Testimonial Dl. S. I.

Mă numesc S. I., sunt căsătorit și tatăl unei fetițe de 1 an și 4 luni. Am fost diagnosticat cu DSA la vârsta de 1 an, medicul care m-a diagnosticat le-a spus părinților că este posibil ca pe parcursul copilăriei, DSA-ul să se închidă, însă de la vârstă de 7 ani a decis că trebuie operat. Părinților le-a fost teamă și din această cauză s-a amânat momentul operației chirurgicale și la vârstă de 28 de ani am început să prezint simptome severe, cum ar fi palpitații și oboseală continuă la efort.

După nenumărate investigații, am ajuns la Spitalul Sf. Constantin din Brașov, la medicul cardiolog Dr. Jupoiu Liliana, care în urma consultului cardiologic a decis să ia legătură cu medicul șef al secției de chirurgie cardiovasculară, Dr. Felix Fărcaș. Indicația domnului doctor a fost una decisivă și imediat am fost programat la operație. Am aflat ulterior, fiind plăcut surprins că la operație va participa Prof. Dr. Suciu Horațiu, șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară Tg. Mureș, împreună cu Dr. Fărcaș Felix.

După intervenția chirurgicală am fost transferat pe secția A.T.I. a spitalului unde am avut parte de tot suportul medical oferit de către echipă, urmând ca în aceeași zi, undeva la ora 20:00 să fiu transferat pe secția de Chirurgie Cardiovasculară a spitalului.

Pe secția de Chirurgie Cardiovasculară am întâlnit din nou o echipă medicală completă, profesională, complexă începând de la medici, asistente și infirmiere, care m-au ajutat zi de zi să fiu din ce în ce mai bine, atât ca stare medicală cât și ca stare emoțională.

Am fost externat în ziua 5 postoperator, încrezător, cu bucurie pentru experiența trăită alături de acești oameni minunați și aștept cu nerăbdare să-mi continui viața alături de soție și de micuța noastră fiică.

Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul și încrederea de care am avut parte necondiționat în aceste zile, iar pentru mine sunteți numărul 1 din toate punctele de vedere.

Search

+

Nou la Spitalul Sf. Constantin – ERCP – tehnica minim invazivă de rezolvare a patologiei căilor biliare

X