is3

Vizita Profesorului Dr. Christophe Iselin

Vizita Profesorului Dr. Christophe Iselin, cetățean de onoare al Municipiului Brașov

07.10.2021, o zi specială pentru Spitalul Sf. Constantin, domnul Profesor Dr. Christophe Iselin, șeful serviciului de Urologie al Hopitaux Universitaires Geneve, a primit titlul de “Cetățean de Onoare” al Municipiului Brașov de la domnul Primar Allen Coliban, pentru contribuția deosebită adusă medicinei Brașovene în cadrul operațiilor de Transplant Renal.

is4 200x300 1

Un număr de 18 intervenții chirurgicale de Transplant Renal din cadrul Centrului Gilles Mentha, Spitalul Sf. Constantin Brașov au fost efectuate sub supravegherea strictă a Domnului Profesor:
– Decembrie 2016 – Primul Transplant Renal din Sistemul Privat din România.
– Iunie 2017 – Prima nefrectomie daVinci din Sistemul Privat din România.
– Octombrie 2017 – Prima prelevare renala prin tehnica robotică și inițierea procesului de instruire a echipei Prof. Dr. Nicolae Crișan și Prof. Dr. Ioan Coman.
– Mai – Iunie 2018 – Trei prelevări renale prin tehnica robotică în cadrul a trei transplanturi renale.
– Ianuare 2019 – Patru prelevări renale prin tehnica robotică în cadrul a patru transplanturi renale.
– Septembrie 2020 – Trei prelevări renale prin tehnica robotică în cadrul a trei transplanturi renale.
– Mai 2021 – Prelevare renală prin tehnica robotică a celor șase donatori de rinichi din cadrul centrului de Transplant Renal Prof. Gilles Mentha.

is2 300x200 1

De asemenea, cu această ocazie deosebită am inaugurat și Wall of Fame – Spitalul Sf. Constantin Brașov, unde regăsim portretele marilor profesori care au ajutat la dezvoltarea spitalului nostru.

is1 300x225 1