1. Ce este gripa?
Gripa este o afecțiune polimorfă cauzată de către virusurile gripale. Agenții patogeni sunt reprezentați de virusuri ARN, respectiv virusurile gripale A, B și C. Infecția cu virus gripal tip A este cea mai severă dintre infecțiile gripale.
2. Cum se transmite?
Transmiterea virusului se face prin picături aerosolizate de la un bolnav în fază acută, acesta fiind contagios pe o perioadă de până la 5 zile.
Epidemiile de gripă în regiunea noastră apar aproape exclusiv iarna, gravitatea și extinderea acestora variind în funcție de agentul etiologic cauzator. Debutul, ca și încheierea acestora apar brusc, durata fiind de aproximativ 2 -3 luni. În cadrul epidemiilor de gripă cei mai importanți factori de risc sunt reprezentați de vârsta și asocierea patologiei cardiovasculare.
Manifestările clinice sunt multiple, putând varia în intensitate de la forme ușoare ce imită răceala comună până la forme grave.
3. Simptome
Debutul clasic este reprezentat de:
- cefalee,
- febră,
- frison,
- mialgii,
- miastenie
asociate cu simptomatologie ventilatorie, tuse, disfagie.
Febra dispare în mod obișnuit la 72 de ore de la debut, senzația de miastenie postgripală putând persista până la câteva săptămâni.
4. Complicații
Complicațiile pot apărea la pacienți cu:
- vârstă înaintată,
- boli cardiovasculare,
- BPOC,
- diabet zaharat,
- pacienți cu imunosupresie,
- afecțiuni renale.
Dintre acestea menționăm:
- pneumonia bacteriană,
- pneumonia mixtă,
- Sindromul Reye,
- miozită,
- rabdomioliză,
- encefalită,
- mielită.
5. Diagnosticul
Diagnosticul se realizează prin detectarea Ag virale în exudatul faringian și în celulele nazofaringiene.
6. Opțiunile de tratament
Profilaxia infecției gripale se face prin vaccinare antigripală anuală fie cu vaccin viu atenuat, fie cu vaccin inactivat. Vaccinarea antigripală este recomandată oricărei persoane cu vârsta mai mare de 6 luni.
Informații și programări:
Spitalul Sf. Constantin
Calea București nr. 318, Iuliu Maniu nr. 49
Call Center 0268 300 300
www.spitalulsfconstantin.ro
[email protected]