Ne apropiem de finalul spitalizării pacienților incluși în maratonul de transplant desfășurat în perioada 10.01 – 12.01. 2019 în spitalul Sf. Constantin. Toți bolnavii se pregătesc să plece spre casă. Este un moment emoționant, plin de bucurie și de satisfacții personale și profesionale pentru întreaga echipă medicală care a participat la îngrijirea acestora, atât donatorii cât și receptorii având o evoluție impecabilă pe parcursul internării.
Premiera medicală pentru Europa de Est a fost realizată pe parcursul a trei zile (10-12 ianuarie 2019) de o echipă mixtă formată din specialişti din Geneva, Gent, Cluj, Târgu Mureş şi Braşov, la Spitalul Sfântul Constantin din Braşov. Patru cupluri donator-receptor (din Iaşi, Sibiu, Bucureşti și Chişinău) au fost operate cu ajutorul chirurgiei robotice, la unul dintre pacienți utilizându-se, în premieră pentru Europa de Est, tehnica transplantului robotic (RAKT „Robotic Assisted Kidney Transplantation”), în care suturile vasculare şi implantarea ureterului în vezica urinară s-au realizat folosind robotul DaVinci.
Astăzi dorim să mulțumim echipei Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului Sf. Constantin, echipă care a luat parte în mod direct la îngrijirea pacienților în cadrul maratonului de transplant. Medicii anesteziști reanimatori au evaluat fiecare pacient preoperator, au monitorizat îngrijirea pacienților înainte, în timpul și după intervenția chirurgicală, efectuand anesteziile și conducând echipa de îngrijire postoperatorie. Ei s-au preocupat ca pacienții sa fie mereu în siguranță.
Din echipă au făcut parte trei medici ATI angajați ai spitalului nostru, medici care au efectuat anesteziile pentru prelevare robotică de la donator și pentru implantarea rinichiului la receptor, asigurând totodată terapia intensivă postoperatorie:
- Luminita Cimpeanu – medic primar ATI, sef de sectie
- Vlad Untaru – medici specialist ATI
- Mihai Chiloflischi – medic primar ATI
Mulțumim și asistenților medicali cât și personalui de îngrijire din secția ATI, oameni inimoși a căror muncă plină de profesionalism și de conștiinciozitate a făcut posibilă îngrijirea fără incidente a tuturor pacienților și care sunt coordonați de neobositul asistent –șef Sebastian Pora.