4. imagine.contact 1 scaled 1

Angioplastii periferice cu stent

BOALA ARTERIALĂ PERIFERICĂ – TRATAMENT MODERN

Boala arterială periferică reprezintă îngustarea arterelor periferice, vasele de sânge care transportă oxigen și substanțe nutritive către picioare. Depunerile de colesterol, de multe ori calcificate, fibrozate, îngustează și blochează aceste artere, apărând simptomatologia tipică în aceste situații.

Simptomatologie

Durerile musculare în timpul mersului reprezintă cel mai frecvent simptom, denumit claudicație intermitentă. Cu toate că este o durere severă , ea dispare în repaus. Dacă claudicația intermitentă apare la o distanță de mers mai mică de 100m, probabilitatea ca boala periferică să fie avansată este mare.

Diagnosticare

Diagnosticarea stadiului de evoluție al bolii precum și localizarea cu precizie a arterelor membrelor inferioare afectate se face prin investigații de imagistică dintre care cale mai utilizate sunt Computer Tomografia cu substanță de contrast și Arteriografia periferică.

Tratament

Arterele înfundate sau îngustate necesită tratament complex de specialitate pe lângă măsurile igieno-dietetice (abandon fumat, regim alimentar sărac în grăsimi animale, etc.) și tratamentul bolilor asociate (Diabet zaharat, HTA, Dislipidemie, etc.)

Restabilirea circulației normale prin arterele afectate este necesară și se poate efectua prin tehnici minim invazive. Angioplastia cu baloane farmacologice active, urmată de implantarea de stenturi, în anumite situații fiind măsuri care se aplică de rutină.

O categorie aparte o reprezintă îngustările severe, lungi, calcificate și vasele complet închise de la nivelul coapsei și gambei, care necesită o abordare prin procedee moderne, ultraperformante de ATERECTOMIE ROTAȚIONALĂ cu dispozitive dedicate – tehnica Jet Stream fiind în prezent utilizată și în cadrul spitalului nostru.

ATERECTOMIA ROTAȚIONALĂ CU AJUTORUL JETSTREAM conferă rezultate bune imediate și la distanță, deoarece se lărgește diametru vasului de sânge prin îndepărtarea și aspirația mecanică particulelor rezultate din aterectomie, împiedicând astfel embolizarea lor distală.