Un nou caz de chirurgie oncologică de anvergură a fost operat astăzi în echipă multi-disciplinară la Spitalul Sf. Constantin
Echipa de chirurgie generală, ortopedie și anestezie, formată din Dr. Bogdan Moldovan, Dr. George Muntean, Dr. Tudor Dumitrescu și respectiv Dr. Mihai Chiloflischi, a efectuat astăzi o intervenție complexă în cazul unui pacient în vârstă de 63 de ani, diagnosticat cu o tumoră renală și metastază osoasă localizată la nivelul bazinului.
„Este vorba despre un pacient relativ tânăr, de 63 de ani, cu un carcinom renal în stadiu avansat, care și-a depășit limitele locale și regionale. Din punct de vedere anestezic, am optat pentru anestezie generală combinată cu ceva regional, astfel încât pacientul să aibă și în postoperator o analgezie eficientă. Este de asemenea extrem de atent monitorizat, invaziv și neinvaziv, cardio-respirator, neurologic și urologic. Intenționăm să îl trezim rapid odată ce operația s-a terminat, să îl transferăm în Reanimare, unde va petrece probabil câteva zile în compania noastră, monitorizat și cu tratamentul adecvat cazului”, a declarat Dr. Mihai Chiloflischi, medic primar A.T.I., șef secție A.T.I. la Spitalul Sf. Constantin.
În faza inițială a intervenției chirurgicale, Dr. Bogdan Moldovan a extirpat în totalitate rinichiul stâng al pacientului, afectat de tumoră: „Tumora de rinichi a fost relevată de apariția metastazei osoase. Sunt astfel de situații în care, atunci când diagnosticăm pacientul, întâi descoperim o tumoră într-un os sau undeva în periferie și apoi încercăm să înțelegem dacă este o tumoră primară de os sau este o metastază. În acest caz este vorba despre o tumoră renală de valvă anterioară pentru care am efectuat nefrectomia clasică”, a explicat Dr. Moldovan.
În a doua etapă a operației, ce a durat în total 5h30, echipa de chirurgi ortopezi formată din Dr. George Muntean și Dr. Tudor Dumitrescu a efectuat rezecția regiunii bazinului afectată de metastaze, precum și protezarea primară a șoldului. După o perioadă inițială de recuperare de câteva luni, se va încerca implantarea unei proteze personalizate de bazin.
Dr. George Muntean, medic primar ortopedie-traumatologie, a declarat înainte de a începe rezecția tumorii: „Din punctul de vedere al echipei ortopedice, cazul este o mare provocare. După ce Dr. Bogdan Moldovan va termina partea de nefrectomie vom trece la excizia tumorii care cuprinde aproximativ ¾ din osul bazinului de pe partea stângă. Este vorba despre o determinare secundară, o metastază a neoplasmului renal. Din păcate tumora se extinde la nivelul articulației cu șoldul. Vom încerca să excizăm tumora și să prezervăm șoldul în ideea unei reconstrucții complexe pe termen lung, dacă starea generală a pacientului o va permite. În primă fază, astăzi vom înlocui osul lipsă cu dispozitive metalice, cu o proteză de șold, și vom încerca să refacem legătura cu osul sacru prin intermediul unei plăci metalice și a unui polimer acrilic.
Această intervenție va reduce dimensiunile tumorii, va reduce suferința pacientului, iar odată realizată va face ca pacientul nostru să fie relativ mobil. Vom câștiga un timp între 3 și 6 luni pentru a construi o proteză personalizată de hemibazin care ar crește mult calitatea vieții pacientului.”