4. imagine.contact 1 scaled 1

Transplant de păr

Moldovan Bogdan

Spitalul Sf. Constantin este singura Clinică de Transplant de Păr din Regiunea Centrală !

Dr. Bogdan Moldovan

Medic primar chirurgie generală

STIAȚI CĂ?

  • Primele experimente privind transplantul de păr au fost realizate în Wurzburg, Germania la începutul secolului XIX.
  • Toate procedurile convenționale: metoda strip, metoda punch, metoda FUE sunt originare din Japonia.
  • În anul 1988 chirurgul japonez Masumi Inaba a descris pentru prima dată metoda FUE, reprezentând recoltarea individuală de foliculi piloși.
  • Chirurgul american Orentreich la sfârșitul anilor 1950 a fost cel care a introdus transplantul de păr în țările occidentale, el a publicat pentru prima dată termenul de “donor dominance” – în acest fel descriind faptul că foliculii transplantați nu sunt sensibili la dihidrotestosteron deci nu sunt afectați de alopecia androgenică.
  • Foliculul pilos este cel mai mic și cel mai complex organ din corpul uman care este capabil să producă un singur fir de păr întreaga viață.
1

Termenul de unitate foliculară reprezintă o unitate funcțională care cuprinde în mod normal între 1 și 4 foliculi piloși agregați, iar în cazuri excepționale, cel mult 5.

Când vorbim de transplant de păr sau tehnica FUE vorbim de transplantul unităților foliculare, deci transplant folicular de la 1- 4 foliculi piloși.

Transplantul de păr reprezintă de fapt o redistribuire a părului sănătos.

2
3

INTERVENȚIA CUPRINDE 3 ETAPE:

  1. Extracția unităților foliculare prin tehnica FUE
  2. Păstrarea temporară și procesarea unităților foliculare în mediul de stocare
  3. Plasarea grefelor de unități foliculare

În 95% din cazurile de pacienți cu indicație de transplant de păr, cauza pierderii părului este cauzată de diagnosticul de alopecie androgenică.

Sensibilitatea genetic determinată a firelor de păr din anumite zone ale scalpului, în principal zona frontală și zona vertexului la acțiunea dihidrotestosteronului.

Alopecia androgenică afectează ambele sexe, dar în special bărbații.

4 284x300 1

INTERVENȚIA CUPRINDE 3 ETAPE:

  • Fără cicatrici
  • Repetabil
  • Părul implantat nu e afectat de alopecia androgenă fiind garantat pe viață.
5

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS:

Eficiența 30-40% după 1 an de folosire.

TEHNICA DE PRELEVARE FUE

  • Alopecia androgenică este o boală progresivă, ereditară. Adesea necesită mai mult de 1 procedură.
  • Se va evita recoltarea a mai mult de 2500 unități foliculare la o ședință ” Megasession” din considerente de traumatism și durata operației.
  • Rata de supraviețuire a foliculilor transplantați este de peste 90% pe viață.
  • Pacientul va trebui tuns în zona de recoltare cu trimmerul de 1 mm. În zona de implantare nu este obligatoriu.
  • Vindecarea plăgilor va avea loc în 7-9 zile în zona de donare și în 10-14 zile în zona transplantată.
  • Nu există cicatrici permanente după tehnica FUE.
6
7 300x200 1

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU FIRUL TRANSPLANTAT?

  • După o inițială creștere, în 90% din cazuri firul cade în primele 3 săptămâni de la transplant.
  • Doar după 3 – 4 luni de la transplant are loc creșterea sănătoasă definitivă.
  • Procesul durează până la un an de la interventie, lucru ce trebuie cunoscut de către pacient.
  • Majoritatea autorilor nu recomandă proceduri suplimentare mai repede de 1 an.
  • Riscul de infecție asociat FUE este cvasi nul.
  • Durerea este redusă în primele 3 zile. După ziua 4, 15% dintre pacienți acuză durere nocturnă, contracție tegumentară la nivelul plăgilor.

DESCRIEREA INTERVENȚIEI

  • Procedura se realizează în anestezie locală atât pentru recoltarea unităților foliculare cât și pentru implantare.

  • Pacientul va purta o îmbrăcăminte de sală de operație ce nu trebuie trasă peste cap. Se începe cu recoltarea foliculilor în poziția culcat pe burtă. Recoltarea se face de pe zona cefei și tâmplelor pe o linie ce corespunde proiecției urechilor.

     

     

8 300x178 1
9 300x169 1
11 300x293 1
12 300x296 1

TRANSPLANT DE PĂR SUB ANESTEZIE LOCALĂ

Anestezia locală urmărește traiectul nervilor din regiune și folosește un amestec de Lidocaină 1-2% și Adrenalină pentru efect prelungit și reducerea hemoragiei.

Se va evita recoltarea a peste 2000-2500 unități per ședință pentru a limita traumatizarea excesivă a zonei donor. Există termenul de ” Cotă de extracție ” pe cm2. Se vor recolta 20-25% din UF din fiecare cm2. Numărul ideal de recoltări pe ședință este de 1000-1500.

AVANTAJELE UTILIZĂRII DISPOZITIVULUI NEOGRAFT

Recoltarea se face cu o freză circulară care incizează o rondelă în jurul unității foliculare după care foliculul este aspirat într-un mic recipient. După fiecare 60-100 de punch-uri recipientul este golit, iar foliculii sunt preluati de asistenta instrumentară care îi sortează după numărul de foliculi și îi imersează în soluția de conservare.

Zona donor este tamponată cu comprese sterile cu apă oxigenată până la obținerea hemostazei. Orificiile rămase după recoltarea FUE devin invizibile după 2-3 zile.

10 176x300 1

TEHNICA DE IMPLANTARE

Există două procedee principale:

Tehnica standard Neograft

În tehnica standard Neograft inciziile de implantare se realizează toate într-un timp aparte al intervenției păstrând o distanță între incizii de cca – 1.5 mm urmată apoi de timpul de implantare folosind piesa de implantare a aparatului Neograft care injectează sub presiune unitatea foliculară în inciziile anterior realizate.

Această tehnică se pretează foarte bine pentru realizarea liniei frontale (a bretonului) și pentru pacienții cu alopecie importantă ce nu necesită raderea scalpului.

Tehnica Dhi Choi

Tehnica Dhi Choi folosește un Pen special care realizează atât incizia cât și implantarea în același timp.

Este ideală pentru alopeciile limitate ce nu necesită raderea completă a părului, e ideală pentru transplantul la femei, de asemenea pentru sprâncene, barbă, sau ședințele de completare după FUE pentru creșterea densității. Implantarea trebuie să aducă 20-25 unități foliculare/cm2. Se începe prin definirea liniei frontale unde se folosesc unități foliculare cu 1 singur fir.

Inciziile se vor realiza intercalat.

TIPURI SPECIALE DE TRANSPLANT DE PĂR

  • Procedurile de tip revizie după operații anterioare.

Pentru pierdere crescută de foliculi, pentru design ne-natural al liniei frontale.

  • Transplant de sprâncene.

Dintre pacienți, o pondere de 70% sunt femei.

90% dintre cazuri rezultă din pensatul excesiv.

Necesar 150-200 UF.

  • Transplant de barbă.

Pacienți tineri între 18 și 30 ani.

În funcție de designul dorit între 150 și 600 grefe.

  • Transplant de gene.

Majoritatea femeilor pierd genele datorită genelor false.

80% pentru pleoapa superioară, 20% pentru pleoapa inferioară.

100-150 grefe max per pleoapa.

  • Transplantul cu recoltare din alte zone:

– barbă, piept, spate, abdomen, inghinal, membre.