Spitalul Sf. Constantin a aniversat în luna iunie împlinirea a 4 ani de Chirurgie Bariatrică la Brașov.
Dr. Bogdan Moldovan, șeful secției de chirurgie a prezentat rezultatele programului de chirurgie a obezității, în prezenta pacienților, a echipei medicale și a reprezentanților mass-media, iar in încheierea prezentării, pacienții au luat de asemenea cuvântul, demonstrând pe viu transformările de tip ”before and after” și împărtășind impresii din noua viață pe care au început-o odata cu operația de micșorare de stomac.
Prezentarea, sugestiv intitulată, ”243 de destine schimbate”, a scos în evidență, dincolo de datele statistice, componenta socio-psihologică a chirurgiei bariatrice, impactul ei asupra individului și schimbarea drastică pe care operația Gastric Sleeve o aduce în viata pacienților operați. Pacienții au slăbit în total peste 6,7 tone, greutatea totală cumulată la internare fiind 28,4 tone. Unii au pierdut peste 100 de kilograme, alții puțin peste 30 însa niciunul nu regretă decizia de a se opera, o treime din ei fiind în momentul de față la greutatea normală. Din cele 243 de cazuri, 59 au fost efectuate prin metoda SILS/LESS – chirurgie prin incizie unică ombilicală, 10 dintre pacienți cântărind peste 200 de kg, iar cel mai greu pacient a avut 236kg.
„OperaȚia pe care mi-a oferit-o Dl. Doctor Bogdan Moldovan mi-a schimbat viața nu la 100 de grade, ci chiar la 360!”
Surpriza evenimentului a venit de la Bârlad, prin intermediul coregrafei Monica Moraru (un caz prezentat în trecut la show-ul ”Dansez pentru tine”) care, în urma operației oferite de Spitalul Sf. Constantin, a reușit să slăbească 86 de kilograme, cântărind acum doar 84. Doamna Moraru a venit împreună cu grupa de copii pe care o îndrumă, câștigători a numeroase concursuri naționale și internaționale, încântând audiența cu ultimele coregrafii din portofoliu:
”Operația pe care mi-a oferit-o Dl. Doctor Bogdan Moldovan mi-a schimbat viața nu la 100 de grade, ci chiar la 360! Nici nu există termen de comparație! Nu am visat în ultimii 7 ani să ajung unde sunt acum, urc scările, urc munți, sunt un om normal, mănânc orice, în cantități foarte mici bineînțeles, nu mai am pofte, nici n-am visat la așa ceva. Îi mulțumesc din tot sufletul d-lui doctor și întregii echipe… Pentru mine sunteți al doilea Dumnezeu! Sunt foarte mândră de ceea ce a reușit domnul doctor să facă din mine, dansez ca la 20 de ani, copiii învață mult mai mult de la mine, înainte eram obligată să-i explic unui copil mai mare iar acela să arate apoi la cei mai mici. Acum sunt modelul tuturor de la mic la mare.”
Din anul 2011, Spitalul Sf. Constantin a inițiat un program de chirurgie bariatrică în cadrul căruia poate fi efectuată toată gama de intervenții necesare pentru tratarea obezității. Programul a devenit cea mai eficientă modalitate de a combate obezitatea și excesul ponderal, cu rezultate remarcabile pe termen lung. Spitalul Sf. Constantin oferă întreaga gamă de intervenții pentru tratarea afecțiunilor corelate cu excesul ponderal, fiind recunoscut drept unul dintre cele mai bune din România în domeniu. Este, de altfel, prima unitate privată din provincie care efectuează asemenea intervenții chirurgicale și singurul centru de chirurgie bariatrică prin incizie unică ombilicală SILS/LESS („chirurgia fără cicatrici”).