În fiecare dimineață, un gând despre privilegiul de a trăi, de a respira, de a păși într-o nouă zi, ar trebui să ne fie călăuză. Conștienți de aceste binecuvântări, am îngriji cu siguranță mai atent darurile vieții, ne-am prețui mai mult timpul și trupul, ne-am corecta obiceiurile nesănătoase, așa încât calitatea vieții noastre să sporească.
Ritmul vieții actuale, poluarea și viciile cărora ne lăsăm pradă, neglijența în a ne alimenta corect, fizic și spiritual, ne predispun afecțiunilor de tot felul.
Din fericire, aliați în drumul nostru, găsim medici dedicați profesiei lor, sfătuitori și tămăduitori deopotrivă, care pe lângă chirurgie prescriu și un cuvânt vindecător pentru fiecare pacient care le calcă pragul. Un astfel de chirurg este dr. Liviu Mugurel Bosînceanu, medic primar în cadrul secției de chirurgie toracică a Spitalului Sf. Constantin din Brașov.
“Cancerul pulmonar este la ora actuală cancerul care omoară cele mai multe persoane în țările de Vest și SUA. Numărul de decese prin cancer pulmonar global este egal cu numărul deceselor provocate de cancerul de sân, digestiv, de prostată, însumate. Și la noi, în România, ca țară occidentală membră UE, cancerul pulmonar va deveni principala cauză de sănătate publică: aer poluat, plus numărul fumătorilor în continuă creștere.” afirmă dr. Liviu Mugurel Bosînceanu. “În pofida eforturilor făcute pentru creșterea supraviețuirii pacienților, rata rămâne modestă, fiind situată la 16 % supraviețuire la 5 ani în SUA. Aceasta se datorează în principal prezentării târzii la medic din partea pacienților, peste 75 % dintre aceștia venind în stadii avansate de boală, cand rolul tratamentului chirurgical este depășit. “
Până în prezent, secția de chirurgie toracică a Spitalului Sf. Constantin a operat în luna noiembrie 2017 primele 2 lobectomii pulmonare (medie și inferioară dreapta) pentru tumori pulmonare, urmate în luna decembrie 2017 de prima videomediastinoscopie realizată în Brașov și Transilvania. Luna ianuarie 2018 a consemnat un nou succes, reprezentat de prima rezecție laser pulmonară videoasistată realizată în sistemul privat din România. INTERVENȚII CHIRURGIE TORACICĂ LA SPITALUL SF. CONSTANTIN:
chirurgia cancerului pulmonar
chirurgie toracică oncologică de orice complexitate (segmentectomii, lobectomii, pneumonectomii, rezecții pulmonare cu bronhoplastie și angioplastie, rezecții pulmonare și de perete toracic combinate, rezecții tumorale complexe (tumorile Pancoast) utilizând tehnici clasice, videoasistate miniminvazive sau mixte
rezecții pulmonare LASER videoasistate miniminvazive, fără contact cu țesutul pulmonar – singurul centru privat din România; spitalizare redusă (3 zile), 3 cicatrici de 2 cm, metoda fiind repetitivă în caz de necesitate
rezecții traheale și reconstrucție traheală pentru afecțiuni maligne sau benigne (stenoze postintubație)
rezecții de tumori mediastinale (tehnici videoasistate, sternotomii complete sau parțiale)
videotoracoscopii exploratorii pentru pleurezii de etiologie neprecizată cu biopsii pleurale și talcaj pleural prin pudrare
reconstrucții de perete toracic dupa deformări congenitale (pectus excavatum și carinatum) sau dobândite (post traumatice sau post chirurgicale) utilizând plăcuțe de titan
SPITALUL SF. CONSTANTIN dispune de un bloc operator cu trei săli de operație multifuncționale, o secție de terapie intensivă dotată cu 13 paturi specializate precum și ambulatoriu de specialitate (policlinică).
Spitalul Sf. Constantin, spital monobloc, multidisciplinar, inaugurat în 10 martie 2011, s-a extins în luna iulie 2019 într-o nouă locație din Brașov: Calea București nr. 318. Spitalul cuprinde secții cu saloane pentru spitalizare continuă și de zi, totalizând 150 de paturi.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.