort pentru pacient și chirurg.

Domeniile în care se poate aplica acest tip de chirurgie sunt arii de expertiză deja consacrate la Spitalul Sf. Constantin, cum ar fi chirurgia generală, îndeosebi cea oncologică, urologia, chirurgia ginecologică sau chirurgia obezității.

Noul centru de chirurgie robotică de la Brașov va atrage medici noi în echipa spitalului privat, medici cu aptitudini și competențe deosebite, din țară și din străinătate, ce își doresc să evolueze în domeniul chirurgiei asistate robotic, va permite echipei deja existente să își pună în valoare experiența și cunoștințele, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea permanentă a serviciilor medicale oferite pacienților.

CENTRELE DE EXCELENȚĂ
ale Spitalului Sf. Constantin

În cursul celor peste 6 ani de activitate medicală, Spitalul Sf. Constantin a impus un nivel ridicat de competență, oferind servicii la standarde internaționale.

Centrul de transplant renal „Profesor Gilles Mentha” Centrul de excelență în chirurgia robotică Chirurgie oncologică și HIPEC Obezitate
Ortopedie modernă: „Sarcoma Center” Neurochirurgie spinală și cerebrală Studii clinice

URMARITI-NE PE:

Stirile Digi24: Cel mai curat spital din Europa, la Brașov
Prezentare Spitalul Sf. Constantin - Geneva, ICPIC 2013, EUROPEAN HAND HYGIENE EXCELLENCE AWARD 2013
Dr. Lucian Oncescu, medic primar ORL: Amigdalita cronica si vegetatiile adenoide
Dr. Eugeniu Banu - interviu Digi TV
Adenomul de prostata - Tratamentul minim-invaziv TURis - Dr. Vitalie Mogoreanu, medic primar urolog
Ortopedia moderna, diagnostic si tratament - Interviu cu Dr. George Muntean, medic primar ortoped