Programează-te

Spitalul Sf. Constantin găzduieste cea de-a XI-a ediție a Conferinței Internaționale Progres în Uro-Oncologie

Publicat Actualizat 1 minut citire

Suntem onorați să găzduim cea de-a XI-a ediție a Conferinței Internaționale Progres în Uro-Oncologie, care va avea loc pe 15 octombrie 2021 la Spitalul Sf. Constantin, Brașov.

Evenimentul își propune să promoveze tehnici chirurgicale minim invazive de ultimă generație (chirurgie laparoscopică 3D, chirurgie robotică), precum și cele mai recente proceduri terapeutice minim invazive la granița dintre mai multe specialități (urologie, radiologie, radioterapie, ginecologie). Dezvoltarea colaborării multidisciplinare pentru tratamentul pacienților cu boli urologice este unul dintre principalele scopuri ale acestei conferințe, pentru a asigura cele mai bune rezultate pentru pacienții noștri, precum și formarea noilor generații de medici.

Această conferință va reuni oaspeți internaționali de renume din țări precum Italia, Grecia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Israel și Statele Unite, cărora li se vor alătura experți și participanți din România.

Organizatorii conferinței sunt:

• Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca

• Fundația Iuliu Hațieganu

• Spitalul Sf. Constantin Brașov

Pentru mai multe informații vă rugăm să accesați: https://roboticurologycluj.ro/

Informații și programări:

Spitalul Sf. Constantin Brașov

Locații:: Calea București nr. 318, Iuliu Maniu nr. 49, Str. Lungă nr. 4

Call Center:: 0268 300 300

Radiologie - Imagistică:: +4 0736.808.855

Website:: spitalulsfconstantin.ro

E-mail: contact@spitalulsfconstantin.ro

Distribuie articolul

Distribuie articolul

Spitalul Sf. Constantin

Spitalul Sf. Constantin, spital monobloc, multidisciplinar, inaugurat în 10 martie 2011, s-a extins în luna iulie 2019 într-o nouă locație din Brașov: Calea București nr. 318. Spitalul cuprinde secții cu saloane pentru spitalizare continuă și de zi, totalizând 150 de paturi.